Odată cu ieșirea completă a Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), de la 1 ianuarie 2021, cei care vor să emigreze în Regat trebuie să aplice pentru o viză, iar aceasta diferă în funcție de scopul pentru care e cerută. Vestea bună e că autoritățile britanice au creat un sistem unic de vize pentru cei care vor să emigreze acolo, pentru a-și deschide o afacere. Sistemul este avantajos, mai ales, pentru cei care își vor deschide prima afacere pe teritoriul Regatului. Citește articolul
După ce, în urmă cu câteva luni, a fost modificată legislația din sfera prevenirii spălării banilor, pentru a fi posibilă crearea unui registru cu conturile bancare și de plăți ale tuturor firmelor și persoanelor fizice, acesta devine operațional astăzi, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), trimis, la final de decembrie, pe adresa redacției. De asemenea, tot de astăzi se intră în a doua fază a procesului, în care instituțiile raportoare au timp până în 20 ianuarie (inclusiv) pentru a trimite informațiile relevante pentru registru. Citește articolul
Tipurile de verificări pe care le pot face inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) la firme și persoanele fizice sunt inspecția fiscală, controlul inopinat, controlul antifraudă, verificarea documentară și verificarea situației fiscale personale. În 2021, toate aceste tipuri de controale vin cu noutăți pentru contribuabili, modificări apărute în special pe finalul anului trecut la prevederile Codului de procedură fiscală. Astfel, orice contribuabil ar trebui să știe regulile actualizate după care se ghidează inspectorii în noul an. Citește articolul
Începând din 8 ianuarie 2021, companiile care nu-și înlocuiesc vechile case de marcat cu jurnal tipărit cu aparate cu jurnal electronic sunt sancționate din prima, deoarece Guvernul a oficializat recent eliminarea contravenției de pe lista celor iertate la prima abatere. Concret, s-a modificat lista faptelor acoperite de legislația prevenirii. Astfel, cei care nu-și iau case noi de marcat riscă din prima o amendă între 8.000 și 10.000 de lei și suspendarea temporară a activității. Citește articolul
Pe final de 2020, autoritățile au prelungit posibilitatea pentru firme de a solicita amânarea ratelor la bancă (aici, vorbim atât de principal, cât și de dobânzi și comisioane) cu până la încă nouă luni, în 2021. O problemă care apare, însă, e ce se întâmplă cu condiția impusă firmelor de a avea un certificat pentru situații de urgență, care să arate că acestea au trecut prin probleme financiare, în timpul pandemiei? Noile reguli scutesc, teoretic, firmele de această obligație. Citește articolul
Cadrul legal privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale șoferilor profesioniști a fost modificat, printr-o ordonanță de urgență apărută în ultima zi din 2020. Schimbarea a fost făcută pentru a reflecta în legislația națională anumite reguli apărute, în luna iulie, în legislația europeană. Totodată, vor apărea modificări și la regulile pentru instalarea și utilizarea tahografelor. Citește articolul
În ultima zi din 2020 a fost oficializat un ordin al Ministerului Justiției care a stabilit procedura ce trebuie urmată de persoanele interesate să obțină informații din Registrul beneficiarilor reali ai firmelor, administrat de Registrul Comerțului (ONRC), precum și tarifele percepute pentru obținerea informațiilor respective. De exemplu, cei care vor dori să acceseze datele din Registru vor ajunge să plătească până la 100 lei, pentru informațiile respective. Citește articolul
Cu toate că, cel puțin în primăvară, lucrurile au părut să stea în loc, anul 2020 a adus o serie de schimbări majore în activitatea de verificare a companiilor. Majoritatea noutăților țin de activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), însă există chestiuni noi de reținut și despre alte autorități care pot veni în control. Citește articolul
Plata orară a interpreților și cea pe pagină a traducătorilor crește, începând de azi. Mai exact, este vorba despre cei ale căror tarife sunt reglementate de Ministerul Justiției. Schimbările îi afectează pe cei ce au obligația suportării acestor tarife. De exemplu, plata pe pagină a unui traducător crește de la 33,56 lei la 44,82 lei. Într-o situație în care cineva ar avea de tradus zece pagini, de pildă, ar avea de plătit de-acum cu mai mult de 100 de lei pentru același serviciu pentru care înainte se plătea suma de 335,6 de lei. Citește articolul
Este vorba, mai exact, despre obligația de a trimite electronic la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) informații energetice relevante despre clădirile auditate. Datele colectate de la auditorii energetici vor fi folosite pentru dezvoltarea unei baze de date la nivelul ministerului. Citește articolul