Din iulie 2009, programul Prima Casă a fost o opțiune ideală pentru mulți dintre cei care căutau să devină pentru prima dată proprietari ai unei locuințe - tineri, în special. Dat într-un context de criză financiar-economică, programul a fost unul esențialmente social. De la un anumit punct însă a reclamat nevoia unei schimbări de optică, sugestie venită din partea mediului bancar și pe care fostul Guvern și-a însușit-o. Mai exact, fostul ministru de finanțe a dus în Parlament propunerea de schimbare a programului Prima Casă, care s-a transformat și s-a oficializat anul acesta în programul O familie, o casă - cu schimbări majore. Noul program nu a ajuns să poată fi pus în aplicare, a venit pandemia și Guvernul actual ne spune, acum, că nu poate aplica ce au adoptat Parlamentarii, adică nu un program esențialmente social, ci unul care să fie adaptat la prețurile actuale ale pieței și la un standard locativ calitativ mai ridicat. Contextul actual e tot unul de dificultate financiar-economică, dar pare că sprijinul pe care vrea să îl acorde Guvernul nu merge înspre cumpărător, în mod special. Citește articolul
Acceptă că nu poţi controla totul... E secretul pe care, dacă reuşeşti să îl integrezi în viaţa ta, ai toate şansele să-ţi eliberezi calea. Deseori înţeleasă greşit, acceptarea nu implică faptul că eşti de acord cu orice ţi se pune în faţă. Nu. În economia ciudată a vieţii tale, se vor întâmpla lucruri pe care nu le poţi controla. Şi, oricât ai fi de maniac, dacă nevoia ta primară este şi rămâne ideea că vrei să prevezi tot ce ţi se întâmplă, atunci ai toate şansele să cedezi la un moment dat. Citește articolul
Sunt câțiva ani de când Curtea Constituțională a României (CCR) este târâtă în discuții unde, în cel mai obiectiv mod cu putință, nu are ce căuta. Funcțiunea acestei instituții este uitată, de cele mai multe ori, atât de jurnaliști, care se transformă în judecători de opinie, cât și de politicieni, care se agață de CCR pentru a-și întări poziția sau pentru a ascunde neputința ori incapacitatea de care dau dovadă și care, desigur, la fel ca multe alte lucruri, e mai ușor de ascuns în umbra lui "altcineva e de vină; noi, niciodată". CCR e bună doar când dă o decizie care stă la masă cu convingerea noastră, cu partidul pe care îl sprijinim prin vot sau când lovește în adversarul politic al celui celui cu care ținem. Își face treaba, adicătelea, doar când ne convine. Citește articolul
Oamenii se definesc după cum se pierd. Iar acum se pierde printre zâmbetele şi ochii lui de bărbat îndrăgostit. În clipele astea, când soarele se grăbeşte să iasă din mare, murdărind albastrul orizontului cu roz și mai apoi roşu, înțelege, în sfârşit, că suntem făcuți pentru multe lucruri, dar nu şi pentru singurătate. Citește articolul
Constatarea zilei e că o bună parte din stresul nostru cotidian vine din faptul că nu suntem excepționali. Că nu am realizat ori n-am punctat toate țintele pe care le-au atins alții. Simțim asta, deși trăim într-o lume globală, în care e greu să mai fii excepțional la ceva. Orice ar fi acel ceva, dacă te documentezi suficient de mult, o să găsești pe alții mai buni. Citește articolul
În urma deciziei Curții Constituționale (CCR), prin care aceasta a criticat faptul că internarea obligatorie, în contextul coronavirus, s-a făcut în urma unor ordine de ministru, factorii de decizie au reacționat rapid. Guvernul a hotărât să încerce să pregătească o lege prin care să aducă în legalitate regimul internării obligatorii. Însă, chiar dacă se va ajunge ca o asemenea lege să intre în vigoare, aceasta nu îi dă legitimate măsurii și nici măcar nu o aduce în legalitate, neapărat. Pentru că, orice ar fi, într-un stat de drept unde respectarea drepturilor omului este o valoare fundamentală, o măsură extremă precum internarea obligatorie trebuie să rămână excepția. Și, cum există soluții alternative care să protejeze populația, cu greu va putea fi considerată o măsură generală de internare obligatorie a asimptomaticilor - chiar și impusă prin lege - în acord cu obligațiile statului român în ceea ce privește drepturilor omului. Citește articolul
Cu drumul ăla la Rupea începuse vara aia pe care nici n-am cerut-o. Ea doar a venit sinceră, fără să-mi pretindă mai nimic în schimb, minunată de imprevizibilă ce a fost. Singura trăită vreodată numai pe două roți, cu mare și plaje noi aproape în fiecare weekend, căutat de licurici lângă Sarmizegetusa, raliuri și pontoane la Dunăre, Calea lactee deasupra pădurii cu nod în gât de câtă frumusețe îmi desfășura în fața ochilor. Citește articolul
Ciudat, dar am ajuns să consider că o relaţie de muncă adevărată e cam ca o îndragosteală. Nu poţi ţine pe nimeni cu forţa, oricâte contracte ai semna cu persoana respectivă. În schimb, poţi crea în companie un mediu în care acel om să se simtă bine. Poţi defini strategii în care să fie şi el implicat şi în care să simtă că are ceva de spus. Îl poţi ajuta să simtă că schimbă lumea prin tot ce face în compania aia. Şi îi poţi da sentimentul de apartenenţă la un grup. Îl poţi ajuta să evolueze mereu, să fie un om mai bun. Îl poţi ajuta să-şi petreacă jumătate din viaţa activă (cam atât stăm noi la muncă) simţindu-se bine. Poţi face toate aceste lucruri şi abia apoi probabil că vei începe să înţelegi cât de importante sunt ele, cu adevărat. Citește articolul
Ești gripat, ai cearcăne și febră. Umbli ca o fantomă în pijamale prin casă. Deschizi frigiderul și ai de ales între mici, pește, carne friptă și sarmale. Toate date și primite cu drag de la prieteni și mamele lor. Citește articolul
Constatarea zilei e despre un lucru pe care nu îl spun de obicei, dar mi se pare că e important să vorbim despre asta. În februarie, trăiam într-o lume ce alerga în toate direcțiile. Apoi, unele dintre aceste direcții s-au blocat. Altele, în schimb, au cunoscut o accelerare ireală. Transformarea digitală din ultimele 3 luni ne-a teleportat 10 ani în viitor. Comunicăm online, interacționăm cu autoritățile online, plătim online, comandăm online, muncim online. E de așteptat, deci, ca mediul online să trezească interes, frici ori dispute. Citește articolul