Sunt manager la o companie de servicii pentru industria telecom, care a apărut pe piață acum patru ani, dar a reușit într-un timp foarte scurt să ajungă în top 5 preferințe ale clienților. Acum, avem aproximativ 150 de angajați. Citește articolul
Salariaţii au posibilitatea de a primi de la angajatori tichete de masă şi tichete de creşă, conform legislaţiei în vigoare. Valoarea acestora a fost stabilită la finele anului trecut, de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), fiind valabilă, de asemenea, la începutul anului 2016. Citește articolul
Bugetarii nu pot să beneficieze de tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanţă şi premii în anul 2016, aşa cum reiese dintr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, aceasta fiind, practic, o prelungire a situaţiei din 2015. De asemenea, persoanele care lucrează la stat nu se pot bucura nici de ajutoare sau indemnizaţii la încetarea activităţii, iar munca suplimentară este compensată numai cu timp liber corespunzător. Citește articolul
Salariaţii pot să primească de la angajatori, potrivit legii, tichete de masă şi tichete de creşă. Valoarea acestora pentru semestrul al doilea al anului 2015 a fost stabilită de către Ministerul Muncii prin intermediul unor acte normative publicate astăzi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Salariatii au posibilitatea de a primi de la angajatori o alocatie individuala de hrana sub forma de tichete de masa. Valoarea unui astfel de tichet se majoreaza din aceasta luna, conform unui act normativ publicat joi in Monitorul Oficial. Citește articolul
In ultimii ani, tot mai multi angajatori aleg sa le ofere tichete de masa oamenilor din cadrul companiilor pe care le conduc pentru a le spori eficienta. Citește articolul
Bonurile de masa se numara printre cele mai populare beneficii extra-salariale si se cuvin tuturor angajatilor cu contract individual de munca, inclusiv celor angajati cu jumatate de norma. Citește articolul
Stii prea bine si o simti pe pielea ta: succesul afacerii tale e strans legat de cat de bine stii sa-ti motivezi angajatii, dar si de cat de bine reusesti sa controlezi costurile. Dar cum sa controlezi costurile, cand cea mai buna metoda de motivare o reprezinta banii? Citește articolul
Valoarea tichetelor de masa si de cresa pentru semestrul II al anului 2013 a fost stabilita recent, prin doua acte normative publicate vineri in Monitorul Oficial. Potrivit documentelor, incepand din noiembrie, cuantumul unui tichet de cresa va creste cu 10 lei, in timp ce un tichet de masa isi va pastra valoarea de pana acum. Citește articolul
Reglementarile fiscale existente in momentul de fata nu precizeaza cu claritate cum se colecteaza taxa pe valoarea adaugata in cazul in care o companie ce aplica sistemul TVA la incasare vinde produse cu amanuntul catre populatie si primeste pentru contravaloarea acestora tichete de masa. Conform specialistilor de la Viboal FindEx, in practica exista doua abordari privind incadrarea fiscala a acestei operatiuni, care va sunt detaliate in articolul urmator. Citește articolul