Anul trecut au apărut mai multe noutăți ce vizează concediile salariaților, fie ele de odihnă, medicale sau pentru creșterea copilului. În acest context, îți spunem care sunt principalele modificări din domeniul concediilor de care ar trebui să ții cont neapărat în anul 2019. Citește articolul
Atunci când un salariat se îmbolnăvește și nu mai poate ajunge la serviciu, indiferent că lucrează în România sau în Italia, prima grijă a acestuia ar trebui să fie anunțarea angajatorului. În Italia, acest lucru se poate face prin mai multe metode, inclusiv prin mijloace electronice, adică prin serviciul de mesagerie sau prin intermediul altui program instalat pe telefonul mobil. Citește articolul
Primul semestru al acestui an a fost unul cu multe modificări legislative, nu-i așa? Fie că ești antreprenor sau contabil, acestea ți-au dat puțin peste cap activitatea și noi știm acest lucru. Citește articolul
În timp ce indemnizația minimă pentru creșterea copilului a fost majorată, indemnizația maximă ce poate fi plătită părinților a fost plafonată în cursul anului 2017. În plus, concediul medical pentru îngrijirea copiiilor grav bolnavi a crescut de la șapte la 16 ani. Anul 2017 a adus modificări și în ceea ce privește condițiile aplicabile concediului medical pentru incapacitatea de muncă, dar și în privința eliberării online a certificatului de concediu medical. Citește articolul
Românii care ar putea avea nevoie de concedii medicale în cursul anului 2018 ar trebui să știe că anul trecut au intervenit o serie de schimbări la legislația acestora. Poate una dintre cele mai importante noutăți este posibilitarea obținerii online a certificatului de concediu medical. Citește articolul
Mai multe simplificări și facilități sunt aduse sistemului asigurărilor de sănătate în privința concediilor și indemnizațiilor medicale printr-un act normativ publicat azi în Monitorul Oficial. Una dintre prevederi se referă și la încheierea unui contract de asigurare facultativ pentru astfel de concedii și indemnizații, care va fi și titlu executoriu în caz de neplată. Citește articolul
Părintele sau asiguratul care are legal în îngrijire un copil grav bolnav va putea beneficia de concediu medical și de indemnizație pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condițiile în care, la acest moment, limita de vârstă a copilului este de șapte ani. Măsură este inclusă într-un act normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial și va crea premisele îngrijirii copiilor pe perioada tratamentului acestora, în mod echitabil și nediscriminatoriu. Citește articolul
Certificatele de concediu medical pot fi eliberate acum și electronic, conform unui act normativ ce tocmai a fost publicat în Monitorul Oficial. Pentru asta, medicii care le eliberează vor trebui să folosească o semnătură electronică, respectând o serie de reguli ce urmează să fie adoptate în perioada următoare. Citește articolul
Salariații asigurați au dreptul la concediu medical pentru a se recupera în urma unor boli obișnuite sau în urma unor accidente care nu au legătură cu munca, potrivit legislației în vigoare. Perioada maximă este, în general, de 183 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungită. Pentru zilele de concediu, salariații au dreptul la o indemnizație lunară ce reprezintă trei sferturi din media veniturilor dintr-o anumită perioadă. Deoarece recent au apărut noutăți referitoare la concediul medical pentru probleme nelegate de muncă, găsești mai jos cele mai importante aspecte în legătură cu acesta. Citește articolul
Mai multe facilități pentru părinții care solicită concediul și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav ar putea fi adoptate până la finalul acestui an, potrivit unui document publicat recent de Ministerul Sănătății. Cele mai importante propuneri vizează creșterea limitei de vârstă a copilului bolnav pentru care se beneficiază de concediu și indemnizație și simplificarea acordării certificatelor de concediu pentru cei care pleacă cu copiii la tratament în străinătate. Citește articolul