Creditele garantate de stat destinate românilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 55 de ani se acordă o singură dată pentru fiecare beneficiar, conform unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Totodată, actul normativ mărește și numărul cheltuielilor ce pot fi acoperite cu banii proveniți din creditele obținute în cadrul programului “Investește în tine”. Citește articolul
Românii trebuie să știe că mai au de parcurs niște pași după ce au acceptat, în cadrul unei convorbiri telefonice, o ofertă pentru serviciile de telefonie mobilă, internet sau televiziune. Exprimarea acordului verbal nu este de ajuns pentru a se încheia un contract la distanță. Citește articolul
Unui consumator din Maramureș i-a fost ștearsă o datorie de 44.621 de euro în urma unei negocieri cu banca, negociere facilitată de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), potrivit unui comunicat de presă al CSALB. Această sumă reprezintă un record valoric al cazurilor finalizate de Centrul de Soluționare. Citește articolul
Deputații au votat azi pentru modificarea Legii medierii astfel încât ședința de informare referitoare la mediere să fie opțională înainte de începerea unui proces, deși inițial se stabilise ca aceasta să fie obligatorie. Practic, în trecut, cererile de chemare în judecată ale celor care nu participau la această ședință de informare erau respinse, însă Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că această obligație este neconstituțională. Citește articolul
Recent, a fost inițiat, în Camera Deputaților, un proiect de modificare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Printre schimbări, una din propuneri se referă la includerea expresă în Legea contenciosului administrativ a unui drept la bună administrare. Dacă acest drept va fi oficial adoptat și va fi implementat astfel cum a fost gândit în sursa de inspirație pentru modificare (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), schimbările ar putea fi considerabile. Citește articolul
În Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) a apărut recent ocupația de administrator de condominii, printr-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Ocupația a trebuit introdusă pentru că administratorii au nevoie de calificarea corespunzătoare până în septembrie. Citește articolul
De puțină vreme, salariatele care sunt nevoite să apeleze la fertilizarea in vitro pentru a rămâne însărcinate pot cere un concediu de odihnă suplimentar, care să le permită să se preocupe doar de procedura medicală pe care o urmează. Pentru a putea beneficia de concediul de odihnă suplimentar, femeile care urmează proceduri de fertilizare in vitro trebuie să prezinte la angajator, pe lângă o cerere în acest sens, un document de la medicul specialist. Citește articolul
Pentru zilieri se va plăti contribuția la pensii (CAS) începând cu veniturile lunii mai 2019, obligația regăsindu-se într-un act normativ oficializat recent. Astfel, banii cu care vor rămâne aceștia, în urma activităților prestate, s-ar putea să fie mai puțini. Acest lucru se poate întâmpla dacă zilierului nu îi va fi majorată remunerația brută pentru a i se păstra cuantumul actual al remunerației nete. Citește articolul
Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de totalitatea sumelor de bani cheltuite de către partea care a câştigat procesul. Aceste sume de bani trebuie restituite de către partea care a pierdut procesul, atunci când hotărârea judecătorească rămâne definitivă (nu mai există o altă cale de atac). Se poate întâmpla, însă, ca recuperarea lor să fie compromisă, chiar dacă procesul a fost câștigat, pentru că nu s-au respectat dispozițiile codului de procedură civilă. Citește articolul
Începând cu data de 1 mai 2019, zilierii vor avea opțiunea de a se asigura în sistemul public de sănătate, conform unei ordonanțe de urgență publicate vineri în Monitorul Oficial. În prezent, zilierii nu au posibilitatea de a-și face o asigurare de sănătate, iar această ordonanță introduce opțiunea de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Citește articolul