Răspunderea disciplinară are obligatoriu ca temei comiterea unei abateri disciplinare. Așa cum e definită ea de Codul muncii, dacă nu există, nu se poate sancționa nici salariatul. Iar pentru faptele comise în timpul liber, un salariat nu are de ce să ofere explicații în fața unei comisii disciplinare. De la caz la caz, am putea vorbi de lucruri ce aduc un prejudiciu de imagine firmei, doar ca prejudiciul e greu de dovedit, așa cum punctează un specialist. Însă atunci când faptele salariatului sunt de factură penală, lucrurile se pot schimba: o condamnare definitivă poate atrage încetarea automată a raporturilor de muncă. Citește articolul
Polițiștii chemați în fața unui consiliu de disciplină ar trebui să aibă dreptul să fie asistați de un avocat, iar nu doar de un alt polițist, a stabilit recent Curtea Constituțională a României (CCR). Deși critica a vizat un vechi text de lege, în vigoare până în 2015, în actuala formă a Statutului polițistului se regăsește un text cu aceleași prevederi ca cele criticate de judecători. Citește articolul
Sancțiunile disciplinare trebuie să dispară din istoricul salariatului în termen de 12 luni de la aplicarea lor, potrivit Codului muncii, în condițiile în care nu a mai intervenit o altă sancționare între timp. Adesea, angajatorii uită de aceste prevederi sau le ignoră voit, iar salariații nu cunosc beneficiile radierii sancțiunilor. Citește articolul
Bugetarii care cer de-acum firmelor și persoanelor fizice autorizate (PFA) ștampilarea actelor depuse, emise sau încheiate în relația cu autoritățile riscă sancționarea disciplinară. Măsura este prevăzută într-o ordonanță de urgență apărută în Monitorul Oficial și care se aplică deja de duminică. Citește articolul
Angajatorii pierd în instanță procesele cu salariații pe tema cercetărilor disciplinare nu pentru că instanțele ar fi favorabile acestora din urmă, ci pentru că încalcă adesea reguli elementare ale unei cercetări. Spre exemplu, depășesc anumite termene, omit lucruri esențiale din decizia de sancționare, pe care o transmit uneori prea târziu sau prin mijloace nepermise. Cele mai multe dintre aceste erori pot fi acoperite de o respectare riguroasă a Codului muncii, însă un specialist ne-a arătat că sunt și alte lucruri ce trebuie tratate cu atenție și care nu reies din chiar litera legii, la prima vedere. Citește articolul
O cercetare disciplinară pornește cu o sesizare din partea unei persoane din firmă cu privire la săvârșirea unui abateri - referatul de cercetare, mai exact. Dacă se pornește o cercetare, trebuie să stabilim cine face parte din comisia de cercetare și trebuie să mandatăm persoanele respective printr-o decizie de numire a comisiei. Apoi, în cel mai scurt timp, salariatul trebuie chemat la cercetare. Dacă vine la întâlnirea cu comisia, discuțiile dintre cele două părți trebuie consemnate într-un proces-verbal. La final, comisia propune o sancțiune, iar conducerea, dacă dorește, aplică sancțiunea propusă sau o alta, printr-o decizie de sancționare. Citește articolul
Pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare, în Codul muncii scrie că cercetarea disciplinară e obligatorie. Ea debutează cu o sesizare scrisă, făcută de absolut orice persoană din firma respectivă, continuă cu numirea unei comisii și convocarea salariatului. Chiar dacă nu vine să stea de vorbă cu comisia și să-și facă apărarea, asta nu înseamnă că sancțiunea nu poate fi dată. Dacă vine la întrevederea cu comisia, salariatul are dreptul să răspundă la tot ceea ce este întrebat și poate să se apere cum știe mai bine. La final, comisia face un referat și propune eventual o sancțiune, însă nu ea este cea care sancționează efectiv. În fine, dacă salariatul e sancționat, el are dreptul la radierea sancțiunii peste un anumit interval de timp - un aspect uitat adesea de angajatori. Citește articolul
Recrutarea și selecția unor angajați de calitate nu este o treabă ușoară. De aceea, marile companii au departamente întregi cu oameni specializați care se ocupă numai de acest lucru. Dar ce poți face atunci când ai o afacere la început de drum și nu ai cunoștințe sau experiență în recrutare și nici resurse pentru a subcontracta un serviciu extern? Ei bine, faci angajările așa cum știi tu mai bine și speri la ce e mai bun. Realitatea este însă că, de multe ori, vei face greșeli la angajare și vei fi foarte interesat de opțiunile pe care le ai în momentul în care realizezi că angajatul nu este ceea ce trebuie. În cele ce urmează vom discuta despre opțiunile de concediere a angajaților. Citește articolul
Contractul individual de muncă al salariatului nu mai poate fi suspendat, de către angajator, în timpul cercetării disciplinare prealabile. Curtea Constituţională a României (CCR) a găsit că prevederea din Codul muncii care stabilea această posibilitate este în contradicţie cu Constituţia, astfel că, de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, dispoziţia a fost suspendată. Deoarece nici guvernanții, nici parlamentarii n-au intervenit cu modificări la prevederea neconstituțională, în termenul impus de Constituție, aceasta și-a încetat efectele juridice. Citește articolul
Angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Citește articolul