Schema prin care firmele mici și mijlocii, PFA-urile și profesioniștii pot cere reducerea facturilor la energie în sezonul rece nu este considerată un ajutor de stat și, prin urmare, nu trebuie aprobată de Comisia Europeană pentru a se aplica efectiv, au explicat, pentru avocatnet.ro, reprezentanții Ministerului Energiei. Citește articolul
Sfârșitul acestui an este data limită până la care sunt valabile prevederile OUG 111/2021, care a reintrodus decontarea șomajului tehnic și indemnizația acordată profesioniștilor pentru activitatea întreruptă. Guvernul nu a intervenit să prelungească această valabilitate până la acest moment prin ordonanță, deși un proiect cu o prelungire până în martie a măsurilor apăruse la începutul lunii. Citește articolul
În domeniul activităților independente, inclusiv ale profesioniștilor, principalele schimbări ale anului au legătură cu ajutoarele date de stat în contextul pandemiei de coronavirus. Dar nu numai. Citește articolul
Activitățile desfășurate ca PFA sunt considerate, conform legii, activități independente, din care se obțin astfel venituri din activități independente. Prin urmare, un contract de închiriere a unui bun din patrimoniul afectat unui PFA nu se înregistrează la Fisc ca fiind un contract din care se obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, ci veniturile obținute în acest mod, din închiriere, sunt, potrivit legislației fiscale, venituri din activități independente. Citește articolul
De la 1 ianuarie 2022, PFA-urile și profesioniștii vor fi administrați de organul fiscal din zona domiciliului fiscal al persoanelor fizice, conform unui ordin publicat joi în Monitorul Oficial de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Mai multe ghiduri ce au ca scop clarificarea unor situații în care se pot regăsi contribuabilii au fost actualizate, de puțină vreme, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Printre acestea se numără și unul ce vizează persoanele care au obținut venituri în străinătate și au obligația de a le declara la noi în țară. Citește articolul
Cei care realizează venituri din postări pe Facebook, Instagram sau pe alte asemenea rețele de socializare au obligaţia, conform legii, să declare veniturile respective şi să plătească impozit pe venit, taxe și contribuţii la stat, după cum reiese dintr-un ghid publicat luni de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pe site-ul instituției. Așadar, vă prezentăm în continuare care este viziunea ANAF în ceea ce privește aceste tipuri de venituri. Citește articolul
Persoanele care lucrează prin intermediul aplicațiilor care se ocupă fie de livrări la domiciliu (de exemplu, Glovo sau FoodPanda), fie de ridesharing (de exemplu, Uber sau Bolt) vor putea fi considerate, în anumite condiții, salariați, prevede un proiect de directivă europeană inițiat recent. Astfel, aceste persoane vor putea beneficia de drepturile de care se bucură orice salariat, cum ar fi concediile de odihnă sau medicale ori asigurarea pentru pensii și sănătate. Citește articolul
Chiar dacă lucrează pe cont propriu, persoanele fizice autorizate (PFA) pot fi asigurate în sistemul public de sănătate și pot beneficia de servicii medicale, la fel ca și salariații. Totuși, indiferent dacă plătesc contribuția de sănătate în mod obligatoriu sau voluntar, PFA-urile vor putea primi indemnizațiile aferente concediilor medicale doar dacă achită o contribuție suplimentară. Prezentăm toate aceste detalii privind primirea indemnizațiilor de concediu medical de către PFA în cele ce urmează: Citește articolul
În condițiile în care, în ultima vreme, au fost demarate mai multe măsuri de sprijin pentru afaceri gestionate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), facem o trecere în revistă, la final de an, privind stadiul în care se află, potrivit unui comunicat de presă recent al MEAT, microgranturile de 2.000 de euro oferite de stat firmelor și persoanelor fizice (măsura 1 din OUG nr. 130/2020), granturile pentru capital de lucru, granturile HoReCa, precum și programul Start-Up Nation. Citește articolul