Domnule Shomo m ati facut sa zambesc .. Si asta poate fi un lucru bun tinand cont ca in ultima vreme nu imi prea permit luxul de a rade cu pofta, de a ma bucura de viata ...
La ce Dumnezeu va referiti cand spuneti dvs. sa fac pace cu Dumnezeul meu ???
Cumva stimabiliul "tata" este Dumnezeu mai nou ?!
Imi cer scuze daca cumva am inteles gresit insa nu mi se pare ca nu ati inteles pe deplin situatia in care ma aflu eu si un copil care de la varsta de 3 ani traieste intr un continuu scandal, stres, batjocura , abuz emotional si psihic !
Nu eu nu sunt Dumnezeu sper insa ca acel Dumnezeu in care credem cu totii va face intr-o zi dreptate si stimabilul "tata" nu a avut dreptate cand a spus " pana la Dumnezeul tau te mananca sfintii !" eu sunt doar o mama care vrea binele copilului ei, care isi iubeste copilul si il pune mai presus de fiinta ei si m ar bucura tare mult sa pot gasi aceleasi sentimente si griji din partea tatalui care acum ameninta ca daca nu a reusit sa imi ia casa la partaj o va lua executandu mi veniturile si apoi casa constiind fiind de felul in care s a purtat cu copilul facandu l sa nu isi mai doreasca sa ramana in compania lui sau sa aiba vreo legatura cu acesta .
Haideti sa lasam mistourile si sarcasmul sa vedem ce anume putem face sa ajungem ca noi astia parintii divortati sa ne putem intelege civilizat daca tot copiem legile am putea copia macar 1% din comportamentul celor divortati din tarile civilizate ...
Multumesc !
Cu consideratie ...
Nu era niciun mishto dar imi pare bine ca ati ras, totusi. In niciun caz nu l-am banuit pe tata ca ar fi acel Dumnezeu. Aveti o consiliere de urmat si apoi, pesemne, un proces de penalizari de sustinut. Din pacate, pe lumea asta, nu intodeauna dreptatea va asigura si dreptul. Vad ca sunteti inca inversunata. Ceea ce nu e bine.
Doamna daca copilul nu vrea si nu vrea, asta e! Cand ai autoritate parinteasca COMUNA, nu se poate ca responsabilitatea sa apartina unuia singur. Nu vrea copilul sa plece, dupa toate eforturile depuse, nu plaeaca. Nu-l poate obliga nimeni. Nu cred ca sa-l amagiti pe copil ar fi o idee buna, mai ales ca ati incercat in toate felurile pana acum. Pe amagire, minciuna etc nu se poate construi nimic. Tatal va trebui sa ia nota ca copilul nu vrea. Daca nu se paote si nu se poate, ce sa facem? Trebuie sa acceptam realitatea.
Da, broken, cum zice proastasatului, va trebui sa acceptati realitatea, in orice forma se va configura aceasta. De preferinta , cu zambetul pe buze, ca sa nu faceti noduli pe tiroida.
La fel daca intr-o zi copilul nu mai vrea sa poarte haine, aste e, acceptam realitatea si copilul va umbla dezbracat. Daca un copil nu vrea sa-si ia tratamentul asta e, acceptam realitatea ca un copil de cativa anisori refuza tratamentul. Daca copilul vrea sa se mute cu prietenul cel mai bun de la scoala asta e, acceptam realitatea, ii facem bagajul si il mutam. Exemplele sunt voit exagerate.
Am mai spus si o mai spun inca o data: un copil nu isi refuza parintele (exceptia cazului copiilor abuzati cum cred ca este cazul copilului doamnei brokenangel), este ceva nenatural. Cand o face insa, fie asa este invatat, fie daca nu, in mod evident parintii (ambii in multe cazuri) inca nu au depus suficiente eforturi vederea dezvoltarii relatiei copil si parinte nerezident.