Între raportarea trimestrială, pregătirea pentru raportarea în format electronic european, denumită European Single Electronic Format (ESEF), și aprobarea politicii de remunerare, companiile trebuie să țină pasul și cu o serie de cerințe suplimentare privind raportarea nefinanciară, aspect care poate avea un impact asupra raportării financiare. Citește articolul
Declarația nefinanciară, care trebuie depusă de firmele mari odată cu situațiile financiare anuale, va trebui să cuprindă noi informații începând cu bilanțurile aferente anului 2022, care se vor depune efectiv în 2023. Măsura, împreună cu alte ajustări ale reglementărilor contabile, este inclusă într-un ordin al Ministerului Finanțelor (MF) publicat vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul
Începând cu anul 2022, ONG-urile care optează pentru un exerciţiu financiar diferit de cel calendaristic sunt obligate să depună raportări contabile anuale la 31 decembrie, în plus față de situațiile financiare anuale, potrivit unui ordin de ministru oficializat azi. Citește articolul
În condițiile în care cel de-al treilea trimestru al anului 2021 s-a încheiat de câteva zile, firmele care au înregistrat profit în primele trei luni ale anului pot începe demersurile necesare împărțirii dividendelor interimare. Pentru a împărți profitul trimestrial, companiile sunt obligate să întocmească situații financiare interimare. De asemenea, trebuie să țină cont că legislația a fost modificată recent în sensul în care, dacă distribuie dividende interimare în cursul anului 2021, dar nu le plătesc efectiv până la finele anului, firmele au obligația de a achita impozitul aferent, de 5%, până la data de 25 ianuarie a anului următor distribuirii. Citește articolul
Anul în care se aprobă situațiile financiare nu mai are relevanță atunci când trebuie plătit impozitul pe dividende de 5%. Concret, pentru dividendele distribuite, dar neplătite în anul distribuirii, impozitul se va plăti până la data de 25 ianuarie a anului următor distribuirii, conform unei ordonanțe oficializate aseară. Clarificarea vine în ajutorul celor care distribuie dividendele în alt an decât cel în care aprobă situațiile financiare, pentru că aleg să reporteze profitul. Citește articolul
Pe lângă multe alte responsabilități, ca deținător al unei afaceri, trebuie să te asiguri că efectuezi situațiile financiare ale firmei tale și să le depui la timp. Fiind la început de drum, te poți simți copleșit de multitudinea de informații referitoare la acestea. Citește articolul
Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale au fost modificate printr-un ordin al Ministerului Finanțelor (MF) publicat miercuri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Documentul a apărut în contextul în care, la finalul lunii februarie 2021, s-a stabilit prin ordonanță că firmele străine cu locul conducerii efective în România sunt obligate, mai nou, să depună situații financiare anuale inclusiv aici. Citește articolul
Vă prezentăm azi cele mai importante aspecte de care trebuie să se țină cont la întocmirea și depunerea, în anul 2021, a situațiilor financiare aferente anului 2020. Există anumite termene pe care trebuie să le respecte cei care depun aceste situații financiare, dar și unele chestiuni noi, care au apărut în contextul pandemiei de coronavirus și care trebuie avute în vedere. Citește articolul
Luna mai a acestui an vine cu termene importante pentru companii și PFA-uri. Printre altele, în această lună e termenul pentru depunerea bilanțurilor pentru 2020 de către organizațiile nonguvernamentale (ONG) și firme, se introduc noi documente pentru raportarea tranzacțiilor suspecte și a celor în numerar de cel puțin 10.000 euro, dar este și termenul pentru depunerea noului model de declarație unică. Iată, concret și în detaliu, la ce aspecte trebuie să fii atent în săptămânile următoare. Citește articolul
Formularele electronice pentru situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2020 pentru ONG-uri, publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la începutul acestui an, trebuie transmise autorităților fiscale până pe 4 mai 2021. Citește articolul