Notarii refuza autentificarea declaratiei de renuntare la mostenire a unei persoane pe motiv ca nu are dovada ca este mostenitor.
Stie cineva un notar care autentifica declaratie de renuntare la mostenire fara a cere tot felul de dovezi?
Logic si juridic este vorba de o declaratie simpla care persoana o face pe proprie raspundere si darea declaratiei constituie un drept, dreptul de a renunta la mostenire, drept care se pare ca nu se doreste a fi respectat.
Temei legal nu au notarii pentru a refuza o astfel de declaratie de renuntare la mostenire.
Si daca era vorba de o declaratie de acceptare a mostenirii era la fel de grav deoarece un astfel de refuz produce grave prejudicii.
Practi eu cred ca notarii forteaza dezbaterea mostenirii ceea ce constitie o alta incalcare indirecta de drepturi.
Probabil ca asa li se spune verbal sa procedeze daca nu se gaseste niciun notar care sa autentifice o simpla declaratie notariala.
Doar in Romania se poate asa ceva...tara absurditatii sub aspectul logicii juridice la nivel de aplicare a legii...
@ Patrick_
Recapitulez pentru ca discutia a capatat alt fagas: nu mostenim nici lingouri, nici butelii de aragaz si nici oale.. Este vorba de imobilul in care am crescut si pentru care s-a dezbatut succesiune dupa decesul mamei.
La doi ani de la decesul tatalui, impreuna cu sora mea ( suntem doar doi frati ) , ne-am prezentat la un notar public in vederea succesiunii. Am fost informati ce acte doveditoare trebuie sa prezentam. Impreuna am hotarat sa scurtam traseul si sa facem direct actul de unic mostenitor pe numele meu, ea renuntand la dreptul ei de mostenire. Inchipuiti-va ca atat sora cat si subsemnatul, suntem licentiati si suntem constienti ce inseamna o declaratie de renuntare si efectele ei. Cum nu a fost stabilita filiatia cand deja exista o succesiune anterioara dupa decesul mamei ?
Actul de proprietate al casei, certficatele de deces ale ambilor parinti, certificatele de nastere ale celor doi copii, certificatul de casatorie al surorii, primul act succesoral de mostenitori...
Desi dorinta noastra a fost sa facem direct actul de unic mostenitor (sora s-a oferit sa dea declaratie pe propria raspuntere de renuntare in favoarea mea- impropriu spuneti dvs ) , notarul ne-a explicat ca mai intai se dezbate succesiunea dupa tata, se emite certificatul de mostenitor cu cotele-parte si apoi se intocmeste actul de unic mostenitor pe numele meu. Ambii pasi la acelasi notar.
Ce este greu de inteles si pentru ce atatea devieri de la subiect? Multumesc pentru informarile cu temei legal, chiar daca s-au strecurat si mici rautati. Si-mi pun intrebarea daca d-l Laconschi avea dreptate spunand ca totul este simplu...daca ai studii de drept...
:beer: O zi buna tuturor.
Patrick_, aproape corect. Pot renunţa/accepta succesibilii/legatarii.
Numai că, vedeţi domnia voastră, calitatea mea de succesibil nu mi-o conferă actele pe care s-ar putea să nu le am în posesie, ci faptul naşterii. Iar calitatea de legatar mi-o dă un testament despre care eu am ştiinţă, dar pe care îl deţin moştenitorii legali.
Pot eu să dau, în aceste condiţii, o declaraţie de acceptare/renunţare?
Apud distinşii notari, nu, pentru că nu posed fie înscrisurile care să facă dovada rudeniei pînă la a patra spiţă, fie testamentul reţinut abuziv de către moştenitorii legali. Iar timpul curge, şi nu în favoarea mea.
Spuneţi că e nefiresc să fie trecuţi în certificatul de moştenitor o cohortă de renunţători care nu au nicio treabă cu succesiunea. Aşa este. Numai că, mergînd pe acestă raţiune, se mai ridică nişte întrebări. Succesibilul din clasa a doua, care vrea să accepte succesiunea chiar dacă există descendenţi, poate da o astfel de declaraţie? Poate (dacă, apud aceiaşi profesionişti, are acte doveditoare, dar asta e altă chestiune). Va fi el trecut în certificatul de moştenitor ca renunţător? Nu, deoarece notarul nici măcar nu îl va chema la dezbatere în situaţia în care există chiar şi un singur acceptant din prima clasă. La fel şi cu declarantul care nu ar avea vreo treabă cu succesiune, dar care (ipoteză absurdă, de altfel) s-a gîndit să fure din preţiosul timp al notarului cu redactarea/autentificarea unei declaraţii absolut inutile.
În ceea ce priveşte copilul a cărui filiaţie după tată nu a fost stabilită dar care cunoaşte cine îi este tatăl, el are tot interesul să facă o astfel de acceptare pentru ca ulterior să introducă nu doar cererea în stabilirea paternităţii, ci şi o cerere pentru suspendarea procedurii succesorale pînă la soluţionarea acţiunii în stabilirea paternităţii.
Desigur, el are şi posibilitatea ca, după stabilirea paternităţii, să solicite repunerea în termenul de opţiune succesorală, numai că s-ar putea ca, în acest caz, cererea lui de anulare a certificatului de moştenitor să rămînă fără obiect, adică fără bunurile din masa succesorală (înstrăinate între timp de ceilalţi moştenitori) şi cu nişte moştenitori faliţi de pe urma cărora să execute praful de pe tobă. Toate acestea doar pentru că notarul nu a vrut să autentifice o declaraţie care, dacă acţiunea în stabilirea paternităţii ar fi respinsă, ar rămîne un simplu înscris fără niciun fel de efecte juridice.
Repet, părerea mea este că actul pentru care notarul îşi asumă răspunderea este încheierea de autentificare. Conţinutul declaraţiei (atîta vreme cît nu încalcă legea şi bunele moravuri) îl priveşte pe declarant.
Eu mă refeream strict la întrebarea cu care D-l Lascoschi a deschis acest topic şi nu la speţa D-voastră care nu prea are legătură cu topicul.
Era vorba despre noţiunile de succesibil, succesor şi moştenitor care fiecare înseamnă altceva. D-l Lascoschia întrebat de ce un o persoană care vrea să renunţe trebuie să dovedească faptul că este succesibil.
Pentru a accepta sau renunţa trebuie să fi succesibil.
Dar nimeni nu poate renunţa în favoarea cuiva, decât dacă acceptă, iar apoi îşi cedează partea. deci sunt două operaţiuni total diferite.
În cazul D-voastră problema a fost că sora a vrut să "renunţe în favoarea fratelui" ceea ce nu se poate. Opţiunea succesorală este necondiţionată. Ori accepţi şi apoi îţi cedezi parte cui vreia, ori renunţi şi atunci de partea ta vor profita toţi ceilalţi în mod egal.
@themis:
Opinia D-voastră este una de "menajare" a justiţiabilului care din nepricepere sau din comoditate ar trebui să fie scutit de minimele condiţii impuse de lege pentru exercitarea unui drept.
Până una alta avem prevederile art. 1101 C.civ.
Iar pe de altă parte parcă logica bunul simţ spune că ordinea firească a lucrurilor ar fi ca mai întâi să poţi dovedi "chemarea" la moştenire (prin acte de stare civilă, sau testament) şi abia după asta să accept sau să renunţ.
Argumentele după care actele respective nu sunt în posesia respectivului cred că nu sunt foarte convingătoare având în vedere faptul că registrele de stare civilă sunt registre publice şi cred că (nu sunt sigur) ar trebui să existe o procedură administrativă de consultare a acestora.
Cu privire la stabilirea filiaţiei după acceptare, iar e cam greu de jusitificat atâta timp cât stabilirea filiaţiei după decesul antecesorului este un motiv clar de repunere în termenul de opţiune succesorală.
@ Patrick_Multumesc pentru definitiile existente in DEX. Problema obtinerii certificatului de mostenitor am rezolvat-o dar asa cum a dorit d-l notar, intai succesiunea si apoi renuntarea la mostenire. Aici era problema pentru care am iesit in forum. Ca este renuntare in favoarea fratelui ( asa ne-am exprimat d-lui notar), ca este renuntarea la mostenire, se putea lua in seama inainte de dezbaterea succesiunii, era o singura actiune.Si era legal, asa cum s-au exprimat antepostatorii calificati . Ambi frati suntem succesibili ( demonstrat cu acte si certificatele de mostenitori dintr-o succesiune anterioara, aveam calitatea de succesori, mostenitori ) , nu acesta a fost necazul.
Am mai cheltuit niste bani si am mai pierdut ceva timp. Acesta-i baiul pentru care m-am si exprimat c-ar fi " o chichita " a d-lui notar. Multumesc pentru colaborare-informare si intelegere.
avocatnet.ro explicăm legislația
Patrick_, utilizator
dlcodrut