Refuzul minorului (Art 913 CPC) si..tot cortegiul 910-914 cu 906

Martonze, nu e asa. Suntem impotriva celor care se prevaleaza de statutul de parinte biologic ca sa-si neglijeze sau sa-si abuzeze copiii. Odata dovedite aceste aspecte, consideram ca este normal ca societatea sa ia masuri de separare (temporara sau definitiva) a acelui copil de parintii dovediti culpabili.Asa cum a spus si un alt user pe acest topic, ne e dificil sa intelegem cum de o asemenea atitudine este tolerata in cadrul casniciei, dar se doreste penalizarea ei numai dupa divort. Din punctul asta de vedere apreciez responsabilitatea unor state care, pe de o parte ajuta substantial o familie cu copii, dar pe de alta parte le cer parintilor sa fie responsabili fata de copiii lor, asa fel incat maturizarea copilului sa-l indrepte catre o viata cetateneasca corecta si nu catre una infractionala.
Sunt multe de imbunatatit in politica sociala romaneasca privitoare la copii. Un stat iresponsabil nu poate nazui la cetateni responsabili. Iar daca nordicii fac ce fac si sunt unde sunt, pesemne ca un popor detinator al Vasluiul atat de apropiat de Stefan cel Mare ar avea prea putine de comentat fata de unii de-ai lor care s-au dus la ei, coplesiti de preabinele mioritic.
In ceea ce priveste Refuzul minorului, ar trebui sa fiti fie ipocrita, fie iresponsabila perfecta, daca veti afirma ca ati respectat cu strictete fiecare NU al copilului dvoastra, stiind f clar ca acel NU este impotriva interesului viitor al copilului dvoastra. Presupun totusi, din modesta mea experienta de parinte practicant, ca pe unele NUuri le-ati explicat si le-ati schimbat in DA prin convingerea persuasiva a copilului, iar alte NUuri au fost schimbate in DA, fara discutii.
Noi stim (nu stiu daca si dvoastra), ca un copil care a beneficiat de prezenta ambilor parinti, ajunge, la maturitate, cu un fond emotional mult mai stabil, aceasta ajutandu-l in competitia vietii.
Ca atare acest Refuz al minorului trebuie repede consemnat, investigat si rezolvat, fie in sensul calificarii lui ca un capriciu inerent copilului, fie in sensul indepartarii parintelui abuziv, daca refuzul copilului este depistat ca fiind justificat.
Asa cum arata el acum in CPC (acest art 913), cocotzat pe un soclu executional anticausa, pot trece (vezi 910 cu 916) muuuulte luni pana cand refuzul respectiv ajunge sa fie investigat.
Apoi, cine il convinge pe minor sa se lase investigabil? Apoi cine il investigheaza? Apoi cine tine seama de ce rezulta din investigatii?
Martonze, asa cum v-am citit postarile, erati suparata pe 906! Dupa acest topic l-ati uitat pe 906 si ati gasit alineatul lui 913 care va deranjeaza. Amandoi vrem neconstitutionalitate lui 913. Si vom depune dosare la AP. Multe. Vreti sa-l depunem si pe al dvoastra cu noconstitutionalitatea pe care o vedeti dvoastra sau le trimiteti doar pe alte doamne sa se ocupe?

Stimate shomo, în tot ceea ce susţineţi, există o mare doză de subiectivitate şi o încrâncenare dusă la extrem pentru, bănuiesc, o răzbunare personală. Nu neg că susţinerile mele nu sunt subiective, în definitiv fiecare filtrează prin propriile trăiri.
Aici intervine psihologia şi educaţia. Ştiţi vorba ceea: "Ce ţie nu îţi place, altuia nu-i face" - deci, după ce un individ a avut experienţe extrem de neplăcute în raport cu alt individ, este imposibil să mimezi bucuria, satisfacţia când apare cu Poliţia la uşă să ia copilul, fiindcă are dreptul. Da, recunosc, am reuşit chiar să transform NU-ul în DA, am convins copilul să mănânce spanac, de fapt l-am păcălit, apoi, bietul de el, a dat afară totul.
Dvs. confundaţi mersul la doctor sau la şcoală cu mersul forţat în vizită cu o persoană cu care copilul nu doreşte să meargă, adică un fel de arestare a copilului, numai cătuşele mai lipsesc.
La medic, copilul merge însoţit de persoana faţă de care are ataşament asigurator şi, de cele mai multe ori, aceste persoane se internează în spital cu copiii, dacă e cazul; la şcoală, la fel, copilul e însoţit şi dascălul, colegii, sunt mediul de siguranţă acceptat de copil.
Relaţiile fireşti părinte - copil sunt acele relaţii în care copilul, când îşi vede părintele, îi sare în braţe, se bucură de el, chiar îl neglijează un timp pe cel cu care locuieşte, ca să recupereze absenţa acestuia. Dragostea copilului nu poate fi influenţată, asta nu înţelegeţi Dvs., fiindcă un copil vede, aude, simte, are instincte. Copiii mai mărişori judecă şi te judecă.
Copiii au memorie şi au reflexe. Un copil agresat în fragedă pruncie, chiar şi psihic, are în memorie acele întâmplări şi se fereşte instinctiv de cel care i-a produs rău.
Nu se susţine nici teoria dvs. cu refuzul consilierii, fiindcă la consiliere merg părinţii şi părinţii cu copiii, deci mersul la consiliere este o obligaţie a părinţilor în primul rând, iar copilul va merge la consiliere însoţit de părintele la care locuieşte :)
Aveţi mare dreptate în privinţa învestigării minorului, adică cine investighează şi cum investighează aici revin la ideea că investigatorii sunt oameni şi oamenii sunt supuşi greşelilor gratuite sau plătite, de la caz la caz, deci aş avea încredere deplină la investigatori ROBOŢI, adică imparţiali şi fără puşculiţă pentru donaţii. Altfel, ajungem la situaţia instanţelor care pe baza aceloraşi legi, aceloraşi probe, în acelaşi caz, dau soluţii diametral opuse. Care instanţă a avut dreptate?

Martonze, va invit sa nu mai speculati cu privire la intentiile si motivele mele, invocand altele decat cele pe care le postez aici! Nu sunt singurul tata in aceasta situatie si ne-am cam verificat reciproc.
De vorbe de alea sau de alea, sunt cam satul. Aveti un dosar pe care sa-l alipim la exceptia de neconstitutionalitate?
Exista vreo alta mama custodiana de pe acest forum care vrea sa profite de atare oportunitate?
E o shansa cinstita de a ajunge si noi si dvoastra in fata CC. Apoi...Doamneajuta!

PS: Dosaru trebuie sa contina sentinta de divort, sentinta de consilere in baza lui 912/913, raportul de dupa consilierea psihologica si jumatate de pagina in care se descrie ce s-a intamplat dupa consiliere.

Am citit dezbaterea initiata de tati despre eliminarea cap intitulat "refuzul minorului".Ce mi-a reiesit mie domnilor tati este ca dvs negati (propunand eliminarea) dreptul copilului la sentimente! Admiteti insa, dreptul adultului la sentimente (decide sa se casatoreasca/decide sa divorteze).De aici imi rezulta ca propuneti o "varsta"a sentimentelor, recunoscuta prin lege. Sa admitem ca minorul are sentimente demne de luat in seama odata cu 14 ani cand isi ia buletin, sau odata cu 16 ani, cand leguitorul presupune un discernamant in formare, sau la 18 ani, cand devine major?. Interesant! Eu numai din acest motiv si nu v-as mai incuviinta program de vizitare.
Adica ce vreti dvs sa spuneti, ca nerecunoscand dreptul copilului la sentimente (stari, senzatii, etc) copilul sa-si petreaca timp cu dvs?.Si daca pe durata vizitei la dvs ii va fi frica sa doarma pe intuneric, sau in camera de la etaj, sau nu se va simti bine in prezenta unui prieten de al dvs, sau se va teme de un vecin, ce faceti? Veti considera ca la aceste sentimente are dreptul, sau nu? Veti tine cont de ele, sau veti dori o modificare legislativa sau o hotarare CCR care sa stipuleze ca frica de intuneric e o prostie? Cum bine spunea cineva sa analizam lucrurile de la A la Z!. Copilul ori are dreptul la a-i fi luate in seama sentimentele, ori nu are! Sau vreti de fapt sa "eliminati" doar sentimentele care nu va convin?
La fel de interesant mi se pare, ca in calitate de tati si barbati (?), NU asumati NIMIC din refuzul copilului de a pleca cu dvs! Premiza dvs este: 100% copilul e manipulat, 100% mama e vinovata, 100% dvs nu aveti nicio vina! Un alt motiv pentru care eu personal nu v-as incuviinta program de vizitare. Optica unui om de a livra responsabilitatea unei situatii exclusiv altcuiva, incapacitatea de asumare, refuzul auto evaluarii sunt specifice unor personalitati cu probleme grave.
Cata vreme veti crede ca dragostea este subiect legislativ si copilul TREBUIE sa va iubeasca si sa plece cu dvs veti continua ani buni sa scrieti pe forumuri si sa propuneti schimbari legislative. Nu legea trebuie sa se schimbe, ci in multe situatii, chiar si doar dvs!
Mai tarati copilul pe la o audiere doua, mai solicitati o expertiza, un supliment de expertiza, o noua expertiza si veti vedea cum sub ochii dvs va creste dragostea copilului ptr dvs. Acesta va iesi intr-o buna zi zburdand din biroul judecatorului sau, zburdand, se va ridica de la masa politistului, strigand: Vai tati, cata dreptate ai avut ca nu m-ai lasat in tabara la mare. Ce sa fi facut eu acolo, cand aici la sectia de politie e atat de dragut!
Va urez sa insistati, caci fiecare pasare pe limba ei piere!

Stimate shomo, răspunsul meu este NU! Dacă e să depun un dosar, îl voi depune alături de semnatarii petiţiei:"Eliminarea custodiei comune obligatorii", care, în acelaşi interval ca petiţia dvs. susţinută de marele luptător K1 şi de un distins judecător , are mai multe semnături, fără aportul unor vedete :)
Argumentez:
1. În primul rând, doresc includerea în Codul Civil , la art. 401, după aliniatul (2), un nou aliniat:
(3) Programul de relaţii cu minorul stabilit de instanţă, la cererea părintelui la care nu locuieşte copilul devine obligatoriu pentru acesta.
2. Art. 379 trebuie completat astfel:
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează părintele care are obligaţia de a menţine relaţiile personale cu minorul, pentru nerespectarea, în mod repetat, a programului de vizită încuviinţat de instanţă, la cererea sa.
3.Art. 483 Cod Civil trebuie completat
(4) În cazul în care unul din părinţi nu se poate achita de obligaţiile de întreţinere a minorului, statul, prin autorităţile competente, va suplini aceste obligaţii, urmând ca acestea să fie recuperate de la debitorul obligaţiei de îndată ce situaţia o permite.