În anul 2019, inspectorii muncii vor viza în mod deosebit domeniile de activitate în care sunt șanse mari să apară munca nedeclarată, cum ar fi construcțiile și alimentația publică, sau în care trebuie respectate reguli stricte de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, mai pot fi vizate companiile care folosesc salariați cu normă parțială, în domenii precum transporturi, pază sau jocuri de noroc, sau companiile de servicii poștale și curierat. Citește articolul
Unul dintre principalele obiective ale inspectorilor muncii este prevenirea, depistarea și sancționarea muncii nedeclarate. În acest sens, una dintre politicile autorităților este să intensifice controalele la companiile la care s-au depistat în trecut lucrători la negru, se arată în raportul anual de activitate al Inspecției Muncii. În mare, vorbim de controale mai dese în domenii precum construcții, transporturi sau turism. Citește articolul
În această perioadă, Inspecția Muncii cere informații de la angajatori privind conformarea la regulile de securitate și sănătate în muncă (SSM), pe care le va folosi pentru acțiuni viitoare de informare sau pentru controale, ne-au explicat reprezentanții instituției. Concret, autoritățile monitorizează în acest an felul în care microîntreprinderile cu până la nouă salariați respectă legislația SSM. Citește articolul
Controalele la angajatori ale inspectorilor muncii se vor axa, în trimestrul al doilea al anului 2019, mai ales pe respectarea obligațiilor din domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) și pe relațiile de muncă dintre angajator și salariat. Informațiile figurează în programul anual de acțiuni al Inspecției Muncii, pentru perioada aprilie - iunie 2019, pe care-l vor pune în aplicare inspectoratele teritoriale de muncă (ITM-uri). În linii mari, acesta va viza cam aceleași chestiuni care au fost urmărite și în primul trimestru. Citește articolul
Stațiile în care se umplu butelii cu gaz petrolier lichefiat (GPL) sunt verificare luna asta de inspectorii muncii din toată țara, pentru a vedea dacă sunt respectate regulile de securitate și sănătate în muncă (SSM), conform unui comunicat de presă recent al Inspecției Muncii. Citește articolul
Controalele desfășurate de inspectorii din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă (ITM) au la bază de-acum nu doar legitimația și insigna, ci și ordinul de deplasare, conform unui act normativ care a intrat azi în vigoare. Citește articolul
Bugetarii se vor bucura anul acesta, în perioada Crăciunului, de o minivacanță de cinci zile, iar același lucru este posibil să se întâmple și în cazul salariaților din mediul privat. Astfel, în perioada 22-26 decembrie 2018, se vor înregistra creșteri în vânzările de bunuri și servicii, motiv pentru care inspectorii de stat își vor intensifica verificările la companii. Citește articolul
În principal, controalele la firme ale inspectorilor muncii se vor axa, în primul trimestru al anului 2019, pe respectarea obligațiilor din domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) și pe relațiile de muncă dintre angajator și salariat. Informațiile figurează în programul anual de acțiuni al Inspecției Muncii, pentru perioada ianuarie - martie 2019, pe care-l vor pune în aplicare inspectoratele teritoriale de muncă (ITM-uri). Citește articolul
Lucrul în lipsa contractului individual de muncă, angajarea fără existența certificatului medical sau munca suplimentară a salariaților part time se numără printre faptele pentru care angajatorii au fost sancționați cel mai des în cele trei trimestre din anul 2018 care s-au încheiat. Informația reiese dintr-un raport periodic de activitate al Inspecției Muncii (IM), ce a fost analizat de avocatnet.ro. Citește articolul
Controalele inspectorilor muncii vor urmări, în ultimul trimestru al anului 2018, mai ales respectarea legislației securității și sănătății în muncă (SSM) și a obligațiilor legale din domeniul relațiilor de muncă dintre angajatori și salariați. În esență, autoritățile vor verifica în ce măsură sunt protejați salariații la locul de muncă și dacă raporturile de muncă sunt legale întru totul. Informațiile figurează în programul anual de acțiuni al Inspecției Muncii, pentru perioada octombrie - decembrie 2018. Citește articolul