De la ora 11:00, pe live.avocatnet.ro, are loc evenimentul: Politica privind prevenirea hărțuirii la locul de muncă - De la concept la implementare practică
Mulți angajatori se plâng de neseriozitatea candidaților care acceptă, în prima fază, condițiile și salariul propus, semnează contractul individual de muncă, parcurg chiar și etapele controlului medical pentru ca, într-un final, să nu se mai prezinte la muncă în ziua stabilită. Deși pentru un astfel de comportament nu este prevăzută în Codul muncii nicio sancțiune, specialiștii avertizează că, teoretic, un candidat poate fi obligat la plata unor despăgubiri, dacă angajatorul poate proba existența unor prejudicii cauzate de neprezentarea la locul de muncă. Citește articolul
Actele personale a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada aplicării stării de alertă mai pot fi folosite doar până la sfârșitul săptămânii viitoare. Asta înseamnă că persoanele ale căror acte personale au expirat trebuie să le preschimbe până, cel mai târziu, la data de 6 iunie 2022. Preschimbarea actului de identitate expirat implică prezentarea unor documente în fața autorităților și plata unei mici taxe. Citește articolul
Etapa autorecenzării se încheie chiar astăzi, iar de marți începe perioada în care recenzorii vor face vizite în casele celor care nu s-au autorecenzat. Deoarece autorecenzarea a fost opțională, neparticiparea la această etapă nu a fost sancționată. În schimb, cei care vor refuza, începând de marți, să furnizeze informații recenzorilor vor risca amenzi de până la 3.000 de lei. Perioada în care recenzorii vor face vizite în casele celor care nu s-au autorecenzat se va încheia în 17 iulie 2022. Citește articolul
O parte dintre activitățile ce se desfășoară în mediul universitar în cadrul formei de învățământ cu frecvență, respectiv cursurile, se vor putea desfășura și prin intermediul unor conexiuni audio-video sau al unor platforme informatice dedicate, potrivit unei ordonanțe ce a fost oficializată aseară. Cu toate astea, examenele vor implica prezența fizică a studenților la facultate. Modul în care se vor desfășura efectiv activitățile de predare, învăţare, cercetare, aplicaţii practice şi evaluare va trebui stabilit până spre sfârșitul lunii august. Citește articolul
Printr-o ordonanță oficializată aseară, Guvernul a stabilit ca sumele primite de elevii cu rezultate bune la olimpiadele naționale să se majoreze considerabil, cel mai mare dintre premii ajungând acum la 1.000 de lei. Citește articolul
Participanții la acțiuni și misiuni militare, cei răniți în teatrele de operații, dar și urmașii celor decedați în astfel de misiuni vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe mijloacele de transport și de reducerea taxelor speciale, potrivit unui proiect de lege pus miercuri în dezbaterea senatorilor. Citește articolul
Pentru că o parte dintre medicii de familie nu au mai putut cumpăra, de la casele de asigurări de sănătate, în ultima perioadă, carnete de bilete de trimitere la medicii specialiști, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) subliniază faptul că există o listă cu peste 50 de boli pentru care pacienții ce merg la medicul specialist nu trebuie să prezinte un bilet de trimitere. Citește articolul
Preavizul la demisie este obligatoriu, dacă demisia este forma în care salariatul a decis terminarea relației de muncă. Însă, dacă în interiorul acestei perioade, intervine o situație în care angajatul are nevoie de medical, la întoarcere, perioada în care nu s-a aflat la muncă nu se va scădea din zilele de preaviz, ci trecerea acestor zile continuă din ziua reîntoarcerii. Citește articolul
Amânarea ratelor la bănci, acordarea unei diferențe salariale lucrătorilor din sistemul public și oferirea unui ajutor financiar pensionarilor cu venituri mai mici de 2.000 de lei sunt câteva dintre măsurile anunțate aseară de Guvern. În plus, Executiv vrea și “înghețarea” angajărilor la stat. Noile măsuri sociale și economice ar urma să se aplice de la 1 iulie 2022. Citește articolul
Formularul (D230) folosit de contribuabili pentru redirecționarea unei porțiuni din impozitul pe venit datorat statului sau pentru susținerea unor burse private trebuie depus până pe data de 25 mai, aceeași dată-limită ca în cazul declarației unice. Totodată, cei care au obligația depunerii acestei din urmă declarații, o pot folosi pentru redirecționarea procentului din impozit. Mecanismul redirecționării nu presupune niciun cost pentru contribuabil, fie că e salariat ori independent, inclusiv pensionar. E vorba de a lua o porțiune din ceea ce merge, în mod normal, în vistieria statului, pentru a o acorda unei cauze speciale sau pentru susținerea unor burse private. Iată principalele chestiuni despre acest formular: Citește articolul