Una din cele mai comune practici ale asociațiilor de proprietari, afișarea cheltuielilor la avizier, s-ar putea să nu fie conformă cu legislația din domeniul protecției datelor - cel puțin nu în felul în care ea are loc de cele mai multe ori, adică cu toate datele la vedere. Autoritatea română de protecție a datelor (ANSPDCP) consideră că afișarea numelui și prenumelui unei persoane, alături de cheltuielile lunare ale acesteia, la avizier, e făcută pentru că persoana vizată și-a dat consimțământul pentru acea afișare. Altcumva, practica e, foarte probabil, neconformă cu legislația de protecția datelor personale. Citește articolul
Una dintre obligațiile ce le revin operatorilor de date cu caracter personal și, poate, uneori trecută cu vederea, e corelativă dreptului de acces pe care GDPR îl garanteză persoanelor ale căror date le prelucrează - solicitanții vor să știe dacă le prelucrează datele, ce date, ce fac cu ele și pentru cât timp le (mai) țin, iar pentru asta formulează cereri pe care, uneori, firmele le ignoră. Asta și alte moduri incomplete, să zicem, de oferire a accesului la datele prelucrate le pot aduce firmelor amenzi. De curând însă a fost elaborat la nivel european un ghid extrem de util pentru operatori despre dreptul de acces la datele personale. Citește articolul
Cu ocazia Zilei europene a protecției datelor personale, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a lansat un ghid pentru asociațiile de proprietari în care explică ce date personale au voie să prelucreze și în ce condiții, când au nevoie de consimțământ și când nu, precum și ce alte obligații le revin acestora potrivit GDPR. Citește articolul
Cu ocazia Zilei Europene a Protecției Datelor, ne aplecăm o secundă asupra unor aspecte importante pentru toate firmele în materia prelucrărilor de date: cele mai multe greșeli în materia GDPR-ului sunt făcute în raport cu angajații și de către angajați (față de clienții, colaboratorii sau ceilalți angajați ai firmei), ei fiind, așa cum de multe ori au fost numiți, veriga slabă în respectarea de către companii a GDPR-ului; în raport cu clienții, firmele tind uneori să fie superficiale cu datele acestora, să nu le răspundă la solicitări ori să le facă dificile alegerile când vine vorba de prelucrarea datelor ș.a.m.d.. Citește articolul
Operatorii de date personale sunt obligați să dea acces persoanelor vizate de prelucrări la datele care le sunt prelucrate de operator - e o obligație prevăzută de GDPR. Dacă refuză să facă acest lucru, pot fi sancționate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), așa cum s-a întâmplat recent, în cazul unei companii din România. În acest caz însă firmei i s-a cerut să-i dea acces persoanei la înregistrarea video din ziua în care aceasta s-a dus în magazinul amendat de Autoritate. Citește articolul
Chiar dacă cel căruia i s-au prelucrat datele nu a cerut ștergerea datelor personale, deși ar fi putut să o facă, entitatea care le-a prelucrat e obligată oricum să le șteargă, iar autoritatea de protecția datelor personale poate să oblige entitatea să le șteargă chiar și din oficiu. Citește articolul
Aproape 70 de amenzi, cu o valoare de peste 700.000 euro, au fost aplicate în România, de la intrarea în vigoare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR) și până la finalul anului trecut, de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Numărul sancțiunilor cu amenzi plasează România pe locul trei în Europa, potrivit unei statistici ce vizează perioada dintre 25 mai 2018 și sfârșitul lui 2021. În acest context, reamintim cele mai importante sancțiuni aplicate angajatorilor din cauza acțiunilor propriilor salariați și cum pot fi ele evitate. Citește articolul
Comitetul European pentru Protecția Datelor (EDPB) a publicat, în 2021, sub formă de proiect, un ghid prin care urmărește să clarifice situațiile cele mai dese în care pot avea loc breșe de securitate și în urma cărora firmele trebuie să notifice autoritățile de protecție a datelor. În această săptămână, instituția a publicat versiunea finală a ghidului. E interesant de menționat că una din situațiile prezentate în ghid se referă la activitatea neglijentă (sau chiar intenționată) a salariaților unei firme și când există riscul ca, din cauza acestora, să se ajungă la breșe de securitate. Citește articolul
Cea mai recentă amendă dată de “arbitrul” aplicării regulilor privind respectarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR) a vizat o companie al cărui angajat a atașat, dintr-o eroare, către un client o listă cu peste 11.000 de date personale bancare ale unor persoane fizice. Citește articolul
Regulamentul european privind protecția datelor personale (GDPR) le impune firmelor ce prelucrează date să aducă „la lumină” incidentele de securitate atunci când află de producerea lor și să notifice Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu privire la gravitatea incidentului, numărul persoanelor afectate, dar și cu privire la ce măsuri a luat ulterior. Dacă ANSPDCP va verifica de ce s-a produs incidentul, firma va putea fi sancționată pentru că nu a luat un minim de măsuri necesare pentru a preveni astfel de întâmplări. Tot ceea ce decide să facă firma ulterior momentului când a aflat de incident, atât în raport cu activitatea sa, cât și în raport cu ANSPDPC și cu persoanele vizate de breșă poate cântări semnificativ când vine vorba de aplicarea unei sancțiuni - pentru că, în definitiv, buna-credință a companiei contează în orice domeniu de respectare a legii. Citește articolul