În cazul în care nu efectuează călătoriile cu preț redus la care au dreptul, pensionarii ar putea beneficia de compensarea acestora în bani, potrivit unui proiect ce se consideră trecut tacit de Senat, prima cameră parlamentară în acest caz, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal. Măsura nu e chiar o noutate, una similară fiind conținută într-un proiect de lege înregistrat în Parlament în 2015, ce a trecut deja de Senat și care se află, de peste cinci ani, în așteptarea votului decisiv al deputaților. Citește articolul
Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre recentă, ca familiile şi persoanele singure afectate de inundaţii sau fenomene meteo deosebite în cursul acestui an să primească ajutoare financiare de la stat, în funcție de pagubele suferite. În acest an, procedurile pentru obținerea banilor au fost simplificate, respectiv nu vor mai trebui completate cereri și nici nu se vor mai face anchete sociale. La începutul acestei săptămâni, Executivul a dublat bugetul alocat ajutorării acestor categorii de sinistrați. Citește articolul
Cu multe luni întârziere față de momentul așteptat, normele de aplicare ale prevederilor apărute anul trecut în materia concediului de creștere au apărut marți în Monitorul Oficial.
Citește articolulMajorarea valorii tichetelor de masă de la 1 august, la 35 de lei, și apoi de la 1 ianuarie, la 40 de lei, este prevăzută de o ordonanță de urgență oficializată joi. Măsura vine ca urmare a discuțiilor dintre Guvern și reprezentanții sindicatelor și patronatelor, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, dar și în urma creșterii semnificative a prețurilor la alimente. Citește articolul
Îngrijitorii informali (adică cei necalificați) care vor avea grijă de persoanele vârstnice din familie (și nu numai) vor avea posibilitatea de a lucra cu normă parțială și să primească o indemnizație egală cu jumătate din salariul de bază brut al unui îngrijitor la domiciliu. Măsura se regăsește într-un proiect de lege care a primit marți semnătura președintelui țării. Citește articolul
Anul viitor, pensionarii și persoanele cu dizabilități ce au venituri mici, persoanele care primesc ajutor social și familiile care primesc alocație de susținere vor beneficia de un ajutor financiar de 1.400 de lei, ce va putea fi folosit pentru plata facturilor sau a datoriilor la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne de foc etc. Atât distribuția cardurilor de energie în baza cărora se va acorda ajutorul bănesc, cât și plățile ce vor putea fi făcute de beneficiarii acestora se vor face prin intermediul Poștei Române. Citește articolul
O lege oficializată miercuri stabilește că îngrijirea pentru persoanele vârstnice va putea fi acordată și de către îngrijitorii informali (care nu sunt calificați), pe lângă voluntari și îngrijitorii formali (calificați), care vor putea fi membri ai familiei și nu numai. Cel care va acorda ajutor vârstnicului care și-a pierdut autonomia funcțională va putea semna cu serviciul public de asistență socială un contract de muncă cu timp redus, pentru care va primi și o indemnizație de la stat. Citește articolul
Cele două directive europene care au stat la baza prevederilor din Legea 283/2022 - ce a adus schimbări importante Codului muncii și Codului administrativ - au fost transpuse cu întârziere și, se pare că, și cu întârziere se vor adopta și actele subsecvente necesare punerii în aplicare a unora dintre prevederile introduse în cele două coduri. Citește articolul
Deși numărul acestor contracte colective de muncă (CCM) la nivel sectorial și/sau grup de unități este din în ce mai redus, principala piedică fiind chiar în actul normativ care ar fi trebuit să faciliteze aceste negocieri, adică în Legea dialogului social, iar cele mai multe sunt încheiate la nivel de unitate, doar cele dintâi sunt publicate pe pagina de web a Ministerului Muncii. Iar acum avem nu doar o prevedere în Legea dialogului care stabilește chestiunea asta, ci și una identică în Codul muncii. Desigur, pentru cei cu CCM-uri la nivel de unitate rămâne aceeași problemă a accesibilității pentru (viitorii) salariați. Citește articolul
Ocupația de jurisconsult va fi eliminată din Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), potrivit unui anunț făcut de Inspecția Muncii (IM). Angajatorii care au persoane încadrate pe această funcție vor trebui, în săptămânile care urmează, să modifice contractele de muncă ale salariaților. Citește articolul