Guvernul a venit recent cu o serie de optimizări la regulile pentru impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Însă trebuie precizat că unele dintre ele vizează inclusiv persoanele juridice. Citește articolul
Legea privind performanța energetică a clădirilor stabilește că, atunci când dau anunț de vânzare ori de închiriere a unor apartamente sau spații de birouri, investitorii, proprietarii sau administratorii acestora sunt obligați să includă în anunț și informații cu privire la indicatorii de performanță ai clădirii. Însă, de puțină vreme, au apărut și sancțiunile pentru cei ce nu respectă această regulă, mai exact, amenzi ce pot ajunge până la 2.500 de lei, care se vor aplica din 3 august 2020. Citește articolul
În mai, a fost înregistrată la Senat o inițiativă legislativă care ar impune mult mai multe condiții legale dezvoltatorilor imobiliari, în privința activității lor, în special în ceea ce privește informarea cumpărătorilor. De asemenea, actul va impune și înregistrarea majorității proiectelor imobiliare la Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). Propunerea a fost adoptată de Senat astăzi, întrucât s-a împlinit termenul de adoptare tacită. Acum, propunerea urmează să ajungă la Camera Deputaților, pentru votul decisiv. Citește articolul
De curând, a fost propus un proiect de lege prin care să fie reglementată, în detaliu, activitatea dezvoltatorilor imobiliari. Potrivit actului, dezvoltatorii imobiliari vor avea o serie de obligații detaliate referitoare la activitatea lor, printre care să-și înregistreze fiecare proiect la Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). Înregistrarea va fi o precondiție pentru desfășurarea oricărei activități, inclusiv a publicității. Citește articolul
O propunere legislativă înregistrată recent la Senat vizează reglementarea activității de dezvoltare imobiliară. Printre noutăți se numără o serie de prevederi care vor oferi protecții suplimentare persoanelor care cumpără locuințe în scop personal (de exemplu, plata în avans a cheltuielilor legate de utilități sau de asigurări). Deși s-ar putea argumenta că multe din prevederi există deja și acum, în baza legislației consumatorilor, ceea ce se dorește a se introduce acum reprezintă o detaliere a drepturilor consumatorilor în relația lor cu dezvoltatorii imobiliari. Citește articolul
Față de actuala reglementare, viitoarea legislație a asociațiilor de proprietari va cuprinde mai multe aspecte legate de condițiile vânzării apartamentelor de către proprietari, din perspectiva datoriilor pe care le au la asociație sau la utilități. Noua lege se va aplica de la finalul lunii septembrie. Citește articolul
Înainte să bată palma definitiv, cumpărătorul și vânzătorul pot să cadă de acord asupra unor termeni principali ai vânzării și să încheie un precontract (ca act de mână sau înscris autentic). Mai ales dacă se plătește un avans, precontractul este o etapă care n-ar trebui sărită la vânzarea de imobile. Pentru a se asigura că nu pierde banii și nu i-o ia înainte altcineva, cumpărătorul poate nota precontractul la cartea funciară și înscrie ipoteca legală pentru recuperarea avansului. Între timp, înainte să ajungă la notar pentru semnarea actului de vânzare autentic, vânzătorul are de procurat o serie de acte indispensabile pentru încheierea tranzacției imobiliare. Citește articolul
O instanță judecătorească poate da o hotărâre prin care să recunoască vânzarea unui bun imobil, în cazul în care una dintre părți refuză încheierea contractului de vânzare, chiar dacă precontractul n-a fost autentificat, stabilește o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) ce se aplică începând de astăzi. Citește articolul