Persoanele care săvârșesc anumite fapte de evaziune fiscală vor putea să scape doar cu o amendă penală (sau nici măcar cu atât), în loc să ajungă la închisoare, însă numai dacă acoperă prejudiciul și acesta este de maximum 100.000 de euro, prevede o lege care se va aplica începând de duminică. Citește articolul
Dacă primul termen pentru raportarea aranjamentelor fiscale transfrontaliere, către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost în prima zi a lunii februarie 2021, al doilea termen, care e mult mai important, pentru că vizează toate optimizările fiscale implementate între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020, urmează în prima zi a lunii martie 2021, astfel că firmele și specialiștii ar trebui să fie pregătiți cât mai bine. Iată cele mai importante chestiuni despre noua obligație de raportare. Citește articolul
Legea privind confiscarea extinsă a averilor realizate din infracţiuni a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial, urmând ca prevederile ei să intre în vigoare de joi, 5 noiembrie 2020. Printre prevederi se numără și obligaţia procurorilor de a lua măsuri de confiscare, ceea ce acum nu exista, până în prezent, în procedura penală. Citește articolul
În contextul creșterii semnificative a volumului de vânzări de bunuri prin comerțul online, odată cu apariția crizei coronavirusului, inspectorii fiscali au început să facă verificări extinse la comercianții online, potrivit unei informări de azi a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Autoritățile vor astfel să identifice companiile care vând produse online fără a-și declara veniturile la stat. Citește articolul
Administratorul unei societăți cu comportament de tip firmă-fantomă poate fi condamnat la până la 15 ani de închisoare, dacă prejudiciul adus statului este unul consistent, potrivit legislației în vigoare. Prezentăm aceste informații în contextul în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat azi trimiterea în judecată a unui administrator acuzat de evaziune fiscală pentru activitatea făcută la o firmă-fantomă. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-a pronunțat, recent, asupra efectelor neplății contribuției la Fondul de Mediu (ce trebuie plătită în urma vânzării de deșeuri de către deținătorul sau generatorul acelor deșeuri). Conform Instanței supreme, această contribuție nu este datorată ca obligație fiscală, astfel că neplata ei nu atrage răspunderea pentru infracțiunea de evaziune fiscală. După ce decizia ICCJ a apărut astăzi în Monitorul Oficial, interpretarea instanței supreme a devenit obligatorie pentru toate celelalte instanțe care vor trebui să aplice prevederea vizată. Citește articolul
În ultima perioadă, Fiscul a început să-și schimbe destul de mult abordarea pe care o are în controalele la companii, dar și atunci când vine vorba de soluționarea contestațiilor fiscale făcute de contribuabili. Concret, specialiștii au identificat un început de uniformizare apropo de controalele succesive pe aceeași chestiune, o nouă tactică pentru impunerea de taxe și impozite suplimentare, dar și o reorientare ce ține de sesizările penale pe evaziune. Citește articolul
Având în vedere că cei care comit fapte de evaziune fiscală obțin acele venituri în mod ilegal, ei ar putea să încerce să ascundă originea ilicită a acelor bani, pentru a nu fi prinși. Astfel de fapte sunt considerate fapte infracționale de spălare de bani. În acest context, unii ar putea să se întrebe cum ar putea ajunge să răspundă pentru ambele fapte și, de aceea, prezentăm condițiile în care cineva ar putea răspunde atât pentru infracțiunea de evaziune fiscală, cât și pentru spălare de bani. Citește articolul
Începând din vară, fiscaliștii și companiile vor avea obligația de a raporta autorităților aranjamentele fiscale transfrontaliere care le permit să evite taxele și impozitele sau să obțină o reducere a acestora. Însă cine va fi obligat, mai precis, să raporteze o asemenea schemă sau tranzacție? Citește articolul
Companiile pot urma trei pași mari pentru a se pregăti de raportarea aranjamentelor fiscale transfrontaliere, potrivit specialiștilor de la EY România. Adică a acelor tranzacții sau scheme ce le permit, folosind diferențele între sistemele fiscale ale mai multor țări, să-și reducă obligațiile fiscale sau chiar să scape complet de ele. Raportările vor trebui făcute către Fisc începând din vară, astfel că firmele deja ar trebui să ia măsuri de pregătire, chiar dacă obligația de declarare va fi, în mare, la intermediarii care au ajutat la implementarea schemelor. Citește articolul