Indiferent de domeniul de activitate pe care îl desfășoară, persoanele fizice autorizate (PFA) au obligația de a întocmi anumite registre în care să evidențieze operațiunile contabile efectuate începând de la înființare. Iată care sunt, anul acesta, principalele registre pe care trebuie să le aibă PFA-urile. Citește articolul
De ceva vreme, o parte dintre solicitanții celor trei tipuri de granturi puse la dispoziție firmelor și întreprinzătorilor individuali anul trecut primesc e-mail-uri prin care li se spune că au fost selectați pentru finanțare și prin care primesc diverse oferte comerciale. De aceea, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) atrage atenția, printr-un comunicat de presă, că autoritățile nu trimit astfel de mesaje, iar comunicarea cu aplicanții se face direct, nu prin intermediari. Citește articolul
Ce taxe plătește o persoană fizică autorizată (PFA) în acest an pentru veniturile pe care le obține? Impozit, în primul rând, iar contribuții sociale la pensii (CAS) și la sănătate (CASS) fie opțional, fie obligatoriu, în funcție de dimensiunea veniturilor sale. În plus, dacă vrea să fie asigurat pentru concedii medicale, achită o contribuție distinctă, dar care nu e obligatorie niciodată, indiferent cât ar câștiga. Anul acesta însă, anumite PFA-uri au de plătit un rând în plus de „taxe” la stat. Citește articolul
Taxarea veniturilor lunare obținute de salariați și de persoanele fizice autorizate (PFA) diferă în anul 2021, conform Codului fiscal. Luând exemplul unui venit brut lunar de 3.000 de lei, pentru care ambele categorii de persoane datorează contribuția la pensii (CAS), contribuția la sănătate (CASS) și impozitul pe venit, una dintre situații este mai avantajoasă decât cealaltă. Citește articolul
Majoritatea modificărilor legislative din 2020, ce țin de sistemele de impozitare a afacerilor și de cele mai importante taxe datorate statului, au intervenit chiar în ultima lună a anului. Din acest motiv, am sintetizat astăzi cele mai importante schimbări ale sistemului fiscal de care să ții cont la începutul anului 2021. Citește articolul
Modelul declarației unice pentru persoanele fizice autorizate (PFA) și alți profesioniști a fost modificat oficial marțea trecută, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar vineri a fost publicată și versiunea electronică aferentă. Asta înseamnă că formularul poate fi transmis online deja. Acest model nou al declarației unice este folosit atât pentru definitivarea veniturilor din 2020 și a taxelor aferente, cât și pentru a estima veniturile din 2021 și taxele aferente, noul termen de depunere fiind 25 mai. Citește articolul
Persoanele fizice autorizate (PFA) datorează la stat contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS) în situația în care estimează că obțin venituri ce ating un plafon de 12 salarii minime brute pe țară. Din moment ce salariul minim brut pe țară se majorează din ianuarie 2021, rezultă că și acel plafon ce impune plata CAS și CASS se majorează odată cu el. Citește articolul
Tipurile de verificări pe care le pot face inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) la firme și persoanele fizice sunt inspecția fiscală, controlul inopinat, controlul antifraudă, verificarea documentară și verificarea situației fiscale personale. În 2021, toate aceste tipuri de controale vin cu noutăți pentru contribuabili, modificări apărute în special pe finalul anului trecut la prevederile Codului de procedură fiscală. Astfel, orice contribuabil ar trebui să știe regulile actualizate după care se ghidează inspectorii în noul an. Citește articolul
În privința plafoanelor fiscale majore care se pot aplica, potrivit legislației, firmelor și PFA-urilor, avem o modificare majoră ce ține de sistemul de TVA la încasare. Însă iată care sunt și celelalte plafoane - pentru impozitarea micro, scutirea de TVA, plata TVA, achizițiile intracomunitare și determinarea pe bază de norme a venitului net. Citește articolul
Cadrul legal al executării silite a datoriilor fiscale și al măsurilor asigurătorii fiscale (popririle și sechestrele) a fost modificat în anul încheiat recent. De exemplu, a fost introdus e-Popriri, au apărut modificări privind poprirea în contul datoriilor fiscale ce impun noi obligații nu doar băncilor, ci și altor terți popriți, s-a stabilit că și contractele de credit încheiate online sunt titluri executorii, chiar dacă nu-s semnate și că persoanele fizice autorizate (PFA) vor răspunde cu bunurile personale dacă nu pot acoperi datoriile din banii afacerii. Citește articolul