În curând, desființarea companiilor va putea fi pronunțată direct de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), nu de către tribunale, așa cum se întâmplă acum. Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță, după ce inițial a fost propusă prin proiect de lege, ceea ce înseamnă că se va aplica mai repede decât se dorea inițial. Citește articolul
Începând din 18 martie 2019, persoanele fizice autorizate (PFA) și întreprinderile individuale (II) cu mai multe coduri de activități economice (CAEN) decât prevede legea (schimbată din 2017) au fost radiate de la Registrul Comerțului. Pentru entitățile vizate care nu au aflat de pericolul radierii înainte, ci ulterior, asta a însemnat blocarea temporară a activității. Singura variantă pentru cei radiați este reînregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), însă problemele nu se rezolvă doar prin asta. Citește articolul
Fără să se analizeze înainte impactul asupra întreprinderilor mici și mijlocii, Executivul a venit în aprilie cu un proiect legislativ ce cuprinde obligarea firmelor la o asigurare anuală de răspundere profesională pentru situațiile de insolvență, dizolvare, lichidare și radiere judiciară. Mediul de afaceri critică însă această inițiativă, în care vede costuri imposibil de conturat momentan pentru firme și riscul iminent de împiedicare a activității unor societăți. Citește articolul
Numărul de societăți înființate în primele șase luni ale acestui an a înregistrat o scădere puternică față de aceeași perioadă din 2017, conform unor statistici furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Astfel, în acest interval de timp au fost înregistrate cu aproape 20% mai puține societăți comerciale și persoane fizice autorizate (PFA) decât în perioada similară a anului trecut, iar această scădere poate fi pusă pe seama instabilității accentuate a legislației fiscale, după cum au concluzionat reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). Citește articolul
De astăzi, firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) sunt identificate în Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) printr-un nou cod de înregistrare, unic la nivel european. Practic, un astfel de cod este acordat entităților suplimentar față de identificatoarele deja existente pe plan național, respectiv numărul de ordine din Registrul Comerțului și codul unic de înregistrare fiscală (CUI). Iar cum noile prevederi se reflectă în actele de înregistrare ale firmelor și PFA-urilor, emise începând de astăzi, entitățile deja înregistrate până ieri pot să solicite preschimbarea certificatelor de înregistrare la ONRC. Citește articolul
La finalul lunii martie, mai puțin de 10% din totalul întreprinderilor active în România erau deținute de tineri cu vârsta sub 30 de ani, conform datelor statistice publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), acesta fiind cel mai scăzut nivel al ultimilor cinci ani. Măsurile adoptate de Guvern pentru încurajarea antreprenoriatului au condus la crearea a peste 110.000 de noi întreprinderi în această perioadă, însă interesul tinerilor pentru afaceri a scăzut constant. Programul Start-up Nation România, ce va fi lansat la finalul lunii mai a acestui an, nu a produs, din păcate, o creștere a apetitului tinerilor pentru afaceri. Citește articolul
Prin intermediul portalului de servicii electronic al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), instituţia oferă profesioniştilor posibilitatea înregistrării online a unei entităţi. În cele ce urmează vom explica procedura depunerii din faţa calculatorului a actelor necesare înmatriculării unei persoane fizice autorizate (PFA), cu menţiunea că aceasta este similară şi în cazul întreprinderilor individuale (II), respectiv celor familiale (IF). Citește articolul
Entităţile înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) au posibilitatea de a solicita instituţiei un raport istoric, document ce conţine toate înregistrările efectuate în dreptul respectivei firme. Pentru a obţine aceste detalii, în ordine cronologică şi completate la zi, reprezentanţii companiilor trebuie să achite cel puţin 250 de lei, în condiţiile în care pentru eliberarea în regim de urgenţă a documentului se aplică şi un tarif suplimentar. Citește articolul
Certificatul constatator este acel document care prezintă starea la zi a unei societăţi şi cuprinde informaţiile esenţiale despre activitatea firmei şi persoanele care o conduc. De altfel, certificatul constatator poate fi obţinut direct de la ghişeele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) sau ale oficiilor registrului de pe lângă tribunale, cât şi online, prin intermediul unui serviciu electronic pe care contribuabilii îl pot accesa din 2014. Citește articolul
Pe parcursul activităţii şi existenţei unei societăţi, în actul constitutiv al acesteia pot interveni numeroase schimbări, iar toate modificările trebuie consemnate la Registrul Comerţului. Printre cele mai frecvente menţiuni pe care le fac firmele se numără modificarea obiectului de activitate, prelungirea valabilităţii sediului social, prelungirea duratei de funcţionare a companiilor sau majorarea capitalului social al entităţilor. Citește articolul