Comercianții online care oferă clienților posibilitatea de a-și salva în cont datele cardurilor bancare, pentru a ușura achizițiile ulterioare, pot face asta numai în baza consimțământului, reiese dintr-o recomandare adoptată recent de Comitetul European pentru Protecția Datelor (EDPB). Recomandarea are drept scop unificarea practicii companiilor la nivelul întregii Uniuni Europene (UE). Citește articolul
De principiu, românii care își monitorizează, cu ajutorul camerelor video, casele și curțile n-au niciun fel de obligație de a respecta prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Însă, conform unui ghid oficializat anul trecut de Comitetul European pentru Protecția Datelor (EDPB), există situații banale care pot obliga până și persoanele fizice să respecte GDPR. Citește articolul
O bancă românească a fost sancţionată recent pentru că a atribuit, în mod greşit, calitatea de garant unui client de-al său într-un credit ce a făcut obiectul unei executării silite, contract care nu avea nicio legătură cu respectivul client, precum şi utilizarea unor date personale ale acestei persoane care nu erau actualizate. Aceste fapte reprezintă nerespectarea prevederilor Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR). Citește articolul
Zilele trecute, pe Forumul avocatnet.ro a apărut o discuție care pornește de la o întrebare ce, în aceste zile, se adresează tot mai des în paginile noastre: "De curând, angajatorul meu a decis să ne înmâneze telefoane "de serviciu" pe care a cerut să dăm acces total la supraveghere: parole, date mobile, gps etc. E normal să acceptăm așa ceva? Mă simt supravegheat și urmărit fără să am nici cel mai mic control asupra device-ului. Pot refuza accesul de control la telefon?". Ce-i de făcut? Citește articolul
O companie de telefonie a fost amendată recent de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru apeluri telefonice nesolicitate cu oferte comerciale, potrivit unui comunicat de presă publicat astăzi pe site-ul autorității. Practic, firma a sunat un fost client, persoană fizică, care ceruse, în mod explicit, la încetarea relației contractuale, să nu mai fie sunat, încălcând astfel Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). Citește articolul
Obligația de a publica lista datornicilor persoane fizice de către Fisc este constituțională, potrivit unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), publicată recent în Monitorul Oficial. Deși, conform legii, această listă nu se mai publică încă din anul 2019, CCR a constatat că publicarea ei era o practică acceptabilă. Totuși, din perspectiva Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), pentru a se reveni la această listă, este nevoie, conform specialiștilor, de modificarea legii, mai ales că s-a demonstrat că sumele datorate statului au putut fi recuperate și fără ea. Citește articolul
Deoarece își monitoriza salariații atât în sala de mese, cât și în zona vestiarelor, o firmă din domeniul alimentar a fost amendată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu aproape 25.000 de lei, după cum apare într-un comunicat publicat joi de autoritate. Citește articolul
Faptul că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului nu este de natură să-l împiedice pe salariat să propună și să depună la dosarul cauzei propriile probe. În același timp, pe lângă înscrisurile pe care angajatorul poate fi obligat de instanță să le depună, atât salariatul, cât și angajatorul pot propune și audierea unor martori sau chiar un interogatoriu adresat părții adverse. În afara acestor probe, în unele situații pot fi admise ca probe și înregistrările audio, iar acest aspect a fost dezbătut și în cadrul întâlnirii președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de apel din aprilie 2019. Citește articolul
Pentru că a făcut publică o listă nesecurizată cu o serie de date personale, ce putea fi accesată de oricine voia acest lucru, o persoană, care este, de fapt, secretarul unei filiale de sector a unui partid politic, a fost amendată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu aproape 2.500 de lei, potrivit unui comunicat de joi al instituției. Citește articolul
Să-i întrebi pe candidați, la recrutare, ori pe propriii angajați dacă s-au vaccinat sau au de gând să o facă presupune totodată și o prelucrare de date personale, subliniază specialiștii. Una pe care firmele ar fi într-o oarecare dificultate să o motiveze legal. La acest moment, cel puțin, legislația nu le dă firmelor dreptul să le pretindă vaccinarea angajaților sau să le pretindă să spună dacă s-au vaccinat sau nu. Citește articolul