Așa cum stabilește o lege ce vizează modificarea cadrului legal al actelor de identitate și care va intra în vigoare mâine, românii nu vor fi obligați să aibă acte de identitate electronice. De fapt, legislația ne dă posibilitatea de a alege ce tip de act de identitate vrem să folosim: unul simplu sau unul electronic, document ce conține, în cipul încorporat, mai multe date personale decât unul simplu. Citește articolul
Viitoarele cărți de identitate, fie ele simple ori electronice, vor conține o serie de date cu caracter personal, printre care și numele complet al titularului, sexul, cetățenia ori data și locul nașterii acestuia, potrivit unei legi ce se va aplica de vineri. De asemenea, actul normativ stabilește și că, în locul semnăturii de mână de pe cartea de identitate simplă, cea electronică va conține o semnătură electronică. Citește articolul
Viitoarele cărți electronice de identitate vor conține și o semnătură electronică, potrivit unei legi apărute azi în Monitorul Oficial. Totuși, măsura a ridicat mari semne de întrebare, în rândul furnizorilor de certificate calificate, referitoare la securitatea semnăturilor electronice care vor fi emise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Citește articolul
Declarația privind beneficiarii reali poate fi depusă, de către firme, în mai multe feluri, așa cum reiese dintr-o recentă ordonanță de urgență dată de Guvern. Concret, declarația se poate depune și fără a mai face o deplasare specială la un oficiu al Registrului Comerțului. Citește articolul
certSIGN, unul dintre furnizorii de semnături electronice autorizați din România, a lansat un ghid cu informații privitoare la folosirea semnăturii electronice - primul de acest fel de la noi. Din ghid, cei interesați pot afla mai multe despre tipurile de semnături și care sunt diferențele dintre acestea, care e valoarea documentelor astfel semnate, cum se folosește semnătura electronică și care sunt modalitățile de verificare. Citește articolul
Începând de azi, și companiile pot să facă plăți online din conturile pe care le au la trezorerii, cu ajutorul ordinului de plată multiplu electronic (OPME), prevede un ordin al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Acest lucru este posibil prin intermediul platformei e-Guvernare, dar și serviciul Spațiul Privat Virtual (SPV) al Fiscului este implicat, iar astfel sunt evitate deplasările la ghișeele trezoreriilor. Citește articolul
Recent, Guvernul a stabilit că semnătura electronică avansată devine echivalentul semnăturii de mână, în relația cu statul, după ce până acum numai semnătura electronică calificată avea valoare de semnătură de mână. În acest context, explicăm ce condiții trebuie să îndeplinească fiecare tip de semnătură și cum se poate verifica dacă cea avansată și cea calificată sunt de încredere. Citește articolul
Documentele necesare firmelor afectate de măsurile luate de autorități în această perioadă, pentru a le folosi în relațiile comerciale și pentru a beneficia de unele măsuri acordate de stat, respectiv certificatele de stare de urgență, se pot obține, de azi, pe o platformă online a Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. În acest context, prezentăm pașii pe care trebuie să-i parcurgă reprezentanții firmelor și nu numai pentru a obține aceste documente. De curând, acești pași au fost cuprinși și într-un ghid video realizat de autorități. Citește articolul
Mai nou, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să primească de la firme și persoanele fizice documentele semnate electronic, conform unei recente ordonanțe de urgență. În acest sens, s-a stabilit că documentele cu semnătură electronică avansată au valoare de înscrisuri sub semnătură privată, adică acte semnate de mână. Până acum, numai semnătura electronică calificată era considerată echivalentul semnăturii de mână, semnătura electronică avansată și cea simplă având anumite caracteristici din care derivă un nivel mai scăzut de încredere. Citește articolul
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a fost împuternicit, prin Ordonanța de urgență a Guvernului 39/2020, să emită semnături electronice pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, pentru a lucra mai eficient și a fi evitate deplasările în perioada epidemiei de coronavirus. Citește articolul