Toate casele de marcat fiscale cu jurnal electronic trebuie înregistrate la ANAF după achiziționare, iar această procedură presupune completarea și depunerea unor formulare la autoritatea fiscală, în vederea obținerii unui număr unic de înregistrare (NUI). Tehnicianul care face instalarea casei de marcat trebuie să înscrie acest număr în memoria fiscală a dispozitivului pentru ca acesta să funcționeze în mod legal, a explicat, pentru avocatnet.ro, Florin Băjan, director general Zeus Service, distribuitor autorizat și exclusiv al caselor de marcat Daisy în România. Citește articolul
Toți operatorii economici care vând bunuri sau servicii direct către populație și încasează contravaloarea acestora cash sau cu cardul sunt obligați să fie dotați cu case de marcat electronice, vechile aparate cu rolă-jurnal de hârtie nemaifiind acceptate de autorități începând cu 1 noiembrie. Pe piață există mai multe modele de aparate electronice de marcat, cu funcționalități și design-uri diferite, iar alegerea unui model sau altul trebuie făcută după o studiere atentă a ofertei de aparate, altfel încât firmele să se asigure că își cumpără un model care să se potrivească cel mai bine activității lor. Spre exemplu, un salon de înfrumusețare trebuie să fie atent la alte criterii decât o firmă de curierat, fiecare activitate având specificul ei și necesitând un set diferit de caracteristici pe care casele de marcat electronice ar trebui să le bifeze. Cum alegi cea mai bună casă de marcat pentru firma ta? Avem noi câteva sfaturi. Citește articolul
Perioada de grație de trei luni pe care autoritățile o acordaseră firmelor pentru a-și înlocui casele de marcat vechi cu unele electronice expiră la 1 noiembrie, astfel că, începând de astăzi, lipsa aparatelor poate fi sancționată cu sume cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei. În plus, firmelor le sunt confiscate sumele nejustificate și li se suspendă activitatea până-și schimbă casele de marcat și achită amenzile. Citește articolul
Calendarul înlocuirii caselor de marcat cu jurnal tipărit cu case de marcat cu jurnal electronic își păstrează termenele-limită stabilite de Guvern, însă sancțiunile usturătoare ce pot fi aplicate firmelor pentru că nu-și schimbă aparatele au fost amânate câteva luni prin ordonanță de urgență. Astfel, firmele mici trebuie să fie pregătite până azi, altfel vor risca sancționarea. Firmele mari și cele mijlocii ar fi trebuit să fie gata de la 1 septembrie 2018. Citește articolul
Dacă în urma controalelor se va descoperi că firma a depus toate eforturile pentru a-și procura o casă de marcat cu jurnal electronic, dar din motive independente nu o deține încă, atunci organele Fiscului nu vor aplica nici măcar un avertisment firmei, cu atât mai puțin o sancțiune. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a precizat de curând că a instruit organele de control să nu sancționeze firmele pentru fapte care nu le pot fi imputabile și să aplice corespunzător Legea preveniri, acolo unde e vorba, într-adevăr, de culpa comerciantului. Citește articolul
Companiile care trebuie să-și schimbe casele de marcat cu jurnal tipărit cu cele cu jurnal electronic au la dispoziție un ghid oficial al Fiscului pentru înregistrarea noilor aparate. Acesta a fost publicat inițial în prima lună a verii, iar astăzi a fost actualizat. Citește articolul
Defectarea aparatelor de marcat este o chestiune care se poate întâmpla oricărui utilizator, iar chestiunea înlocuirii ori defectării memoriei fiscale este cu atât mai frecventă. Orice utilizator de aparate de marcat cu jurnal electronice trebuie să aibă în vedere câteva mici proceduri de respectat când se confruntă cu astfel de situații. Recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a venit cu câteva precizări în acest sens pentru un contribuabil lipsit temporar de aparatul de marcat din cauza unei defecțiuni. Citește articolul
Folosirea caselor de marcat electronice și depunerea formularelor aferente ridică deja semne de întrebare din partea utilizatorilor noilor aparate, întrebări la care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a încercat să ofere câteva lămuriri de curând. De pildă: cine trebuie să depună efectiv declarațiile lunare, dacă formularele trebuie depuse pentru fiecare aparat în parte, dacă se pot face rectificări la declarații ș.a.m.d. Citește articolul
Și birourile notariale care folosesc aparate de marcat cu jurnal tipărit trebuie să treacă la noile tipuri de aparate, respectiv cele cu jurnal electronic, aflăm dintr-un răspuns oferit de autoritățile fiscale celor de la Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR). În opinia Fiscului, notarii pot alege să renunțe la calitatea de utilizator al acestor aparate, ca să nu se supună obligației de a trece la casele de marcat electronice. Citește articolul
Companiile care depășesc termenele finale pentru înlocuirea caselor de marcat cu jurnal tipărit cu aparate cu jurnal electronic scapă prima oară cu avertisment, conform unui act normativ al Guvernului care se aplică deja. Mai exact, nerespectarea termenelor de 1 septembrie 2018, pentru firmele mari și medii, și 1 noiembrie 2018, pentru firmele mici, este acoperită temporar de legislația prevenirii. Citește articolul