Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a clarificat luna trecută că, în contextul legislației aplicabile până în martie 2024, pentru eliberarea avizului de angajare a străinilor în România, nu era suficientă doar înscrierea codurilor CAEN în documentele de înregistrare ale angajatorului, ci era necesară și desfășurarea efectivă a activităților compatibile cu funcția solicitată. Această interpretare a fost întărită prin modificările aduse de Legea nr. 28/2024 în martie anul trecut, ce au introdus expres cerința desfășurării efective a activităților, prevenind astfel posibile abuzuri în obținerea avizelor de muncă pentru cetățenii străini. Decizia Curții a apărut luni în Monitorul Oficial, judecătorii arătând că simpla interpretare ad litteram a textelor de lege nu putea duce la altă concluzie decât aceea că e necesară și desfășurarea efectivă a activităților. Citește articolul
Angajatorii sau beneficiarii prestărilor de servicii au obligația de a notifica Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) inclusiv în ceea ce privește modificarea sau încetarea contractului individual de muncă ori a detașării unui străin. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă, ce poate fi aplicată pentru fiecare angajat străin pentru care angajatorul a omis să facă notificarea. Citește articolul
Începând cu 21 octombrie 2024, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) va continua procesul de digitalizare a serviciilor sale prin implementarea unor noi reguli și funcționalități în cadrul Portalului IGI, care facilitează programarea și depunerea documentelor pentru cetățeni, actualizând datele pentru programări pe o perioadă de 90 de zile și interzicând transferul acestora. Este esențial ca utilizatorii să furnizeze informații corecte, deoarece documentele incorecte pot duce la blocarea contului timp de 10 zile. Citește articolul
Deși există un cadru legal care garantează drepturile tuturor lucrătorilor, inclusiv ale celor străini, realitatea demonstrează că uneori angajatorii respectă mai mult drepturile lucrătorilor străini, de teama controalelor, în detrimentul celor români, ceea ce poate conduce la invariabil la conflicte la locul de muncă. Această situație este complicată de nivelul de vulnerabilitate mai ridicat al lucrătorilor străini, care sunt mai expuși la nerespectarea drepturilor lor. Citește articolul
Ordonanțele privind regimul străinilor și încadrarea și detașarea străinilor pe teritoriul României se modifică substanțial începând de mâine. Cele mai multe dintre modificări vizează regimul lucrătorilor înalt calificați: condițiile speciale de obținere a avizelor de angajare pentru aceștia se modifică, perioada minimă contractuală, dar și salariul minim cu care trebuie să fie plătiți. Citește articolul
Începând cu data de 8 martie, străinii care se află în România au un termen de trei ori mai mic de a declara orice modificare intervenită în situația personală sau legată de angajare la Imigrări. Totodată, entitățile-gazdă trebuie să informeze Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) în același termen redus, de 10 zile, cu privire la încetarea sau suspendarea raportului juridic cu străinul. Citește articolul
Publicată recent în Monitorul Oficial, o lege privind regimul șederii și muncii străinilor în România stabilește noi condiții privind obținerea avizelor de angajare pe care angajatorii trebuie să le îndeplinească. Notabile sunt modificările ce privesc activitatea angajatorului: pe de o parte, nu mai sunt admisibile situațiile în care angajatorii funcționează doar pentru a facilita intrarea străinilor în România și, pe de altă parte, e nevoie ca activitatea pentru care se aduce un lucrător străin să se presteze efectiv în România. Pentru respectarea acestor condiții, cei de la Imigrări vor face vizite în teritoriu, la angajatori. Citește articolul
Ordonanțele privind regimul străinilor, încadrarea în muncă ori detașarea acestora pe teritoriul României vor fi modificate începând din 8 martie printr-o lege apărută azi în Monitorul Oficial. Cele mai importante prevederi din noul act normativ vizează dreptul de ședere temporară în scop de muncă, lucrătorii înalt calificați și avizele de angajare, inițiatorul acordându-le celor de la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) și atribuții de control pentru a verifica angajatorii ce încadrează străini cu contract de muncă în România - de exemplu, să verifice dacă se prestează efectiv activitate în România, în condițiile legii, ori dacă angajatorul care a obținut viza nu s-a înființat special pentru a aduce străini aici. Citește articolul
Din 26 ianuarie, încă două documente sunt eliminate din aplicația Portal IGI și trebuie aduse doar la ghișeu de către angajatori, anunță azi Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Citește articolul
Primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă ori a străinilor care se află ilegal pe teritoriul României este sancționată de lege cu amenzi între 10.000 și 20.000 de lei. Pe lângă amenzi însă, angajatorii riscă și sancțiuni complementare. Citește articolul