Proiectul de lege asumat recent în Parlament de către Guvern a fost analizat miercuri de Curtea Constituțională a României (CCR) și judecătorii au respins sesizarea de neconstituționalitate depusă de parlamentarii Opoziției, conform Agerpres. Asta înseamnă că legea poate fi promulgată prin decret prezidențial și apoi publicată în Monitorul Oficial. Citește articolul
În urma introducerii, din 2024, a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de 1%, ce se va aplica plătitorilor de impozit pe profit cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, specialiștii NNDKP se așteaptă la un val de litigii în instanțe. Citește articolul
În condițiile în care trecerea la facturarea electronică obligatorie generalizată în relația B2B este programată pentru anul 2024, contribuabilii trebuie să se gândească serios la automatizarea întregului proces de emitere și preluare a facturilor electronice, spun specialiștii de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax. Practic, numai cei care au de a face cu un număr foarte redus de facturi pot face față manual la emiterea și preluarea facturilor electronice. Citește articolul
Începând din 2024, companiile care aplică regimul impozitului micro vor trebui să fie mult mai atente decât în prezent la monitorizarea veniturilor și a activităților derulate. Asta deoarece vor trebui să verifice constant atât dacă îndeplinesc în continuare condițiile regimului micro, cât și pentru a-și da seama ce cotă de impozit micro trebuie să aplice. Citește articolul
Un impozit special pentru clădirile și automobilele de valoare mare, supranumit și taxa pe lux, urmează să fie introdus de Guvern în viitorul apropiat. În acest context, specialiștii au venit cu câteva clarificări utile pentru contribuabilii vizați, printre care și una legată de situația vehiculelor luate de firme în leasing. Citește articolul
Introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri, pentru plătitorii de impozit pe profit cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, va veni la pachet cu o serie de provocări pentru companii, sunt de părere specialiștii de la PwC România. În linii mari, contribuabilii ar trebui să se aștepte la creșterea complexității regulilor de calcul de la impozitul pe profit și la o reducere a veniturilor disponibile pentru investiții. Citește articolul
În legătură cu intenția Guvernului de a introduce un impozit pe cifra de afaceri pentru bănci, specialiștii atrag atenția că acesta va fi plătit în plus față de impozitul pe profit. În același timp, iată ce entități sunt vizate concret și alte clarificări utile pentru contribuabili. Citește articolul
Calendarul pentru implementarea generalizată a sistemului e-Factura în relația business to business, ce va fi stabilit curând de Guvern, vine la pachet cu mai multe neclarități. Din păcate, momentan există răspunsuri concrete doar pentru câteva dintre ele, restul urmând să fie rezolvate de autorități, într-un fel sau altul, în viitorul apropiat. Citește articolul
Modificarea bruscă a regulilor fiscale nu este dorită nici de angajatori, nici de salariați, singurul câștigător fiind bugetul de stat, însă nici un astfel de scenariu nu este 100% sigur, la acest moment, în materia intențiilor guvernanților. Citește articolul
Reforma fiscală prezentată în dezbatere la Finanțe săptămâna trecută propunea nu doar impunerea contribuției la sănătate în cazul tichetelor de masă, ci și reglementarea unui alt tip de avantaj salarial în Codul fiscal. Mai exact, acordarea echivalentului în lei al tichetelor de masă către angajații care nu beneficiază de astfel de bilete de valoare, având același tratament fiscal cu al tichetelor. În proiectul de lege adoptat de Guvern luni, măsura nu se mai regăsește, iar cei de la Finanțe și-au asumat că vor veni în cel mult o săptămână cu un proiect ce va plafona comisioanele percepute de emitenții biletelor de valoare. Citește articolul