Pentru a stimula părinții să-și transporte copiii mici doar în scaune auto special făcute pentru ei, ce au rolul de a-i proteja în cazul unui accident rutier, s-a stabilit, printr-un proiect legislativ adoptat luni la Senat, ca, la cumpărarea unor astfel de dispozitive de fixare pentru cei mici, să se aplice o cotă redusă a taxei pe valoarea adăugată (TVA), de numai 5%. În plus, potrivit unui alt proiect de lege trecut de ceva vreme de Senat, pe lângă o cotă redusă de TVA pentru scaunele auto pentru copii, TVA mai mic s-ar putea aplica și în cazul unor alimente sau articole de îmbrăcăminte pentru sugari. Citește articolul
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a stabilit oficial, printr-o decizie apărută în martie, retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România, constatând starea de insolvență a acestui asigurător. Totodată, la acel moment, ASF a făcut o cerere pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al firmei de asigurări. Tribunalul București a stabilit joi deschiderea procedurii de faliment a Euroins România, ceea ce înseamnă că polițele emise de acest asigurător mai sunt valabile doar până pe 8 septembrie 2023. Citește articolul
Manipularea odometrului unei mașini, adică modificarea kilometrajului real, va fi interzisă prin lege, începând de luni, potrivit unei legi publicate în această dimineață în Monitorul Oficial. În plus, în cazul în care odometrul unei mașini este defect sau nu funcționează corect, proprietarul acesteia va trebui să îl repare sau să îl înlocuiască “fără întârziere”. Citește articolul
Drumurile pe care trebuie să le facă acum la autorități cei interesați să vândă ori să cumpere, să înmatriculeze sau să radieze o mașină vor fi de domeniul trecutului, după ce o platformă informatică prevăzută într-o ordonanță publicată joi în Monitorul Oficial va deveni operațională. Astfel, prin intermediul viitoarei platforme se vor putea încheia contractele de vânzare a vehiculelor și se vor putea transmite către autorități toate actele necesare înregistrării la Fisc, dar și înmatriculării sau radierii din circulație a unui vehicul. Citește articolul
Printr-o lege apărută la începutul anului, a fost stabilit cadrul legal necesar pentru ca deținătorii de permise de conducere să aibă acces permanent la istoricul sancţiunilor rutiere. Mai exact, de la începutul lunii aprilie, șoferii ar fi trebuit să poată verifica online istoricul sancțiunilor rutiere pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Platforma este disponibilă începând de joi. Pe de altă parte, în decembrie 2022 a trecut de Senat un proiect ce conține aceeași măsură, dar la care, cel mai probabil, se va renunța. Citește articolul
De-acum, deținătorii unui permis de conducere emis în România pot obține și online istoricul sancțiunilor primite de-a lungul timpului pentru încălcarea regulilor rutiere. Procedura de obținere a istoricului sancțiunilor rutiere e similară celei pentru obținerea certificatului de cazier judiciar. Mai exact, documentul electronic se poate obține gratuit, prin intermediul a două platforme electronice ale autorităților. Citește articolul
Șoferii cărora le-a fost suspendat permisul de conducere, timp de 90 de zile, din cauza depășirii vitezei maxime admise cu mai mult de 50 km/h ar putea solicita, o dată pe an, la cerere, amânarea aplicării acestei sancțiuni, conform unei propuneri legislative ce a primit recent un raport de respingere la deputați, care vor da votul decisiv din Parlament. Citește articolul
Pentru că bonusul de care beneficiază șoferii care nu provoacă accidente rutiere se pierde la schimbarea mașinii, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect legislativ aflat în dezbatere la Senat, ca, în cazul vânzării sau radierii unui vehicul, clasa de bonus-malus să se păstreze timp de mai mulți ani de la încheierea ultimei polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), astfel încât să poată fi folosită în cazul noii mașini. Citește articolul
În vara lui 2022 a apărut un nou mecanism prin care cei ce n-au apucat să ceară, prin mecanismul apărut în 2017, restituirea fostelor taxe auto vor putea să-și recupereze banii pe cale administrativă până în 2027. Deși mecanismul e apărut de mai mult de nouă luni, cei interesați nu au putut depune până acum solicitări pentru a-și recupera banii, deoarece nu apăruseră încă normele metodologice pentru aplicarea lui. Această situație a fost remediată chiar azi, odată cu oficializarea normelor și apariția modelului documentelor necesare recuperării fostelor taxe auto. Citește articolul
Poliția Română anunță că, până la sfârșitul săptămânii, se va desfășura acțiunea Speed, prin care se va verifica respectarea regimului legal de viteză, pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. În acest context, reamintim acum limitele de viteză stabilite de legislația rutieră în funcție de tipul drumului și sancțiunile pe care le riscă șoferii ce nu le respectă. Citește articolul