Legislația muncii prevede că anumite chestiuni legate de relațiile de muncă pot fi stabilite de angajatori fie prin regulamentul intern, fie printr-un contract colectiv de muncă (CCM). Astfel, chiar dacă microîntreprinderile cu maximum nouă salariați au acum posibilitatea de a renunța la întocmirea regulamentului intern, anumiți angajatori ar trebui să-l păstreze, deoarece, în lipsa lui sau a unui CCM, nu vor putea, printre altele, constata abaterile disciplinare și nu vor putea stabili durata concediului fără plată.
Mai exact, în lipsa unui CCM aplicabil sau, ca alternativă la acesta, a unui regulament intern, angajatorii:
1. Nu pot folosi semnătura electronică în relațiile de muncă. O serie de reglementări apărute recent propun debirocratizarea firmelor mici (OUG 37/2021), pe de-o parte, și aduc digitalizarea în raporturile de muncă (OUG 36/2021), pe de alta. Prevederile celor două ordonanțe se suprapun parțial, în sensul că
debirocratizarea împiedică digitalizarea micilor angajatori, ei având de ales între posibilitatea de a utiliza semnătura electronică și a renunța la întocmirea regulamentului intern.
Mai exact, așa cum apare în OUG 36/2021,
“[a]ngajatorul poate opta pentru utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă rezultate la încheierea contractului individual de muncă, pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă, în condițiile stabilite prin regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, potrivit legii”.
2. Nu pot constata abaterile disciplinare și nu pot aplica sancțiuni. În esență, este vorba despre unul dintre drepturile angajatorului, așa cum sunt ele stabilite de Codul muncii.
“Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: (...) să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern”, scrie în actul normativ. Aici este vorba despre abaterile ce nu sunt prevăzute expres de lege sau cuprinse în contractul individual de muncă.
3. Nu pot concedia salariați pe motiv de necorespundere profesională. „Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) (salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat - n. red.) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern”, apare, de fapt, în Codul muncii.
4. Nu pot stabili un program de lucru inegal. Tot în Codul muncii scrie că modul concret în care se stabilește un program inegal de lucru în cadrul unei săptămâni obișnuite de muncă (40 de ore), dar și în cadrul săptămânii comprimate de lucru se negociază prin CCM sau, dacă acesta lipsește, este prevăzut în regulamentul intern.
5. Nu pot stabili condițiile în care se acordă pauza de masă ori alte pauze zilnice. La fel ca mai sus, adică în condiții stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern, se pot stabili pentru salariați, în cazul în care durata programului de lucru este mai mare de șase ore, pauză de masă și alte pauze.
6. Nu pot stabili ca repausul săptămânal să fie în alte zile decât sâmbăta și duminica. “În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern”, potrivit Codului muncii.
7. Nu pot stabili ce libere plătite se acordă la evenimentele familiale deosebite. Asta, deoarece numărul zilelor libere plătite, ce sunt acordate salariaților în cazul unor evenimente familiale deosebite (căsătorie, decesul unui membru al familiei etc.), sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. Astfel, dat fiind faptul că liberele pentru evenimentele familiale deosebite nu-s stabilite de Codul muncii, singurele variante pentru stabilirea lor sunt CCM și regulamentul intern.
8. Nu pot stabili durata concediului fără plată. În fine, tot Codul muncii stabilește că, pentru rezolvarea unor situații personale, salariații au dreptul la concedii fără plată, durata acestora fiind stabilită prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Eliminarea obligației de întocmire a fișelor de post și a regulamentului intern, pentru microîntreprinderile cu cel mult nouă salariați, este stabilită de OUG 37/2021,
act normativ apărut acum câteva zile.