Mecanismul de calculare a valorii punctului-amendă s-a modificat, potrivit unei ordonanțe oficializate recent și care conține mai multe măsuri fiscal-bugetare, și reprezintă acum doar 5% din salariul minim brut, nu 10%, ca înainte. Totuși, chiar dacă vorbim despre o scădere procentuală, de anul viitor, valoarea în bani a punctului-amendă va crește la 165 de lei, deoarece se va renunța la plafonarea anuală a valorii punctului-amendă la 145 de lei (termenul pentru plafonare este 31 decembrie). Inițial, măsura se regăsea într-un proiect de OUG pus în dezbatere în octombrie, dar a fost preluată în ordonanța apărută recent. Citește articolul
Motocicliștii din România, la fel ca în multe alte țări, aduc cu ei o practică distinctă în peisajul deplasării urbane: ”filtrarea” traficului. Aceasta presupune continuarea deplasării între benzi atunci când toți ceilalți sunt opriți. Avocatnet.ro a solicitat punctul de vedere al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) cu privire la această tehnică comună în rândul motocicliștilor și bicicliștilor, dar și al unor cunoscuți specialiști ai deplasării urbane: Titi Aur și Tibi Troia, foști campioni la sporturi cu motor. Citește articolul
Pentru că acum girofarurile albastre obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere mașinilor pe care sunt montate, dar nu îi obligă să și oprească mașina pe marginea drumului și astfel să permită trecerea acestor vehicule, parlamentarii propun, ca excepție de la regula generală, ca în cazul trecerii ambulanțelor, care sunt dotate tot cu girofaruri albastre, șoferii să fie obligați să oprească, nu doar să le acorde prioritate. Măsura se regăsește într-un proiect legislativ pus recent în dezbaterea senatorilor. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus săptămâna asta în dezbatere publică un proiect de ordin ce conține viitoare prevederi privind procedurile legate de înmatricularea, înregistrarea, radierea și eliberarea autorizațiilor de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. Adaptarea procedurilor existente e necesară în contextul în care, în ultima perioadă, au apărut mai multe schimbări legate de înmatricularea, înregistrarea, radierea vehiculelor sau emiterea unor documente pentru acestea. Potrivit proiectului, termenul pentru soluționarea cererilor de înmatriculare este stabilit la 20 de zile lucrătoare, iar procesele de înmatriculare și radiere vor putea fi efectuate online, inclusiv programarea, trimiterea documentelor și plata taxelor, eliminând necesitatea deplasării la ghișeu. Citește articolul
Anumite servicii oferite de Registrul Auto Român (RAR) nu vor mai fi oferite de această instituție fără o programare prealabilă. Din această săptămână, pentru a ridica certificatele reținute, duplicate ale acestora ori înlocuiri ale cărților de identitate va trebui să faci o rezervare telefonică sau online. Citește articolul
O facilitate apărută în iarna lui 2022, dar încă neaplicabilă, ar putea ajunge să se aplice peste nu prea multă vreme, respectiv după intrarea în vigoare a modificărilor propuse, printr-un proiect de lege ce a trecut tacit de Senat, la normele de autorizare a școlilor auto. Este vorba, mai exact, despre deducerea din impozit a cheltuielilor de participare la cursuri auto de conducere defensivă, facilitate menită să încurajeze participarea șoferilor la acest tip de cursuri, în scopul reducerii numărului de accidente rutiere din țara noastră. Măsurile conținute în proiectul de lege se regăseau, inițial, într-un proiect de ordin al Ministerul Transporturilor apărut în toamna lui 2022, dar Executivul nu l-a adoptat nici până acum, așa că au fost cuprinse în noua propunere legislativă. Citește articolul
Codul rutier urmează să se modifice în următoarea perioadă, potrivit unui proiect de OUG inițiat de Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia să se rețină și în cazul consumului de alcool sau de alte substanțe psihoactive după producerea unui accident rutier. În plus, proiectul va da posibilitatea celor condamnați definitiv pentru această faptă să dea un alt examen pentru obținerea permisului auto. Citește articolul
Modificările Codului rutier, propuse de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) printr-un proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, vor face ca expirarea asigurării autovehiculelor să atraga după sine suspendarea înmatriculării acestora. Astfel, în cazul în care vor circula fără o poliță RCA validă, șoferii vor risca amenzi de aproape 3.000 de lei și reținerea talonului și a plăcuțelor de înmatriculare. Pentru a putea sancționa șoferii care circulă fără o asigurare RCA valabilă, polițiștii vor avea acces la bazele de date care conțin informații despre polițele de asigurare. Citește articolul
Chiar dacă sunt idei vehiculate de multă vreme în spațiul public, obținerea permisului nu depinde de nivelul studiilor, iar semnarea procesului-verbal primit de la polițist nu înseamnă acceptarea vinovăției și imposibilitatea de a fi contestat de șofer. Acestea sunt doar două dintre miturile ce circulă în spațiul public în legătură cu Codul rutier și pe care le vom demonta în acest material. Citește articolul
De la 1 octombrie, salariul minim crește cu 10%, până la valoarea de 3.300 de lei. Totuși, cu toate că, de principiu, punctul-amendă se calculează în raport cu salariul minim, valoarea acestuia va rămâne plafonată, cel puțin până la sfârșitul anului, la 145 de lei, după cum s-a stabilit în 2022, prin ordonanță. Citește articolul