Joi, 20 martie, are loc evenimentul: Impozitul minim global de 15%: Cadrul de implementare a Directivei Pillar 2 în România. Participă →
Cetățenii români care stau în Regatul Unit al Marii Britanii cel puțin de la 31 decembrie 2020 pot aplica pentru rezidență în această țară doar până la sfârșitul lunii iunie, după cum reamintește ambasadorul României la Londra. Citește articolul
Mai nou, pentru a declara numerarul însoțit și neînsoțit, de minimum 10.000 de euro, la frontierele externe ale Uniunii Europene (UE), se folosesc două noi formulare de declarare, potrivit unui anunț publicat pe site-ul Direcției Generale a Vămilor (DGV). Citește articolul
Începând de astăzi, petrecerile de nuntă şi cele de botez vor putea dura până la ora 02:00, dacă vor avea loc în restaurante, localuri sau saloane de evenimente, potrivit unui act normativ publicat ieri în Monitorul Oficial. Citește articolul
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) elaborat de Guvern pentru a obţine fonduri europene importante din partea Comisiei Europene cuprinde şi o componentă legată de reformarea sistemului public de pensii. Deşi legislaţia română are deja o lege nouă a pensiilor, Legea nr. 127/2019, a cărei intrare în vigoare a tot fost amânată, Guvernul anunţă că pregătesc un alt act normativ pentru sistemul public de pensii. Citește articolul
Copiii sunt asigurați gratuit în sistemul sanitar românesc până în momentul în care împlinesc vârsta de 18 ani, conform legislației în vigoare. Însă asigurarea gratuită se poate extinde și după ce aceștia ajung la vârsta majoratului. Citește articolul
Cu toate că, începând de mâine, evenimentele private de tipul nunților, botezurilor sau meselor festive vor putea fi organizate, în anumite condiții, în localuri precum restaurante, saloane sau săli de evenimente, petrecerile organizate acasă rămân totuși interzise, potrivit unui HG publicat recent în Monitorul Oficial, care se aplică de la 1 iunie. Citește articolul
Creșterea numărului de participanți la diverse activități de divertisment, posibilitatea de a organiza evenimente private, precum nunți sau botezuri, redeschiderea piscinelor interioare sau a cluburilor și discotecilor sunt doar câteva dintre măsurile de relaxare ce se vor aplica de mâine. Acestea sunt cuprinse într-o hotărâre oficializată vineri, dar care va intra în vigoare mâine. Citește articolul
Astăzi începe etapa de înscriere la grădiniță a copiilor nou-veniți, cu vârste între trei şi şase ani, în anul şcolar 2021-2022. Citește articolul
Angajații au dreptul la un număr de zile de concediu de odihnă (CO) în fiecare an - Codul muncii prevede un minim de 20 de zile lucrătoare, dar părțile sunt libere să stabilească mai multe, iar în unele legi speciale sunt prevăzute pentru anumite categorii de angajați ai statului mai mult de 20 de zile de CO anual. De cele mai multe ori, dacă vorbim de restanțe de CO, vorbim de nerespectarea de către angajator a dreptului angajatului la concediu de odihnă. Dacă un angajator a refuzat să acorde angajatului CO sau i-a acordat doar câteva zile anual, toate acele restanțe pot fi cerute de salariat în instanță ulterior. Ce înseamnă însă acel termen de 18 luni pe care îl prevede Codul muncii pentru acordarea concediului? Citește articolul
După ce, la jumătatea lunii, autoritățile au stabilit că cei care vin din țări aflate în zona roșie pot scăpa de carantină doar dacă sunt vaccinați complet, joi, printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), a fost decisă introducerea mai multor excepții în acest sens. Mai exact, se reintroduc, printre altele, excepțiile de la carantinare pentru cei care au trecut prin boală și pentru cei care stau cel mult trei zile pe teritoriul țării noastre. Citește articolul