Astăzi este termenul-limită pentru declararea și achitarea taxelor salariale aferente lunii decembrie 2017, conform calendarului fiscal al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). De ce este acest termen mai special decât altele? Pentru că este ultimul până la care trebuie declarate și plătite vechile taxe salariale, din februarie 2018 trecându-se la noile taxe salariale. Citește articolul
Cadrul legal al Registrului general de evidență a salariaților (cunoscut mai bine ca Revisal) a fost înlocuit complet la finele anului 2017. Astfel, în anul 2018, angajatorii trebuie să aplice noi reguli ce țin de raportarea contractelor individuale de muncă sau de modificarea/încetarea acestora. Principala schimbare la care trebuie să fie atenți angajatorii este cea a raportării modificărilor salariale: temporar, toate schimbările se raportează până în martie 2018, iar apoi reapare termenul vechi de 20 de zile lucrătoare. Citește articolul
Cele trei contribuții sociale obligatorii pentru angajatori de la 1 ianuarie 2018 trebuie achitate pentru prima oară abia în februarie 2018, conform legislației în vigoare. Astfel, până în ianuarie 2018 trebuie achitate cele șase contribuții sociale datorate până în decembrie 2017. Citește articolul
În situația în care moare un salariat sau un membru de familie al acestuia, legislația pensiilor obliga angajatorul, până în decembrie 2017, să acorde un ajutor de deces. Totuși, această regulă a dispărut, începând cu data de 1 ianuarie 2018, din moment ce angajatorul nu mai datorează, în principiu, contribuția pentru pensii (CAS), din care-și recupera, practic, banii dați ca ajutor de deces. Astfel, ajutorul de deces este acordat direct de casele de pensii în cazurile în care este vorba de decesul unui salariat sau al unui membru de familie al acestuia. Citește articolul
De mai mulți ani, evidența muncii se face în format electronic, cu ajutorul Registrului general de evidență a salariaților, astfel că nu mai există carnete de muncă. Totuși, atunci când au nevoie, angajații pot dovedi cât au lucrat de-a lungul anilor cu ajutorul adeverinței de vechime în muncă. În articolul de față găsești atât un model pentru bugetari, cât și unul pentru salariații din mediul privat, ambele valabile în anul 2018. Citește articolul
Salariații pot lucra legal numai în baza unui contract individual de muncă (CIM) încheiat în scris cu angajatorul lor, conform legislației în vigoare. Din acest motiv, redacția noastră vă pune la dispoziție modelul valabil în 2018 pentru contractul individual. Citește articolul
Anul 2017 a fost unul destul de „piperat” în materie de modificări la legislația muncii, ca să nu mai amintim și de deciziile date de Înalta Curte de Casație și Justiție. Printre altele, au apărut noutăți majore privind munca nedeclarată și contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajatori, însă am avut parte și de noi ocupații recunoscute legal, de extinderea neaplicării ștampilei în relația cu autoritățile sau de schimbarea unor proceduri de care se lovesc oamenii de resurse umane. Citește articolul
Transferul contribuțiilor sociale pentru pensii (CAS) și sănătate (CASS) de la angajator la angajat va putea duce la o scădere puternică a salariului net încasat de persoanele ce lucrează în domeniul IT, în cercetare-dezvoltare, dar și în cazul persoanelor cu dizabilități și a celor sezonieri. Acest lucru este din cauză că reducerea impozitului pe venituri de la 16% la doar 10% nu are efect în aceste situații, având în vedere că aceste categorii de salariați sunt scutite oricum de plata acestuia. Prin urmare, Guvernul pregătește lansarea unei scheme de ajutor de minimis prin intermediul căreia firmele care au astfel de salariați să își compenseze costurile salariale suplimentare, astfel încât salariile nete plătite să nu fie reduse. Citește articolul
Contribuabilii din Italia, persoane juridice sau specialiști, au de respectat o serie de obligații legale, dar se pot bucura și de mai multe înlesniri fiscale. Spre exemplu, aceștia trebuie să respecte regulile privind contractele de muncă ocazională, în schimb anumite categorii de specialiști se pot bucura de deducerea unor cheltuieli legate de publicitatea afacerii lor. Citește articolul
După ce acum un an Registrul general de evidență a salariaților (Revisal) a fost împărțit în Registrul public (pentru persoanele plătite din fonduri publice) și Registrul privat (pentru salariații din mediul privat), Guvernul a revenit la ideea de registru unic, conform unui act normativ publicat recent în Monitor. Practic, autoritățile solicită din nou date despre raporturile de muncă doar atunci când acestea sunt bazate pe contracte individuale de muncă. Citește articolul