Din cauza faptului că în actul normativ ce cuprinde noua plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, valabilă pentru perioada 1 aprilie 2022 - martie 2023, a fost descoperită existența unui tratament discriminatoriu, Guvernul a decis, la finalul săptămânii trecute, să elimine această discrepanță. Astăzi, OUG-ul de modificare a fost oficializat, adăugându-se consumatorilor casnici și non-casnici care beneficiază de o plafonare a prețului pentru gaze naturale și producătorii de energie termică. Citește articolul
Pentru a putea moderniza sistemul de depunere a reclamațiilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) anunță că formularul online de reclamații va putea fi folosit de consumatori doar în timpul săptămânii și doar între anumite ore. ANPC nu a anunțat însă și o dată de la care se va reveni la normal. Citește articolul
În ultima perioadă, Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) a primit mai multe solicitări din partea unor consumatori români care au întâmpinat probleme atunci când au folosit unele site-uri deținute de comercianți cu sediul în alte state Uniunii Europene (UE), speciale pentru crearea de CV-uri sau pentru generarea unui cod QR. Citește articolul
Pentru că au apărut mai multe schimbări în domeniu spre sfârșitul lui 2021, autoritățile vor să modifice, printr-un proiect de ordin publicat vineri de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), și normele metodologice privind reducerea la jumătate a tarifului la energia termică, gaze naturale și electricitate pentru cei ce au domiciliul în Delta Dunării sau în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel ca noile reguli să se poată aplica efectiv. Citește articolul
Clienții casnici și noncasnici vor beneficia de facturi reduse la energie și în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, conform unei ordonanțe de urgență a Guvernului ce a fost oficializată azi. Practic, autoritățile vor continua să ajute persoanele fizice și juridice să facă față creșterilor de prețuri pentru furnizarea de gaze naturale și electricitate. Citește articolul
Pe perioada stării de alertă, așa cum s-a stabilit acum aproape doi ani, furnizorii de utilități nu puteau debranșa clienții, chiar dacă aceștia nu-și plăteau facturile. Pentru că s-a decis ca starea de alertă să nu se mai prelungească dincolo de 8 martie, ea s-a încheiat oficial azi-noapte. Astfel, odată cu ridicarea stării de alertă, interdicția de debranșare de la apă, canalizare și salubritate a dispărut. În cazul datornicilor la curent și gaze, debranșarea de la aceste utilități este posibilă din noiembrie 2021. Citește articolul
După cum a fost stabilit în 2020, clienții casnici ce doresc să se racordeze la rețeaua de energie electică sau gaze naturale o pot face gratuit. La sfârșitul anului 2021, autoritățile au modificat legislația energiei electrice și a gazelor naturale, unele dintre schimbări vizând racordarea clienților casnici la aceste utilități. Acum, printr-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) oficializat azi, apare regulamentul de branșare la rețeaua de gaze naturale a clienților casnici, ceea ce face posibilă aplicarea noilor reguli, dar nu și în cazul electricității. Noile reguli se aplică cererilor de branșare la gaze depuse de la începutul anului. Citește articolul
Reducerea cotei de TVA la energie și aplicarea măsurilor de plafonare și compensare a prețului la electricitate și gaze naturale și în iarna viitoare sunt două dintre cele cinci măsuri propuse acum de parlamentari, printr-un proiect pus în dezbatere la Senat marți, pentru reducerea facturilor la aceste categorii de utilități. Interesant este faptul că un proiect asemănător, care conține tot măsuri pentru contracararea scumpirilor la energie, așteaptă acum votul decisiv al deputaților, după ce, în decembrie 2021, a fost respins de senatori. Citește articolul
Cei ce vor să aducă în atenția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) o situație urgentă, de pildă, debranșarea de la electricitate sau gaze naturale pentru facturi calculate greșit ori în situația în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, au de-acum la dispoziție pentru asta un număr de WhatsApp, potrivit unui anunț de azi al instituției. Totuși, trimiterea sesizărilor către ANPC în acest mod nu elimină necesitatea formulării unei reclamații oficiale. Citește articolul
Noul sistem de TVA care le va permite statelor membre posibilitatea de a reduce cota de TVA până la 0% la anumite bunuri și servicii, printre care și alimentele, va fi adoptat în acest an și va putea fi transpus în legislațiile naționale, cel târziu în 2023. Astfel, normele UE privind TVA urmează să fie actualizate în prima parte din 2022, având în vedere că modificările au fost adoptate de Consiliul miniștrilor de finanțe ECOFIN și urmează să fie adoptate de Parlamentul European. Citește articolul