Ca o regulă generală, organul fiscal local poate aplica o procedură de executare silită în situația în care o firmă nu îşi plăteşte, în termenul stabilit de lege, obligaţiile fiscale datorate bugetului local al unei unități administrativ-teritoriale. Astfel, executarea silită poate fi definită ca fiind acea procedură prin intermediul căreia creditorul îl constrânge pe debitorul său, care nu-și îndeplinește de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un titlu de creanță, de a și le aduce la îndeplinire în mod silit. Citește articolul
Regulile pentru emiterea deciziilor provizorii de impunere și transformarea lor în titluri executorii au fost modificate recent prin ordonanță de urgență și sunt valabile inclusiv pentru inspecțiile fiscale aflate deja în derulare. Citește articolul
Raportul de activitate al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru prima jumătate a anului 2022 arată o creștere cu aproape 60% a contribuabililor care au fost verificați, prin orice formă de control fiscal, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 fiind emise cu peste 250% mai mult decizii de impunere. Practica ultimilor ani, rezumată și în aceste rapoarte de activitate, arată fără îndoială o intensificare a controalelor fiscale (fie că vorbim despre inspecții fiscale, controale inopinate, verificări documentare etc.), trend care nu pare să dispară în perioada următoare. În acest context, ne propunem să trecem în revistă alternativele disponibile pentru acei contribuabili care au fost verificați și care au primit decizii de impunere care stabilesc sume suplimentare de plată. Citește articolul
În prezent, deciziile de atragere a răspunderii solidare, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pot fi anulate în instanță atunci când este neclar de ce s-a stabilit reaua-credință a unei persoane. Din acest motiv, autoritățile vor stabili, printr-un proiect de OUG, ce înseamnă rea-credință din punct de vedere fiscal. Citește articolul
Suspendarea prescripției dreptului de a cere executarea silită urmează să se aplice și în situațiile în care este vorba de contribuabilii care devin inactivi temporar, conform unui proiect de OUG inițiat recent. În momentul de față, suspendarea prescripției în caz de inactivitate temporară este posibilă numai pentru dreptul de a stabili creanțe fiscale, nu și pentru dreptul de a cere executarea silită. Citește articolul
În cadrul executării silite, datornicii își pot vinde bunurile și la un preț sub cel de evaluare, conform unei ordonanțe recent intrate în vigoare, însă numai dacă se acoperă creanțele fiscale (plus accesoriile și cheltuielile de executare). Până acum, vânzarea bunurilor sechestrate se putea face de către datornic, prin înțelegerea părților, numai la un preț cel puțin egal cu cel de evaluare. Citește articolul
Regulile pentru cum se face comunicarea online a actelor administrativ-fiscale electronice urmează să fie modificate printr-o ordonanță nouă aplicabilă din 3 septembrie 2022. În mare, autoritățile stabilesc că actele fiscale emise electronic se consideră comunicate după ce sunt puse la dispoziție prin Spațiul Privat Virtual (SPV) și este eliminată cerința de până acum de a obține acordul contribuabilului pentru a-i fi comunicate, prin SPV, acte fiscale emise electronic. Citește articolul
Datoriile acumulate de persoanele fizice pot duce la instituirea unor popriri pe veniturile acestora. Codul de procedură civilă prevede că veniturile salariale, cele primite periodic sau pensiile de stat pot fi urmărite, adică supuse executării silite, în anumite limite, însă sunt anumite venituri de care executorii nu se pot atinge. Citește articolul
Regulile privind derularea proceselor civile, inclusiv a executărilor, precum și unele chestiuni ce vizează aplicarea pedepselor penale, care au fost în vigoare pe perioada stării de alertă, urmează să fie readuse în actualitate, după ce legea care le cuprinde a apărut azi în Monitor. Citește articolul
Regulile procedurale pentru funcționarea aplicației e-Popriri se înlocuiesc prin ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Acestea rămân, în esență, aceleași ca până acum. Schimbarea vine ca urmare a unei ajustări operate acum câteva luni la Codul de procedură fiscală. Citește articolul