Schemele de ajutor financiar dedicate societăţilor din sectorul cultural care au suferit pierderi din cauza pandemiei de COVID-19 şi a restricţiilor impuse au fost actualizate de către Ministerul Culturii, chiar dacă ele nu au reuşit să fie încă implementate, deşi măsurile au fost anunţate încă din toamna trecută. Schemele de ajutor includ microgranturi pentru sectorul cultural independent, dar şi pentru artişti, precum şi ajutoare de stat pentru organizatorii de festivaluri, librării, edituri şi cinematografe. Citește articolul
Ordonanța de urgență (OUG) nr. 10/2021, care modifică actul normativ în baza căruia se vor acoda noi tipuri de granturi firmelor din HoReCa, a apărut, miercuri, în Monitorul Oficial nr. 186. Principalul element de noutate al OUG nr. 10/2021 e că banii nu se vor acorda pe principiul primul venit, primul servit, așa cum se dorea inițial, ci se vor acorda proporțional tuturor firmelor care vor cere ajutorul statului. Citește articolul
După ce anunța miercuri introducerea unei noi funcții a aplicației utilizate la înscriere pentru beneficiarii microgranturilor (măsura 1) ori granturilor pentru capital de lucru (măsura 2) pentru transmiterea electronică a facturilor, documentelor de plată și rapoartelor de progres, ministerul a publicat azi și un ghid pentru cum se face raportarea cheltuielilor.
Citește articolulDerularea procedurii pentru acordarea granturilor de investiții (măsura 3), ultima dintre cele trei măsuri de ajutor de stat acordate IMM-urilor prin lege anul trecut, este pusă sub semnul întrebării ca urmare a depunerii, recent, a unei plângeri penale privind fraudarea înscrierilor, depuse de ministrul economiei. Citește articolul
Guvernul a rămas „dator” firmelor din sectorul HoReCa cu o linie de finanțare care să le ajute să acopere măcar în parte pierderile masive suferite în contexul pandemiei COVID-19. A venit, pe 31 decembrie, cu o ordonanță pentru acordarea unor granturi, dar care va fi modificată în curând. Printre altele, firmelor li se cer două chestiuni specifice finanțărilor mari: certificarea pierderilor reclamate și un audit extern. Chiar dacă e puțin probabil ca înscrierile să demareze într-o lună de zile, există inclusiv o șansă ca suma maximă stabilită inițial ca ajutor să poată fi și de două ori mai mare. Citește articolul
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) mai pot cere statului granturi pentru investiții de până la 200.000 de euro doar până azi, la ora 20:00. Granturile pentru investiții reprezintă a treia formă de ajutor reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului 130/2020, pe lângă microgranturi și granturile pentru capital de lucru. Citește articolul
În contextul în care ultimele luni au dus pentru unii la acumularea și mai multor datorii la stat, e bine de știut că banii luați de la stat sub forma microgranturilor (măsura 1) și granturilor pentru capital de lucru (măsura 2) pot fi folosiți și pentru plata datoriilor bugetare. Vorbim de impozitele pe afacere, inclusiv TVA-ul nedeductibil. Citește articolul
Având în vedere că niciun stat european nu poate, ca regulă, să acorde ajutoare de stat fără aprobarea Comisiei Europene (CE), e important pentru cei ce vor să obțină finanțări din fonduri publice să se asigure că acea aprobare a fost obținută. Altcumva, există riscul ca acel ajutor de stat să fie considerat ilegal, iar Comisia Europeană să oblige statul (român, în cazul de față) să recupereze banii dați - cu tot cu dobândă. Vestea bună, însă, e că există baze de date publice, ușor accesibile, unde beneficiarii ajutorului de stat pot să se asigure că organul executiv al Uniunii Europene a permis acordarea acelui avantaj. Citește articolul
Microgranturile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului 130/2020 vor fi accesibile din nou, în cadrul unei noi sesiuni de înscriere, în acest sens fiind extinsă lista celor ce pot cere banii de la stat. Deși acest lucru a fost stabilit printr-o ordonanță de urgență oficializată aseară, este nevoie de aprobarea modificărilor de către Comisia Europeană pentru a permite noilor categorii de solicitanți să obțină microgranturi. Citește articolul
Legea de aprobare a OUG nr. 130/2020, cea care cuprinde cele trei tipuri de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), a apărut vineri în Monitorul Oficial și a intrat azi în vigoare. Aceasta aduce modificări substanțiale la cele trei măsuri de finanțare pentru IMM-uri: la toate tipurile de granturi sunt extinse domeniile și activitățile eligibile pentru finanțări, iar în cazul granturilor pentru capital de lucru și al celor pentu investiții Parlamentul a operat modificări și în condițiile de înscriere. Cum Guvernul a anunțat că înscrierile pentru măsura 1 și 2 de finanțare se vor redeschide (pentru măsura 2 urmând să fie suplimentate fondurile), noua lege dă posibilitatea mai multor solicitanți să aplice pentru ajutoarele de stat. Tot în următoarea perioadă ar trebui să fie anunțată înscrierea și pentru măsura 3 din OUG - granturile pentru investiții. Citește articolul