Acceptarea unui îndemn la demisie, însoțit de o promisiune verbală legată de plata unor salarii compensatorii, este o chestiune destul de riscantă pentru angajat. Pe de o parte, pentru că notificată demisia de către angajat, nu există nicio obligație pentru angajator de a plăti niște salarii compensatorii și nici 100% garanții că promisiunea va fi ținută. În eventualitatea unei încetări prin acord, merită văzut cât cântăresc salariile compensatorii în balanță cu cât ar fi indemnizația de șomaj și perioada de acordare a acesteia. Așa se face că, uneori, varianta concedierii, chiar dacă sună ceva mai dur, poate fi mai avantajoasă pentru un angajat decât celelalte. Citește articolul
Încetarea contractului de muncă, indiferent de modalitatea prin care se realizează, implică înmânarea unor documente către fostul salariat care atestă vechimea și activitatea acestuia. În cazul în care angajatorul nu respectă obligațiile impuse de lege aici, fostul salariat poate sesiza Inspecția Muncii și poate solicita copii ale documentelor într-un termen de 15 zile lucrătoare de la data solicitării. Nerespectarea acestor obligații poate fi sancționată cu amendă. Citește articolul
Pe ideea „accepți asta, că n-ai altă variantă”, o companie dă afară în ajunul sărbătorilor de iarnă o bună parte din angajații săi: prin e-mailuri, angajații sunt informați că pot semna acordurile de încetare în trei zile, urmând să primească trei salarii compensatorii. Dacă nu semnează, nu primesc nimic. Deloc surprinzător, toți semnează acordurile și rămân fără loc de muncă până la Crăciun. Sunt sectoare de activitate unde aceste practici, ocolitoare unor proceduri de durată și unor negocieri reale cu angajații, sunt considerate normale inclusiv de angajați. Citește articolul
Într-o zi, angajatorul vine și îi îndeamnă pe lucrători să accepte încetarea contractelor, să-și asume o scurtă perioadă de șomaj, urmând apoi „să-i preia” pe o altă societate. Același angajator beneficiază de bani de la stat pentru angajarea șomerilor. Unul dintre multele exemple în care cineva se folosește de lege în alt scop decât a fost scrisă și în detrimentul celor care ar avea realmente de câștigat de pe urma ei. Citește articolul
Uneori, să folosim alți termeni (mai ales inexistenți) pentru a descrie o situație nu e cel mai înțelept - mai ales dacă efectul ar putea fi acela de a crea confuzie în rândul celor care nu-și cunosc foarte bine drepturile. De exemplu, angajații să ajungă să creadă că e normal și legal să se „autoconcedieze”, când, de fapt, situația lor e alta. Citește articolul
Notificarea prin care angajatul îi face cunoscută angajatorului intenția de a termina raportul de muncă trebuie să fie obligatoriu înregistrată de acesta din urmă, demisia nepresupunând niciodată acordul angajatorului. Dacă acesta renunță la preavizul pe care angajatul trebuia să-l respecte și consfințește astfel „acordul” său privind demisia, nu vorbim de transformarea demisiei în încetare prin acord însă. De asemenea, foarte important e că o consecință a încetării prin acord a raportului de muncă e aceea că părțile nu mai pot ridica ulterior diverse pretenții cu privire la raportul de muncă încheiat. Citește articolul
Un contract de muncă poate înceta de drept, prin acordul părților sau ca urmare a voinței unilaterale a angajatorului ori salariatului, însă fiecare soluție are particularitățile sale, iar părțile au atât drepturi, cât și obligații. Contractul individual de muncă are la bază acordul de voințe al părților, salariat și angajator, de a constitui, modifica ori stinge un raport de juridic, cel de muncă fiind specific și reglementat distinct de Codul muncii. Citește articolul
Ca regulă generală, încheierea, modificarea ori încetarea contractului individual de muncă presupune acordul părților. Una dintre cele mai rapide și simple forme prin care poate înceta un raport de muncă este cea care se realizează prin manifestarea de voință a părților. Așa cum la încheierea contractului individual de muncă este obligatorie forma scrisă, fiind o condiție de validitate, aceeași formă trebuie să îmbrace și actul prin care părțile convin încetarea raportului de muncă, la data o dată stabilită de comun acord. În practică se încearcă adesea forțarea unor ipoteze de concediere sub umbrela unor încetări prin acord, dar ele pot fi ușor demontate în instanță apoi. Citește articolul