Marți, 4 martie, are loc evenimentul: Politica privind prevenirea hărțuirii la locul de muncă - De la concept la implementare practică. Participă →
O ordonanță de urgență publicată azi în Monitorul Oficial stabilește că tranzacțiile ce vizează terenurile agricole, ce au fost demarate până în data de 13 octombrie 2020, dată de la care au intrat în vigoare noi reguli, mai restrictive, nu se vor supune acestora, ci altei proceduri. În acest context, prezentăm astăzi modul efectiv în care se vor putea finaliza aceste tranzacții. Citește articolul
Pentru a evita un blocaj în ceea ce privește finalizarea tranzacțiilor terenurilor agricole, Guvernul a stabilit, printr-o ordonanță publicată azi în Monitorul Oficial, că regulile apărute în vară pentru vânzarea terenurilor din extravilanul localităților nu se vor aplica cererilor de afișare a ofertei de vânzare înregistrate până în data de 13 octombrie 2020. Potrivit documentului, acestora li se va aplica, până la sfârșitul lunii ianuarie 2021, vechea procedură de vânzare. Citește articolul
Guvernul a stabilit modalitatea prin care se va calcula chiria acordată ca despăgubire hotelurilor şi unităţilor de cazare care au găzduit persoane carantinate. În nota de fundamentare a hotărârii se preciza faptul că această modalitate de calcul este necesară pentru unităţile de cazare rechiziţionate în timpul stării de urgenţă, însă actul aprobat nu se referă exclusiv la acest tip de bunuri sau doar la starea de urgenţă. Citește articolul
Dacă o firmă n-are activitate la sediul social timp de maximum trei ani, aceasta scapă de-acum de necesitatea de a da declarația specială pe propria răspundere din care rezultă inactivitatea, conform unei noi ordonanțe de urgență. Această simplificare intervine însă numai la solicitarea certificatului de înregistrare cu codul unic de înregistrare sau a certificatului de înscriere de mențiuni, când oricum se depune o declarație din care rezultă inactivitatea la sediul social (așa că se depune o singură declarație în loc de două declarații). Citește articolul
Firmele și persoanele fizice continuă relaționarea cu Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), timp de încă nouă luni, în principal online sau prin intermediari, potrivit unei ordonanțe publicate vineri seară în Monitorul Oficial. În același timp, se menține în paralel programul de lucru redus pentru ghișeele ONRC. Citește articolul
Saloanele de înfrumusețare care deja funcționau la data de 14 ianuarie 2020 trebuie să se reautorizeze, iar automatele comerciale trebuie dotate cu case de marcat speciale, ambele obligații legale având, ca termen de conformare, data de 31 decembrie 2020. Având în vedere că finalul anului este la o lună și jumătate distanță, iată ce șanse sunt să vedem prelungiri ale acestui termen. Citește articolul
Marii angajatori din toată țara urmează să fie verificați de către inspectorii de stat în această perioadă, după ce Inspecția Muncii a anunțat că a început o campanie națională de controale. În esență, autoritățile vin să verifice dacă firmele care au peste 50 de salariați au trecut pe munca la distanță, acolo unde se poate, sau dacă și-au decalat programul de lucru. De asemenea, verificările mai urmăresc și alte aspecte, precum respectarea regulilor de securitate și sănătate în muncă (SSM). Citește articolul
Unii comercianți s-ar putea să fie chemați în judecată dacă publică mesaje denigratoare la adresa concurenților lor și s-ar putea să ajungă să le plătească acestora despăgubiri, pentru că vorbim de posibile acte de concurență neloială. Chiar acum se află pe rolul instanțelor un litigiu privitor la publicarea de mesaje denigratoare la adresa unui mare retailer online, care au fost publicate inclusiv în contextul Black Friday. Deși litigiul nu e, cel mai probabil, finalizat (din informațiile pe care le avem), e de remarcat existența unei ordonanțe președințiale prin care tribunalul sesizat cu o asemenea cerere a obligat părțile care publicau mesajele ce vizau acel retailer să înceteze această practică. Citește articolul
Din 1 ianuarie 2021, companiile româneşti care realizează operaţiuni vamale cu mărfuri transportate către și din Regatul Unit vor avea nevoie de un număr EORI care poate fi obţinut de la Direcţia Generală a Vămilor (DGV). Citește articolul
Terasele care au cel puțin doi pereți și un tavan sunt considerate spații publice închise, astfel că nu mai pot funcționa, începând de luni, în localitățile în care spațiile interioare ale restaurantelor și cafenelelor sunt închise din cauza incidenței cumulate de peste 3 la mie în ultimele 14 zile, conform unei hotărâri oficialiate vineri seară de Guvern. Evident, cei care fac în așa fel ca terasele să aibă doar tavan și un singur perete le pot păstra deschise în continuare. Citește articolul