În timpul stării de alertă, autoritățile n-au stabilit reguli speciale pentru desfășurarea inspecțiilor fiscale la companii, astfel că, cel puțin teoretic, în perioada asta se aplică regulile obișnuite din Codul de procedură fiscală. Totuși, specialiștii Deloitte România spun că există anumite măsuri care pot fi implementate pentru a reduce riscul infectării cu coronavirus, dacă autoritățile vor să desfășoare verificări chiar și în perioada asta. Citește articolul
Autoritățile locale se ocupă în luna mai de inventarierea terenurilor infestate cu ambrozie, o buruiană cu flori al cărui polen provoacă alergii la oameni. După inventariere, autoritățile vor trimite somații către firmele și persoanele fizice care au terenuri, pentru a lua măsuri de distrugere a buruienii. În caz contrar, în urma controalelor, amenzile vor putea ajunge până la 20.000 de lei. Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intenționează ca și în acest an să monitorizeze îndeaproape activitățile de comerț electronic și chiar să intensifice acțiunile de control la comercianții online, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a ședinței de azi a Guvernului, document ce conține, de fapt, strategia Executivului pentru consolidarea finanțelor publice și creștere economică în următoarea perioadă. Citește articolul
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) desfășoară o serie de controale la comercianții de produse alimentare, înaintea sărbătorilor de Paște, pentru a verifica dacă aceștia respectă obligațiile pe care le au în contextul măsurilor impuse de stat pentru a limita efectele coronavirusului. Conform autorității, mulți comercianți nu respectă asemenea măsuri. Citește articolul
Deși inițial s-a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Fiscul își va suspenda inspecțiile fiscale în timpul stării de urgență, măsura n-a fost inclusă ulterior într-un act normativ. Din acest motiv, specialiștii de la NNDKP atrag atenția că inspecțiile fiscale pot continua chiar și în timpul stării de urgență. Citește articolul
Mai multe categorii de afaceri au fost obligate să-și întrerupă activitatea în perioada stării de urgență, pentru a evita răspândirea coronavirusului. Pentru a vedea dacă firmele respectă măsurile date prin ordonanțe militare, inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) încep verificări pe teren. Cei care încă au activitate comercială riscă amenzi ce pot ajunge până la 70.000 de lei. Citește articolul
Cu toate că fusese anunțat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Guvernul nu a decis amânarea depunerii declarațiilor fiscale, dacă ne uităm într-o recentă ordonanță de urgență cu măsuri economice și fiscal-bugetare. Citește articolul
Timp de 30 de zile, cât se aplică starea de urgență în România, din cauza răspândirii coronavirusului, controalele inspectoratelor teritoriale de muncă (ITM) la angajatori sunt suspendate. Cu unele excepții. Citește articolul
Chiar dacă multe firme și-au trimis angajații să lucreze de acasă, pentru a limita cât mai mult riscul de îmbolnăvire cu coronavirus, posibilitatea ca acestea să fie verificate de Inspecția Muncii încă există, instituția anunțând zilele trecute că va continua controalele la angajatori inclusiv în această perioadă. Astfel, s-ar putea ca, atunci când sunt inspectate de autorități, companiile să trebuiască să demonstreze că au respectat legislația muncii când vine vorba de desfășurarea muncii de la distanță. Cu ce documente se poate face acest lucru? Ne-au explicat două avocate. Citește articolul
De la finalul lunii martie, inspectorii sanitari vor începe să desfășoare controale atât la firme, cât și în trafic, pentru a se asigura că alimentele sunt comercializate în condiții de siguranță, dar și pentru a preveni infectarea cu pesta porcină africană. Citește articolul