În cazul în care raportarea fișierului standard de control fiscal (SAF-T), prin intermediul formularului 406, se face cu greșeli, firmele pot să fie amendate cu până la 1.500 lei. Totuși, cei care fac corecturi ulterior pot scăpa de riscul sancționării. Citește articolul
Cu toate că România este, de șapte ani, codașa Uniunii Europene (UE) la colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA), în lumina implementării SAF-T și a sistemului e-Facturare, acest lucru se va schimba în mod radical în următorii ani. Practic, deși, potrivit datelor oficiale ale Comisiei Europene (CE), deficitul de încasare la TVA al României este, pentru al șaptelea an consecutiv, cel mai mare din UE, SAF-T și e-Factura sunt, potrivit specialiștilor, principalele instrumente care vor conduce la îmbunătățirea semnificativă a colectării TVA-ului. Citește articolul
Companiile și persoanele fizice ar trebui -- dacă n-au început deja demersuri în acest sens -- să-și pună la punct un calendar al schimbărilor pentru 2022. Printre noutățile anului viitor se numără chestiuni precum începerea procesului (îndelungat al) implementării fișierului SAF-T, simplificarea declarațiilor de înregistrare fiscală, mutarea anumitor termene fiscale majore pentru afaceri și reorganizarea Fiscului. Citește articolul
Numărul de raportări obligatorii către stat (în special către Fisc), pe care trebuie să le rezolve firmele, este într-o creștere constantă, așa cum reiese din schimbările legislative din ultimii ani. Vestea bună este că, odată cu digitalizarea activității Fiscului, firmele pot spera în viitor la eliminarea mai multor raportări clasice. Însă rămâne de văzut cât de repede va fi posibil acest lucru și cât de extinsă va fi debirocratizarea, spun specialiștii. Citește articolul
Fișierul standard de control fiscal (pe scurt, SAF-T) urmează să fie depus la autorități la mai multe termene, în principal în funcție de perioada folosită de contribuabil la TVA, conform unor norme recent oficializate. Astfel, dincolo de transmiterea lunară/trimestrială, va exista inclusiv o depunere anuală, dar și posibilitatea de a trimite declarația la cererea expresă a Fiscului. Citește articolul
În condițiile în care normele privind fișierul standard de control fiscal (SAF-T - declarația 406) au fost oficializate marți printr-un ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), stabilindu-se astfel cum și când va fi acesta implementat în funcție de diferitele categorii de contribuabili, vă prezentăm, în continuare, ce tipuri de firme vor trebui să depună, concret, fișierul SAF-T. De asemenea, trecem în revistă și principalele provocări de care se vor lovi aceste firme în procesul de implementare a raportării, potrivit specialiștilor. Citește articolul
Companiile care au o activitate economică mare, adică au foarte multe înregistrări contabile și informații de transmis prin fișierul standard de control fiscal (SAF-T), vor trebui să depună mai multe declarații 406 pentru aceeași perioadă (lună sau trimestru). Citește articolul
PFA-urile, întreprinderile individuale (II), întreprinderile familiale (IF), cabinetele medicale individuale și alte entități vor fi scutite de depunerea fișierului standard de control fiscal (SAF-T), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat marți în Monitorul Oficial, care se va aplica efectiv din 1 ianuarie 2022. Citește articolul
Companiile obligate să transmită, prin declarația 406, fișierul standard de control fiscal (SAF-T) vor beneficia de o perioadă de grație pentru primele raportări, conform ordinului prin care Fiscul a stabilit normele procedurale în domeniu. În acest fel, cei care depun formularul cu întârziere nu vor risca să fie amendați cu până la 5.000 de lei. Citește articolul
Normele procedurale pentru fișierul standard de control fiscal (SAF-T - declarația 406) au fost publicate aseară în Monitorul Oficial de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Din ordinul ce le include reiese că marile firme vor fi obligate să transmită formularul din ianuarie 2022 (dacă au fost încadrate la această categorie și în 2021) sau din iulie 2022 (dacă devin mari contribuabili la 1 ianuarie 2022), în timp ce firmele mijlocii o vor face din ianuarie 2023 și firmele mici o vor face din ianuarie 2025. În rest, Fiscul mai prevede ce informații vor trebui raportate, cum și la ce termene. Citește articolul