Copiii și tinerii care își continuă studiile, gravidele, pensionarii, cei condamnați sau arestați sunt principalele categorii care beneficiază de asigurare automată la sănătate, fără să plătească contribuția la sănătate (CASS). Codul fiscal prevede o listă destul de lungă, ușor modificată în 2018, cu cei care beneficiază automat de asigurare în sistemul public de sănătate, însă obținerea unor venituri impozabile îi poate face și pe aceștia scutiți să datoreze CASS pentru acele venituri. Citește articolul
Bugetarii nu vor primi, nici în 2019 (la fel ca în 2018), anumite beneficii precum premii sau bilete de valoare, iar munca suplimentară nu va putea fi compensată decât prin zile libere. Astfel prevede o Ordonanță de urgență care a intrat în vigoare în ultimele zile ale anului 2018. Citește articolul
Alocația de stat pentru copii este o sumă de bani pe care autoritățile din țara noastră o acordă tuturor copiilor aflați până la vârsta majoratului sau, în anumite cazuri, chiar și după această vârstă. Alocația reprezintă un venit neimpozabil, iar cuantumul ei nu a suferit modificări în anul ce tocmai s-a încheiat, ceea ce înseamnă că alocația pentru copii se va acorda în 2019 la același nivel. Citește articolul
Prin Codul muncii se dă dreptul salariaților la un concediu de odihnă (CO) plătit de cel puțin 20 de zile în fiecare an. Zilele de CO nu se pot suprapune cu liberele legale stabilite prin lege, nici cu liberele pentru evenimente familiale deosebite, iar zilele de CO rămase din anul precedent mai pot fi luate până la jumătatea anului viitor. Anul trecut, legiuitorul a introdus în legislație precizarea că liberele speciale pentru salariații de alte religii nu se pot suprapune cu dreptul la concediul de odihnă. Citește articolul
Bugetarii vor beneficia de indemnizații de hrană, în 2019. Astfel a hotărât Guvernul printr-o ordonanță de urgență care a intrat în vigoare în ultimele zile din 2018 și în care este prevăzut expres faptul că bugetarii vor beneficia de indemnizațiile respective. Citește articolul
În prima parte a anului 2019, valoarea tichetelor de masă rămâne neschimbată față de cuantumul utilizat în a doua parte a anului trecut. Valoarea actuală a fost stabilită de Ministerului Muncii și Justiției Sociale în cursul lunii decembrie 2018. Citește articolul
Până în luna septembrie 2019, pensiile românilor își vor păstra valoarea din prezent, potrivit unui document apărut recent în Monitorul Oficial. După cum se precizează în document, valoarea punctului de pensie urmează să se mențină la 1.100 de lei, valoare utilizată pentru calculul pensiei de la începutul lunii iulie 2018, iar, după 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se va majora. Citește articolul
Dacă pensiile pe care le primesc sunt foarte mici, pensionarii din sistemul public, dar și din cel militar, pot beneficia, potrivit legislației în vigoare, de o indemnizație socială pentru pensionari. După cum prevede un act normativ oficializat recent, pensiile minime vor rămâne la nivelul actual până la începutul lunii septembrie 2019, urmând ca după această dată să se majoreze. Citește articolul
De la cum trebuie descrisă fapta în procesul-verbal de contravenție, pentru ca acesta să nu fie anulabil, la nivelul alcoolemiei necesar pentru a se reține o vătămare corporală din culpă, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-a pronunțat asupra unor chestiuni de impact ridicat în anul 2018. Astfel, prezentăm, mai jos, cele mai importante decizii ale ICCJ din anul ce tocmai s-a încheiat. Citește articolul
În materia salariilor bugetare în 2018, cel mai mare impact l-a avut, fără doar și poate, creșterea salariilor medicilor și asistenților medicali. O creștere generalizată a salariilor bugetare a fost chiar de la 1 ianuarie, dar a fost înghițită de transferul contribuțiilor, iar profesorilor le-au mai crescut veniturile în primăvară. Bugetarii au primit vouchere de vacanță și am aflat de curând că le vor primi și în următorii doi ani. Cât privește salarizarea bugetară, am mai văzut și ceva modificări legislative privind diurnele, sporurile și plata cu ora pentru dascăli. Citește articolul