avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 669 soluții astăzi
Acasă Subiect: persoane juridice
Subiect: persoane juridice
ACCES GRATUIT
Ghidul justiţiabilului în procesele civile

CEDO și CJUE: Ce pot obține românii de la aceste instanțe internaționale

Simona Voiculescu în Justițiabil in România
Redactor-șef, avocatnet.ro
2 August 2018 | 3 | 16402 | Timp de citire: 4 min.

Despre Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) se știe, în principal, că poate recunoaște petenților dreptul la despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi, ceea ce este adevărat, dacă nu scăpăm din vedere că e vorba de drepturile prevăzute într-un anumit document. CEDO nu este o instanță de apel sau de recurs și cere îndeplinirea unor condiții pentru acceptarea unei cereri. Pe de altă parte, de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) nu putem obține nici măcar atât. În principal, CJUE interpretează legislația Uniunii Europene (UE) pentru a se asigura că e aplicată așa cum trebuie, în mod similar, în toate țările UE. Din păcate, uneori, CJUE e adusă în discuție ca având funcțiuni similare cu CEDO, ceea ce este fals. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE O firmă nu poate formula o cerere de executare silită pentru o altă firmă. Decizia ICCJ se aplică deja

Simona Voiculescu în Aspecte juridice
Redactor-șef, avocatnet.ro
22 Iunie 2018 | 2 | 27899 | Timp de citire: 3 min.

Nici când e vorba de formularea cererilor de executare silită nu se poate admite ca o persoană juridică să fie reprezentată convențional de o altă persoană juridică, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). De altfel, mandatarul nu poate fi nici consilierul juridic, nici avocatul celei din urmă persoane juridice. Decizia vine să completeze o altă soluție oferită de Curte, în 2016, prin care s-a stabilit că o persoană juridică nu poate reprezenta în instanță o alta. Hotărârea dată de ICCJ a fost publicată deja în Monitorul Oficial și este obligatorie. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder A doua sesiune parlamentară din 2017 începe astăzi. Ce legi importante își așteaptă votul?

avocatnet.ro premium în AvocatNet Premium
1 Septembrie 2017 | 0 | 14039 | Timp de citire: 2 min.

A doua sesiune parlamentară din 2017 începe astăzi, astfel că deputații și senatorii au pe agendă mai multe propuneri importante de acte normative ce ar putea deveni legi în partea a doua a acestui an. Dintre proiectele semnificative ce ar putea primi votul decisiv în următoarele luni, le amintim, de exemplu, pe cele pentru creșterea plafonului de scutire de TVA, eliminarea mai multor comisioane aferente conturilor bancare de bază ale românilor, extinderea obligației magazinelor de a accepta plăți cu cardul, împărțirea dividendelor către asociații unei firme și redefinirea familiei în Constituția țării noastre. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder Spațiul Privat Virtual, accesibil și pentru firme de joi. Ce acte fiscale vor putea primi acestea în format electronic?

Eduard Popescu în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
26 Mai 2017 | 1 | 25214 | Timp de citire: 2 min.

Începând de joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va trebui să pună la dispoziția contribuabililor persoane juridice o modalitate mai comodă și modernă pentru comunicarea mai multor documente fiscale, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Procedura pentru transmiterea la distanță a deciziilor de impunere, certificatelor de atestare fiscală sau a declarațiilor fiscale, printre altele, este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, care stabilește și ce trebuie să facă firmele pentru a se înregistra în acest serviciu online.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Rabla Plus: Ce vor trebui să facă firmele ca să obțină bani nerambursabili pentru a-și lua mașini electrice

Alexandru Boiciuc în Finanțări
Redactor-șef, avocatnet.ro
27 Aprilie 2017 | 0 | 8609 | Timp de citire: 4 min.

Dacă vor să cumpere mașini electrice noi, firmele din România vor putea să ceară de la stat o finanțare nereturnabilă de până la 45.000 de lei pentru fiecare automobil, conform unui ordin al Ministerului Mediului (MM) privind programul supranumit „Rabla Plus”. Companiile care vor dori să se înscrie în program, începând din mai 2017, vor avea de îndeplinit mai puține formalități decât în programul „Rabla”. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Rabla 2017 pentru firme: Cum vor putea cere bani societățile pentru schimbarea mașinilor vechi

Alexandru Boiciuc în Finanțări
Redactor-șef, avocatnet.ro
27 Aprilie 2017 | 0 | 19762 | Timp de citire: 4 min.

Firmele vor putea să ceară, începând din mai 2017, bani de la stat pentru achiziționarea de mașini noi, în schimbul casării automobilelor vechi. Concret, potrivit unui act normativ al Ministerului Mediului (MM) apărut recent în Monitorul Oficial, pentru fiecare mașină veche scoasă din circulație firmele vor putea cere maximum 9.200 de lei, însă totalul nu va putea depăși echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder Firmele mai pot cere până diseară bani de la stat pentru a instala prize pentru maşinile electrice

Eduard Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
15 Noiembrie 2016 | 4 | 17370 | Timp de citire: 7 min.

Firmele care au sediul social sau punctele de lucru în localităţi cu cel puţin 50.000 de locuitori, precum şi primăriile şi instituţiile publice din aceste oraşe pot obţine o finanţare de până la 900.000 de lei, reprezentând cel mult 80% dintre cheltuielile eligibile, pentru instalarea unor puncte de încărcare a maşinilor electrice. De altfel, perioada de depunere a cererilor de finanţare pentru acest program, denumit de autorităţi ,,Infrastructură de alimentare verde’’, se încheie astăzi, în condiţiile în care termenul-limită a fost prelungit cu o lună.  Citește articolul

ACCES PREMIUM
Rabla Plus 2016

UPDATE Alte şapte firme au obţinut dreptul de a primi bani de la stat pentru a-şi cumpăra maşini electrice

Eduard Popescu în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
27 Septembrie 2016 | 0 | 14413 | Timp de citire: 9 min.

De la finalul lunii iunie, persoanele juridice care vor să-şi cumpere maşini electrice noi pot cere statului sume de până la 20.000 de lei. Potrivit informaţiilor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), 16 firme au îndeplinit până acum condiţiile pentru a primi ecotichetul, dintre care şapte în cadrul celei de-a treia etape de înscrieri în program.    Citește articolul

ACCES GRATUIT

Cetățenii ar putea fi obligați să prezinte buletinul pentru a-și lua cartele preplătite

Alexandru Boiciuc în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor-șef, avocatnet.ro
9 Septembrie 2016 | 7 | 8693 | Timp de citire: 4 min.

Persoanele care doresc să utilizeze cartele telefonice preplătite ar putea fi nevoite să prezinte actul de identitate, se arată într-un proiect de act normativ lansat în dezbatere publică de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informaționlă (MCSI). De asemenea, persoanele care deja au cartele preplătite ar putea alege între furnizarea anumitor date personale și renunțarea la serviciul de telefonie mobilă. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Reminder Începe a doua sesiune parlamentară din 2016: 15 legi importante pentru tine îşi aşteaptă votul

avocatnet.ro în AvocatNet Premium
1 Septembrie 2016 | 3 | 13448 | Timp de citire: 0 min.

Scăderea cotelor de contribuții sociale pe care angajatorii trebuie să le achite, modificarea regimului persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (II) și întreprinderilor familiale (IF), sediul electronic al firmelor, plata retroactivă a contribuției la pensii, o nouă zi nelucrătoare, pensionarea mai rapidă a anumitor femei și schimbările semnificative la Legea avocaților sunt doar câteva dintre propunerile esenţiale ce ar putea deveni legi în a doua sesiune parlamentară din 2016, care începe astăzi. Citește articolul