Trecerea, în relația B2B, la obligația generalizată de facturare electronică, ce este așteptată în 2024, va veni la pachet cu o serie de dificultăți majore pentru afacerile din România, sunt de părere specialiștii de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax. Însă lucrurile s-ar putea dovedi complicate, în contextul folosirii sistemului e-Factura, atât în relația dintre contribuabili și stat, cât și în relațiile cu clienții sau partenerii de afaceri. Citește articolul
După un an și jumătate de la instituirea obligativității de a avea cont în Spațiul Privat Virtual (SPV), pentru a putea relaționa cu reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), specialiștii au identificat în practică atât avantaje, cât și dezavantaje. Cert este, însă, că sunt necesare, în continuare, îmbunătățiri. Iată ce am aflat de la Alexandru Tabacu, Senior Tax Partner la Voicu & Filipescu Tax Advisers. Citește articolul
După ce sistemul e-Factura va deveni obligatoriu pentru toate tranzacțiile în relația B2B, autoritățile fiscale spun că vor să treacă la modificări legate de declarațiile de TVA. Un exemplu în acest sens este cel al decontului de TVA (formularul 300), care va putea fi precompletat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât firmele doar să-l verifice și corecteze înainte de depunere. Citește articolul
Raportările în scop financiar-contabil și fiscal devin din ce în ce mai complexe și mai sofisticate. În contextul digitalizării continue și al direcției tot mai evidente înspre tehnologizare, și România a adoptat, în ultimii ani, măsuri pentru modernizarea sistemelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care vizează schimbul de informații în timp real între ANAF și contribuabili. Sunt, însă, sistemele contabile de gestiune utilizate de societăți pregătite pentru acest avans tehnologic? Sau sunt necesare investiții suplimentare atât din partea companiilor de tehnologie, cât și din partea contribuabililor pentru a ține pasul cu toate aceste noi modificări și cerințe legislative? Citește articolul
Din moment ce derogarea ce permite României să impună tuturor firmelor folosirea sistemului e-Factura în relația B2B a fost oficializată de autoritățile europene, acum trebuie ca autoritățile naționale să o implementeze efectiv printr-un act normativ - teoretic, până la 24 august 2023. Rămâne de văzut, însă, cum se va face acest lucru - printr-un singur act normativ sau prin mai multe. Ne referim, însă, doar la transpunere, pentru că autoritățile mai trebuie să asigure și condițiile tehnice necesare pentru extindere, iar aici discuția poate fi mai complicată. Citește articolul
Trecerea la o obligație generalizată de a folosi sistemul e-Factura în relația B2B, de la 1 ianuarie 2024, încă este în discuții la nivelul Ministerului Finanțelor (MF) și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), au declarat reprezentanții acestora la un webinar de marți. Deși sunt luate în calcul mai multe variante, cert este că implementarea va începe, într-o formă sau alta, din ianuarie. Totodată, cert mai este că va fi nevoie și de modificări la Codul fiscal, nu doar de un simplu ordin al ANAF cu un calendar. Citește articolul
Raportarea fișierului SAF-T prin formularul 406 este, de departe, cea mai complexă și cea mai importantă obligație declarativă cu care s-au confruntat contribuabilii din România. Implementarea raportării SAF-T, în perioada 2022 - 2025, va sta la baza unor viitoare simplificări majore, dar declarația va fi și unul dintre principalele instrumente de identificare a neconformării. Având în vedere aceste chestiuni, contribuabilii nu se pot mulțumi cu o simplă implementare „de mântuială” a raportării, ci trebuie să-i acorde o importanță sporită prin măsuri adecvate pe termen lung. Citește articolul
Printre planurile de digitalizare ale autorităților fiscale se numără și implementarea unei platforme pentru licitații online, cu ajutorul căreia Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va putea să valorifice mai rapid bunurile sechestrate în cadrul executărilor silite. Este vorba de o achiziție publică pe care Ministerul Finanțelor (MF) o pregătește în această perioadă, conform unui anunț recent. Citește articolul
Anul trecut, criteriile generale de risc fiscal din Codul de procedură fiscală au fost detaliate în subcriterii de risc printr-un ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Însă ANAF a uitat să includă în ordin un aspect foarte important, conform reprezentanților Camerei Consultanților Fiscali (CCF) - certificarea declarațiilor fiscale, care trebuie luată în calcul în cadrul analizei de risc. La solicitarea CCF, Ministerul Finanțelor a confirmat că propunerea CCF de a completa ordinul privind aprobarea subcriteriilor de risc este justificată și că urmează să fie implementată de către ANAF. Citește articolul
În data de 27 iulie 2023, Consiliul Uniunii Europene a autorizat România să introducă facturarea electronică obligatorie pentru toate tipurile de tranzacţii B2B efectuate între societăţile stabilite în România. La aproape doi ani de la solicitarea acestei derogări din partea Consiliului UE, România intră în linie dreaptă din perspectiva autorizărilor necesare, astfel că va putea să adopte e-factura generalizată începând cu data de 1 ianuarie 2024. Citește articolul