Legea contabilității a fost modificată vineri seară printr-o OUG publicată în Monitorul Oficial. În esență, documentul vine cu noi contravenții și cu unele clarificări legate de termenul pentru păstrarea bilanțurilor. Citește articolul
Companiile străine al căror loc al conducerii efective se află în România sunt obligate, mai nou, să depună situații financiare anuale atât în statul de înființare, cât și în România, conform unei recente ordonanțe de urgență. Conform specialiștilor, o asemenea obligație de a face o dublă raportare nu există actualmente pentru companii. Citește articolul
Dacă ai o firmă care n-a avut activitate de la constituire până la încheierea exercițiului financiar 2020, anul acesta trebuie să depui la Ministerul Finanțelor (MF) o declarație de inactivitate. În loc de situațiile financiare anuale, care se depun, ca regulă, de către firme. Declarația trebuie depusă la unitățile teritoriale ale MF, iar termenul limită de depunere e 1 martie 2021. Citește articolul
Marți, formularele electronice pentru situațiile financiare auale și raportările contabile anuale la 31 decembrie 2020 au fost publicate pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Ambele bilanțuri trebuie transmise autorităților fiscale până în ultima zi a lunii mai 2021. Citește articolul
Până pe 31 mai 2021, companiile trebuie să întocmească și să depună situațiile financiare pentru anul 2020, reiese dintr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Deși criza epidemiologică actuală se prelungește în noul an, autoritățile nu iau, momentan, în calcul stabilirea altui termen decât cel obișnuit. Citește articolul
Indiferent dacă vorbim de dividende distribuite persoanelor fizice sau juridice în cursul anului 2020, dacă plata lor efectivă nu s-a făcut până la finalul anului 2020, impozitul aferent trebuie declarat și achitat la stat până la 25 ianuarie 2021. Citește articolul
Întocmirea și depunerea raportărilor contabile semestriale vizează acum, în esență, numai plătitorii de impozit pe profit și plătitorii de impozit specific, conform unei legi din noiembrie anul trecut. Asta înseamnă că microîntreprinderile sunt acum scutite de bilanțurile semestriale. Citește articolul
Societățile, indiferent de cifra lor de afaceri, au scăpat recent de obligația pe care o aveau de a anunța depunerea situațiilor financiare anuale. Această modificare este inclusă într-o lege cu mai multe simplificări pentru firme, dar se pierduse cumva pe traseu și nu apăruse inițial în Monitorul Oficial. Ulterior, autoritățile și-au dat seama de scăpare și au reintrodus-o în lege printr-o rectificare. Citește articolul
Astăzi este ultima zi în care companiile mai pot depune la unitățile Ministerului Finanțelor situațiile financiare pentru anul 2019, dacă nu vor să riște amenzi de mii de lei sau chiar desființarea, în funcție de cât de mare e întârzierea. Termenul oricum a fost amânat o dată, din cauza epidemiei de coronavirus, așa că firmele ar fi trebuit, cel puțin teoretic, să aibă destul timp pentru a se achita de obligație. Citește articolul
Termenul pentru depunerea situațiilor financiare pentru anul 2019 este mâine, ceea ce înseamnă că firmele ar trebui să fie gata de-acum pentru a transmite bilanțurile. Din acest motiv, am sintetizat azi principalele chestiuni de care ar trebui să țină cont compania ta înainte să trimită situațiile financiare către Ministerul Finanțelor. Citește articolul