Guvernul României a hotărât ca, pentru 2018, să asigure pensionarilor aproximativ 60.000 de bilete de tratament balnear în unitățile de tratament administrate de către Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Numărul biletelor de tratament balnear, dar și condițiile în care se pot solicita acestea au fost publicate recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Șomerii care beneficiază de indemnizația de șomaj și care își întrerup șomajul pentru a intra în concediu medical nu mai sunt afectați de stabilirea bazei de calcul pentru contribuția la asigurări sociale (CAS) prin raportare la câștigul salarial mediu brut, potrivit unor modificări recente la Codul fiscal. Baza de calcul la CAS în acest caz e acum chiar indemnizația brută de asigurări sociale. Noua bază e mai avantajoasă pentru că se plătește mai puțin în felul acesta din indemnizația de șomaj. Citește articolul
Iertarea de amendă la prima abatare, în conformitate cu Legea prevenirii, se aplică și amenzii pentru nedepunerea chestionarului de rezidență fiscală cu care sunt datori la Fisc românii ce pleacă mai multe luni din țară. Totuși, sancțiunea se va aplica, până la urmă, dacă românii vizați de amendă nu depun chestionarul nici în termenul oferit prin lege pentru remedierea acestei probleme. Citește articolul
Refuzul persoanelor de a se legitima, neplăcerile provocate vecinilor prin gălăgie și nerespectarea orelor de liniște, lăsarea animalelor periculoase în libertate sau cerșetoria vor fi sancționate cu amenzi mai mari decât în prezent, potrivit unei propuneri legislative ce tocmai a trecut de votul senatorilor. Ultimul cuvânt îl vor avea însă deputații. Citește articolul
Legea prevenirii a intrat în vigoare luna trecută, dar nu s-a putut aplica pentru că nu am știut exact, până azi, care sunt sancțiunile de care scapă la prima abatere cei care încalcă normele legale. Pe lista publicată azi se găsesc și fapte pe care le pot comite cetățenii în viața lor de zi cu zi, în afara exercițiului unei activități profesionale, cum este, de exemplu, încălcarea obligației de a-și trimite copiii la școală. Citește articolul
Riscăm amenzi până la 1.500 de lei dacă ne derajăm vecinii cu gălăgia de orice fel, potrivit legislației. Practic, programul de liniște pentru cei care stau la bloc începe la ora 22:00 și regulile trebuie respectate și de localuri, care pot fi sancționate inclusiv cu suspendarea activității pentru gălăgia constantă. În Parlament se pregătesc însă sancțiuni mai usturătoare pentru vecinii gălăgioși. Citește articolul
Există reguli în legislația noastră inclusiv referitor la motivele pentru care unui părinte îi poate fi permis accesul în incinta unei școli. De exemplu, când vine la ședința programată cu părinții sau când și-a programat o discuție cu directorul sau cu un cadru didactic. Rațiunea rezidă în siguranța elevilor pe timpul cursurilor, printre altele. Cine (mai) răspunde dacă se întâmplă ceva unui copil în timpul cât e la școală? Personalul acelei școli, desigur. Citește articolul
Divorțul se poate face la primărie și la notar, acestea fiind cele mai simple variante, sau în instanță, conform legislației civile. Soții nu sunt însă obligați să facă partajul odată cu separația în acte. Dacă au copii, divorțul la primărie nu mai e posibil, iar la notar, doar în anumite condiții. Ca regulă, autoritatea părintească se împarte între ambii părinți chiar și după divorț, iar chiar dacă copilul rămâne în casă cu unul dintre ei, ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori, celălalt păstrează dreptul să se vadă cu el și să aibă o relație firească. Citește articolul
De sâmbăta trecută, băncile nu mai au voie să perceapă anumite comisioane pentru conturile de bază ale românilor, printre care se numără cele de deschidere, administrare sau consultare sold. Însă nu toate băncile au în ofertă asemenea conturi de bază, motiv pentru care am inventariat azi ofertele existente pe piață. Citește articolul
La prima întrebare din titlu, răspunsul este următorul: cel care nu respectă un ordin de protecție valabil riscă o pedeapsă penală. La a doua întrebare însă, Legea privind combaterea violenței domestice nu oferă detalieri, ci prevede doar că poliția e cea care se asigură de respectarea ordinelor de protecție. Dacă legea s-ar modifica așa cum a propus Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS) anul trecut, atunci am ști și ce au de făcut polițiștii în acest sens. Citește articolul