Aplicarea beneficiului cotei reduse de TVA de 5% la achiziția de locuințe noi va fi urmărită, în curând, printr-un registru special în care notarii vor trebui să completeze datele privind aceste achiziții, făcute începând din 2022. Procedura pentru operarea în acest registru a fost oficializată azi. Citește articolul
Notarii vor trebui să transmită, prin formularul fiscal 208, și informații ce țin de tranzacțiile cu proprietăți imobiliare din patrimoniul personal care sunt scutite de impozitul pe venit, reiese dintr-o ordonanță oficializată aseară. Prin această informare, care va ajunge la Fisc, se urmărește, în fapt, impozitarea corectă a acestor tranzacții, unde persoanele fizice și cele autorizate nu plătesc așa cum ar trebui impozitul pe veniturile din activități independente. Citește articolul
Inclusiv profesioniștii pot cere deja să le fie reduse facturile la energie în timpul sezonului rece, așa cum reiese dintr-o schemă de ajutor dată recent de autorități. Conform normelor procedurale ale schemei, ce au fost oficializate sâmbătă, vizate sunt zeci de categorii de profesioniști - de la contabili, consultanți fiscali, executori, avocați și notari până la medici, dentiști, fizicieni, asistenți sociali și psihologi. Toți aceștia pot depune cererile pentru a le fi micșorate facturile începând cu consumul pe noiembrie 2021. Citește articolul
PFA-urile, întreprinderile individuale (II), întreprinderile familiale (IF), cabinetele medicale individuale și alte entități vor fi scutite de depunerea fișierului standard de control fiscal (SAF-T), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat marți în Monitorul Oficial, care se va aplica efectiv din 1 ianuarie 2022. Citește articolul
Ținând cont de faptul că nu există reguli stricte în acest sens, iar cumpărătorul unui apartament este cel care suportă cea mai mare parte a costurilor cu tranzacția, notarul public la care se autentifică contractul de vânzare-cumpărare este stabilit, de cele mai multe ori, chiar de acesta. Citește articolul
Atunci când, din diverse motive, inclusiv din cauza unei boli, o persoană nu poate semna un document în fața notarului, consimțământul celui care ar trebui să semneze actul se va lua în prezența a doi martori și a unei mențiuni înscrise în document, nu și prin punerea degetului pe hârtie (aplicarea amprentei). Documentul “semnat” prin mențiune este valabil chiar și în absența amprentei de pe el, cu toate că, în spațiul public, se vehiculează ideea că un act nu-i valid decât dacă cel ce apare în acesta își pune și amprenta unui deget pe el. În acest context, prezentăm azi care sunt condițiile în care o persoană ce nu poate semna un document își poate da consimțământul privind detaliile lui. Citește articolul
Alături de anumite documente legate de ajutorul de șomaj, cel social sau pentru obţinerea alocaţiei de stat pentru copii, actele necesare anumitor persoane pentru a beneficia de diverse forme de sprijin stabilite de autorități prin legi speciale sau de protecție socială sunt scutite de-acum de plata taxelor notariale, potrivit unui ordin al Ministerului Justiției (MJ) oficializat chiar azi. Citește articolul
Chiar dacă notarii publici percep un onorariu pentru serviciile prestate de ei, există unele cazuri când întocmirea anumitor acte, de către notari, este scutită de plata onorariilor sau acestea sunt reduse. De asemenea, există anumite cazuri opționale de acordare de reduceri. Citește articolul
Plata orară a interpreților și cea pe pagină a traducătorilor crește, începând de azi. Mai exact, este vorba despre cei ale căror tarife sunt reglementate de Ministerul Justiției. Schimbările îi afectează pe cei ce au obligația suportării acestor tarife. De exemplu, plata pe pagină a unui traducător crește de la 33,56 lei la 44,82 lei. Într-o situație în care cineva ar avea de tradus zece pagini, de pildă, ar avea de plătit de-acum cu mai mult de 100 de lei pentru același serviciu pentru care înainte se plătea suma de 335,6 de lei. Citește articolul
Avocații, contabilii, împreună cu alte câteva categorii de profesioniști, nu vor putea accesa granturile puse la dispoziție de Guvern, deocamdată, potrivit unei ordonanțe de urgență apărute în 19 noiembrie în Monitorul Oficial. Chiar dacă a fost modificat cadrul legal pentru ca și aceștia să beneficieze de granturi. Motivul e lipsa unei autorizări din partea Comisiei Europene pentru aceste ajustări, din cauză că orice schemă de ajutor de stat trebuie aprobată de organul executiv al Uniunii Europene. Inițial, amânarea era propusă până în martie 2021, dar forma apărută în Monitorul Oficial prevede că totul depinde de momentul primirii aprobării din partea Comisiei. Citește articolul