ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

40.000 de pași mai târziu. Povestea unui maraton

Înainte să înceapă urcările alea urâcioase, ne-am despărțit. Stabiliserăm să facem umăr lângă umăr primul semi, deci jumătate din cei 42 de km, dar Anca și-a dat seama mai devreme decât mine că alergarea fiecăreia dintre noi începuse deja. Așa că, pe la kilometrul 10, ne-am strâns mâinile tare, ne-am zâmbit larg, cât pentru restul de cuvinte pe care nu era nevoie să ni le spunem - le înțelegeam amândouă oricum - și fiecare a pornit în cursa pentru care venise. Atunci a fost, de fapt, startul nostru. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Dor lunile

N-ai știut că te pot durea lunile la fel cum te dor uneori părțile bolnave din tine: un dinte stricat, degetul mic de la piciorul cu care te lovești mereu de pat, urechile, când ai otită. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Instantanee urbane

Dungi

Îmi plac pe zebre, pe umbrele și șosete, pe rochii scurte cu mâneci lungi, pe agende, așternuturi de bumbac, căni de cafea sau cămăși vaporoase, pe oamenii de care mi-e drag. Pe tricouri în soare - mai ales pe ele. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Iubirea care locuia la etajul 10

- Să vii repede înapoi, i-a zis după-amiază, când ea se pregătea să plece spre apartamentul pe care nu și-l mai văzuse de câteva zile. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Instantanee urbane

O carte de-o seamă cu mine

În timp ce mă plimbam printre rafturi, mi-am dat seama că ultima oară când intrasem într-un anticariat a fost acum doi ani, tot într-un octombrie și tot din întâmplare. Flanam de vreo trei zile prin Lisabona și, undeva pe străduțele din Bairro Alto, am dat de un magazin cu cărți și discuri vechi. Am intrat, logic: de ce să nu îl caut pe Pessoa, la el acasă? Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Kintsugi, arta japoneză a cicatricilor prețioase

Într-o zi nu s-a mai mințit. Nu mai avea nimic de dovedit. A acceptat pur și simplu că el era el, ea era ea, amândoi aveau dreptul la fericire, orice ar fi înțeles fiecare prin asta. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Orice mâine se construiește pornind de la un azi

Fac parte din generația copiilor crescuți cu „toată lumea în bănci, cu spatele drept și mâinile la spate”. Și-acasă, și la școală, am fost învățată mereu să nu mă revolt prea mult, să nu spun chiar tot ce gândesc ca să nu îi deranjez pe cei din jurul meu, să fiu cuminte, blândă și ascultătoare, să fac ce mi se spune, să respect regulile și autoritatea. Sigur, toate sunt în esență lucruri bune. Câteodată, însă, chiar dacă sunt bine intenționate, toate lucrurile astea ajung să funcționeze împotriva ta. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Dragă Nicholas,

Peste câteva zile, faci două luni. Două luni de când te-ai născut. Nu știu, deci, de ce îți scriu, nu e ca și cum o să-ți pot da să citești asta. Chiar și așa, însă, textul ăsta s-a cerut scris pentru că tu, Nicholas, deși habar nu ai, ai schimbat ceva profund în mine și n-aș vrea să uit. Poate că scriu, de fapt, pentru mine. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Mama și tata. Sau despre porturile pe care le numim „părinți”

Ai 30 de ani, riduri și dioptrii. Îți plătești singur chiria, telefonul, toate mesele în oras, călătoriile, maratoanele, fandoselile și ce îți mai vine. Te descurci singur, ești independent și liber, adult responsabil și asumat. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Oamenii-altfel

Oamenii-altfel iubesc, râd, se îmbolnăvesc, suferă, plâng. Ca oricine. Fix ca noi, oamenii-normali, gătesc, citesc și fac planuri de vacanță. Se mută dintr-o chirie în alta, zugrăvesc, își cumpără aragaz și frigider, poartă lupte cu gândacii de bucătărie. Se duc la doctor când îi doare ceva, merg la teatru ori cinema, vizitează muzee. Le-au murit și lor părinți, visează și ei la vieți mai bune, la mame care să trăiască veșnic, la veri care nu se sfârșesc niciodată sau ierni blânde. Duc și ei doruri, poartă și ei de grijă. Citește articolul