Începând din martie 2022, companiile ar trebui să se aștepte la controale comune ale inspectorilor antifraudă și inspectorilor muncii pentru combaterea muncii subdeclarate și nedeclarate, a atenționat azi Mirela Călugăreanu, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Practic, una dintre țintele prinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este stabilirea unui plan comun de controale pentru ANAF și Inspecția Muncii (IM), care urmează să fie finalizat în săptămânile următoare și apoi pus în aplicare. Citește articolul
Sancțiunile pe care inspectorii de muncă le pot aplica atunci când constată situații de muncă nedeclarată s-au majorat, fiind introdusă recent și o sancțiune pentru munca subdeclarată, scopul fiind descurajarea muncii la negru sau încurajarea declarării în mod corect a contractelor individuale de muncă. Citește articolul
După ce în acest an inspectorii teritoriali de muncă (ITM) au verificat respectarea prevederilor legale privind contractele individuale de muncă în domeniul firmelor de curierat, pentru 2022 Inspecția Muncii are în plan să verifice dacă sunt respectate obligațiile pe care angajatorul și salariații le au în privința securității și sănătății în muncă (SSM), dar și descoperirea firmelor care folosesc munca “la negru” sau “la gri”. Citește articolul
Din 2017 și până în prezent, legislația muncii a primit mici completări care să ajute la combaterea muncii nedeclarate și la sancționarea ei în termeni mai duri. Cu toate acestea, sancționarea muncii fără contract sau „peste contract” este cea care aduce cele mai multe amenzi la bugetul de stat, principala ocupație a inspectorilor de muncă. Asta, dacă ne gândim la zonele unde aceștia ajung la fenomenul muncii nedeclarate, pentru că de alte zone sunt destul de greu de verificat. Una dintre acestea este și cea în care beneficiar al muncii este omul de rând, nu firma. Citește articolul
Acum că în Codul muncii a intrat și conceptul de muncă la gri, cu sancțiunea aferentă, am putea considera că legea acoperă cam toate situațiile de muncă prestată, în sens larg, „pe lângă contract”. Per total, amenzile nu pot depăși 200.000 de lei per angajator, dar aici vorbim doar de riscurile ce țin de legislația muncii. În discuție mai intră și taxele salariale pe care le impune din urmă Fiscul, precum și dobânzile aferente. Citește articolul
Microfirmele ar putea fi scutite de amenzi, dar nu și de sancțiunile pentru fapte grave precum evaziunea fiscală sau munca la negru, potrivit unui proiect de memorandum pus luni în dezbatere publică la Ministerul Economiei. Ca să se aplice efectiv, măsura trebuie introdusă, însă, prin lege sau ordonanță, un simplu memorandum nefiind de ajuns. Citește articolul
Salutară intenția legiuitorului de a eradica munca „la gri” sau subdeclarată ori încercarea de a diminua efectele negative prin înăsprirea sancțiunilor și prin intensificarea acțiunilor de control, dar efectelor acestor acțiuni depind, în mare măsură, de alte acțiuni, cum ar fi conștientizarea riscurilor la care se expun lucrătorii, dar și stimularea declarării reale a câștigurilor salariale. Citește articolul
Nu doar angajatorii care folosesc munca nedeclarată, adică își plătesc lucrătorii la “negru”, ci și cei care declară un salariu mai mic decât cel oferit salariaților, adică folosesc muncă subdeclarată (sau la “gri”), vor face, de azi, obiectul unei campanii de verificare a inspectorilor din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă (ITM). Mai mult, autoritățile pregătesc și introducerea în Codul muncii a unei sancțiuni care să vizeze munca subdeclarată. Citește articolul
Cei care-și construiesc sau își refac casele trebuie să știe că există numeroase reglementări care trebuie respectate atunci când „angajează” lucrători pentru construcțiile lor. Dacă nu contractează cu o firmă de construcții și se înțeleg direct cu lucrătorii, beneficiarii lucrărilor nu pot fi considerați altfel decât angajatori, trebuie să le încheie acestora contracte de muncă ș.a.m.d., altfel riscând amenzi sau chiar să ajungă la închisoare dacă se ajunge la accidente de muncă. În plus, legislația în vigoare stabilește că în domeniul construcțiilor nu se poate munci ca zilier. Citește articolul
“Munca la negru”, adică raporturile de muncă desfășurate fără documente primare până în aprilie 2011, poate fi considerată vechime în muncă dacă există dovezi în acest sens, conform unei decizii pronunțate anul acesta de Curtea de Apel (CA) Târgu Mureș. Citește articolul