Refuzul minorului (Art 913 CPC) si..tot cortegiul 910-914 cu 906

Dna avocat Ana Mihut,
1, A-l obliga pe tata sa recurga la lege, confruntandu-se cu un refuz inca nemotivat al minorului inseamna a-l obliga sa foloseasca EXECUTAREA SILITA. Minorul va afla imediat de la mama ca tatal IL EXECUTA SILIT ca sa-l forteze sa se intalneasca. Efect?
2. Incercati sa faceti un film procedural plecand de la Art 910, trecand intr-o prima faza prin 906, ajungand la 913, intorcandu-ne la 911 si in final ajungand la judecarea contencioasa in baza Art 913 cu aplicarea lui 906 alin 2. Va va iesi un termen de 1-2 ani, timp in care tatal nu-si vede copiii (deja instrainati) decat, eventual, la consilierea psiho ceruta de DGASPC. Spun eventual ptr ca...se poate ca nici sa nu aiba loc. E doar un alt titlu executoriu care prevede o consiere psiho. Asa, si? Cum il executam si pe acesta?
3. In final, dna avocat, dupa ce toata lumea vinovata va fi penalizata iar cei nevinovati felicitati, am vreo GARANTIE ca ma voi revedea cu copilul? Sau va trebui sa ma multumesc cu titluri executorii periodice pe sume mai mult sau mai putin executabile?
4. Daca ma voi revedea cu copilul, dupa ce vor fi trecut prin aceasta procedura, 2-3 ani de instrainare, credeti ca cele 4 zile pe luna imi vor ajunge sa ne reapropiem? Ce vom reusi impreuna in programul de legaturi, va fi respectat acasa, in timpul celorlate 26 de zile din luna?

Shomo,

Sunt de parere ca acolo unde fostii soti se poarta cu cutite, nicio lege, oricare ar fi ea, nu va rezolva problema. Ideal, nu se ajunge la un tata care vrea sa isi vada copilul cu forta, dar pentru a se putea ajunge aici, trebuie sa contribuie si mama.

Nu am spus ca tatal din exemplul nostru a procedat corect si ca apelul la executarea silita este solutia, dar imi pun o intrebare morala: daca mama monteaza copilul impotriva mea, eu ca tata, moral, ce trebuie sa fac? Sa accept situatia? Daca vreau sa ii arat copilului ca doar poate, nu sunt o bestie, ce solutie am? Sa las copilul sa creada o poveste care de cele mai multe ori este incompleta si pe alocuri falsa? Am spus si in postul anterior, unde sunt 2, sunt doua opinii, doua realitati. Daca nu fac nimic ca tata, nu cumva imi abandonez rolul fata de copil? Au fost tati care au venit sa ma intrebe ce au de facut, mi-au povestit cum copiii lor veneau la ei dupa divort si le spuneau: eu nu vreau sa vin in weekend sa stau cu tine, decat daca imi iei role, ca mama zice ca oricum nu meriti sa mai stau cu tine daca ne-ai abandonat, ca esti un egoist nepasator care nu merita dragostea mea. Pe acesti tati i-am sfatuit sa colaboreze cu fosta sotie, sa obtina acele ore de vizitare oricum, dara fara implicarea organelor judiciare. Si s-au intors la mine dupa 6 luni si mi-au spus ca tocmai ce copilul lor a trecut printr-o banala operatie de apendicita spre exemplu si ca erau sa moara de ingrijorare, dar ca in ciuda rugamintilor aprinse fosta sotie nu le-a spus unde este copilul internat? Si m-au intrebat atunci daca nu pot pe cai legale sa isi obtina dreptul sa fie implicati in viata copilului? M-au intrebat daca e normal ca mama sa aiba atata putere de decizie si il excluda din viata copilului, care ajunsese sa creada ca este un monstru?

Daca peste cativa ani copilul devine adult, isi da seama cu propriile simturi ca tatal lui nu e un monstru si isi intreaba tatal de ce l-a lasat cu aceasta impresie, de ce nu a luptat mai mult pentru el, ce i se va putea raspunde?

Intre a face tot posibilul sa iti vezi copilul si a refuza sa faci ceva de frica ca produci mai mult rau, nu stiu care este, moralmente, solutia buna. Depinde de viziunea de viata a fiecaruia pana la urma. Si nu cred ca aceasta intrebare are un raspuns sigur si cert.

Doamna avocat,

Statistic, in ultimii 5 ani s-au inregistrat in medie 28.000divorturi ANUALE. Din acestea cam jumatate (15.000/AN) sunt cu minori. Staistica oficiala se opreste, din pacate, aici.
Dar, colindand salile de tribunal, se observa ca cel putin jumatate din cele 15.000 sunt divorturi "ostile" (care nu se pronunta in baza unui plan parental comun ageeat ci sunt confruntari groaznice intre mama caresi doreste pensie cat mai mare si tatal care doreste program de legaturi cat mai extins).
Una peste alta, aproximez ca minim 8000 de copii anual, vor ramane cat de curand, fara unul dintre parinti. Acesta este un fapt!
In alta ordine de idei, degeaba impui o lege canadiana, cand resursele alocate de executiv ptr a se respecta acea lege, sunt botswaniene.

De ex: ptr ce apare DGASPC in Art 911 si Art 913?
Apoi ce psiholog va face consierea? Daca un privat, e caz social si suporta statul? Costa cam 12 sedinte x 150 lei
etc

Stimată doamnă avocat, dvs. plecaţi de la premiza că mama montează copilul împotriva tatălui său. În modul cel mai sincer vă întreb: de ce ar fi vrut mama să defăimeze tatăl care a ignorat copilul timp de 11 ani şi nu a avut nici o intenţie să se ocupe de el, ca brusc, să intuiască posibilitatea de câştig nemuncit, de pe urma amendării mamei?nAcel "tată" este chiar un înger, trezit din morţi, în braţele căruia trebuie să sară copilul, ca urmare a chemării sângelui?nIată ce mi-a scris un psiholog: "Trăirile rele timpurii se vor ancora structural în psihicul minorului şi se vor manifesta bolnăvicios în situaţiile de criză"nDvs. excludeţi aceste trăiri rele timpurii, de ex. violenţele dintre părţi în faţa copilului, cu cât mai rare, cu atât mai clar reţinute de copil, injurii, loviri la adresa persoanei care-i oferă ataşamentul asigurator. Dvs. excludeţi existenţa reflexului de apărare, dacă minorul simte un pericol ce-i stă în faţă, se apără reflex. Dvs. excludeţi chiar şi abuzul psihic, care îmbracă diverse forme la copil. Una din aceste forme este agresarea persoanelor de ataşament, alta este vizita la şcoală, grădiniţă, în timpul programului educativ şi predarea de cadouri în faţa colegilor, cadouri pe care nu le duce la programul de vizită, fiindcă, nu-i aşa, copilul nu poate fi martor în proces... (Da, pentru copil e umilinţă)n(O doamnă muşcată de câine în copilărie, a făcut alergie la câini, chiar şi la cel mai blajin câine; mama mea, era să se înece în râu, toată viaţa ei nu s-a mai dus la scăldat în lac sau râu)nDvsd. susţineţi că dacă părintele cu psihologul şi judecătorul spun un lucru, este adevărul absolut! Nu, stimată doamnă avocat, nu e adevărul absolut! Toţi aceştia sunt oameni, nu aparate. Tata prieten cu psihologul(vorbesc de probabilităţi) scrie ce doreşte tata, iar judecătorul dă sentinţa pe baza a ceea ce a scris psihologul, dacă vrea, evident.n O autoritate tutelară scrie o anchetă psihosocială fără să vadă subiectul şi minorul, prin telefon şi la biroul avocatului, la o adresă indicată de subiect, unde nu a locuit niciodată şi inserează părerea proprietarei, care nu a văzut niciodată copilul, că domnul e un tată bun.Acea anchetă este semnată de un psiholog !!!(oare pe cine a verificat psihologul-telefonul sau avocatul?) şi de alţi 3 funcţionari publici şi stă la baza unei sentinţe judecătoreşti. Realitatea românească demonstrează că aceeaşi faptă este apreciată de o instanţâ ca foarte gravă, cu codamnare la 8 ani închisoare cu eexecutare, iar de alta că fapta nu există. Dvs. porniţi din start de la prezumţia de vinovăţie a mamei. De fapt, în toate procesele avute, domnul a aruncat nişte acuzaţii, fără dovezi, eu a trebuit să demontez toate acuzaţiile :(

Tata prieten cu psihologul(vorbesc de probabilităţi) scrie ce doreşte tata, iar judecătorul dă sentinţa pe baza a ceea ce a scris psihologul, dacă vrea, evident

Este valabilă şi influenţa celeilalte părţi.