În condițiile în care Guvernul vrea să oblige firmele decapitalizate să convertească în acțiuni datoriile pe care le au la acționari, specialiștii atrag atenția că măsura nu doar că este nepotrivită, pentru că problema ar persista, dar și că ar avea efecte negative. Citește articolul
Legea picnicului va fi modificată astfel încât să acopere și evenimentele și reuniunile publice, cum ar fi concertele, festivalurile, serbările sau manifestațiile politice. Astfel, la evenimentele de acest fel, organizatorii vor trebui să se asigure că se folosesc numai ambalaje refolosibile sau biodegradabile, cele din plastic urmând să fie interzise, iar colectarea deșeurilor se va face complet diferit. Citește articolul
Produsele ce au fost subiectul unei campanii promoționale sau a unei vânzări la care se oferă un alt produs gratuit și care au fost personalizate pentru respectiva campanie vor putea fi vândute și după încheierea acesteia, însă numai după ce se obține acordul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Măsura se regăsește într-un proiect de act normativ pus recent în dezbatere publică de către autoritatea ce urmărește respectarea drepturilor consumatorilor. Citește articolul
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este instituția care reprezintă interesele consumatorilor din țara noastră în raport cu firmele și care, dacă firmele nu remediază situația reclamată de un client, le poate sancționa. De la 1 septembrie, ANPC va introduce un cazier contravențional pentru operatorii economici, în care se vor înscrie atât abaterile pentru care au fost sancționate firmele, dar și sancțiunile aplicate, care variază de la avertismente până la amenzi substanțiale. Citește articolul
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va introduce, de la sfârșitul acestei săptămâni, un cazier contravențional pentru operatorii economici, potrivit unui comunicat recent al autorității. În cazierul contravențional se vor nota faptele pentru care au fost sancționate firmele, precum și felul sancțiunii, astfel încât, atunci când firma încalcă din nou legislația, sancțiunile să nu se repete și să fie mai dure. Citește articolul
Camera Deputaților ar putea să voteze mâine controversata Ordonanță de urgență a Guvernului 114/2018, actul care introdus mai multe schimbări majore în legislație la finele anului 2018, după ce Senatul a adoptat-o tacit în martie. Practic, ordonanța a trecut de senatori fără absolut nicio modificare, deși mediul de afaceri și specialiștii fac presiuni pentru „îndulcirea” prevederilor sale de către parlamentari. Totuși, schimbările pot fi introduse în dezbaterile Camerei Deputaților. Citește articolul
Firmele care timp de doi vor fi considerate neperformante prin prisma activului net vor fi dizolvate la solicitarea Fiscului. Potrivit unui proiect de ordonanță, aflat în lucru la Finanțe, care modifică Legea societăților, Fiscul va iniția procedurile de dizolvare pentru toate firmele la care, timp de doi ani consecutiv, activul net nu atinge valoarea minimă legală (deci acolo unde activul net s-a diminuat la mai mult de jumătate din capitalul social). Ideea nu este nouă, ANAF avea dreptul să facă acest lucru și până acum, nouă este doar reglementarea mai clară modului în care se va proceda pentru a dizolva companiile aflate în această situație. Citește articolul
În curând, desființarea companiilor va putea fi pronunțată direct de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), nu de către tribunale, așa cum se întâmplă acum. Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță, după ce inițial a fost propusă prin proiect de lege, ceea ce înseamnă că se va aplica mai repede decât se dorea inițial. Citește articolul
Cel aflat la conducerea unei mari companii de IT de la noi (filiala română) este urmărit penal pentru fapte de luare de mită în raport cu persoane din mediul privat, aflăm recent de la Direcția Națională Anticorupție (DNA). Suntem obișnuiți să auzim că DNA-ul se ocupă mai mult de politicieni, jucători din mediul public, într-o formulare mult restrânsă. Dar aici vorbim de corupție la nivelul sectorului privat, corupție privat-privat. Ce presupune aceasta, mai exact? Citește articolul
Automatele comerciale de unde se pot cumpăra combustibili vor trebui să fie dotate cu case de marcat electronice care să emită bonuri fiscale. Această obligație a fost introdusă recent prin lege și va trebui să fie pusă în aplicare până la finele anului 2019. În mod normal, automatele comerciale nu vor trebui să emită bonuri fiscale, însă cele care furnizează produse energetice vor fi exceptate de la această regulă. Citește articolul