Recalificări fiscale: Există un risc ridicat de impuneri suplimentare în cazul activităților prin aplicațiile de ridesharing sau livrări la domiciliu. Ce sfătuiesc specialiștii

„Controalele care am văzut noi că se intensifică în ultima vreme sunt derulate, în tandem, de către Inspecția Muncii și Direcția generală antifraudă fiscală și au vizat, cu precădere, companiile de ridesharing sau acele companii de livrare la domiciliu a alimentelor. Au fost repetate comunicate ale Direcției antifraudă care au anunțat controalele sau rezultatele acestor controale desfășurate în ultimele luni.

Concluziile arată destul de clar că în aceste domenii, cel puțin, s-au identificat, la nivelul persoanelor fizice, venituri subdeclarate sau care n-au fost declarate deloc. Doar în cazul unei singure companii a fost impusă o obligație fiscală suplimentară de aproximativ 10 milioane lei. Deci, consecințele pot fi semnificative și, de aceea, credem că merită o atenție deosebită această încadrare pe care activitatea unei persoane fizice o are”, a atras atenția, la o conferință recentă, Bogdan Cârpă-veche, Director la PwC România.

Criteriile care delimitează activitatea independentă de cea dependentă, înțelese greșit

Interesul crescut pentru recalificări al autorităților fiscale arată, practic, că regulile din Codul fiscal sunt înțelese și aplicate greșit de către PFA-uri și companii, cel puțin în domeniile ridesharing și delivery. Pe deasupra, chiar dacă litigiile ajung în fața instanțelor de judecată, soluțiile tind să fie în linie cu interpretarea autorităților fiscale. Uneori, faptul că vorbim de o relație de subordonare între PFA și companie reiese chiar din conținutul contractului între părți, deoarece apar clauze specifice dreptului muncii. Alteori, relația de subordonare reiese chiar din felul în care se derulează colaborarea efectiv.

„Nu este foarte simplu să determinăm dacă suntem independenți sau dependenți. Au fost multiple discuții, multiple controale ale Fiscului și decizii ale instanțelor de judecată care au culminat, în 2015, cu acea vestită amnistie prin care au fost anulate obligații fiscale ca urmare a reîncadrării unei activități din independentă în dependentă. Ulterior acelei amnistii au fost aduse și completări Codului fiscal prin care s-a încercat clarificarea sau asigurarea unei certitudini cu privire la natura activității. Avem acele șapte criterii cunoscute și dacă sunt îndeplinite cel puțin patru dintre ele, ne ducem în zona de activitate independentă. Însă practica recentă ne arată că lucrurile nu sunt foarte ușor aplicate sau nu sunt foarte bine înțelese și aplicate corect în practică, tocmai pentru că avem aceste controale despre care vă spuneam, plus jurisprudența instanțelor.

Pe de o parte, au fost instanțe de dreptul muncii care au constatat recalificarea unei relații ca fiind una dependentă ca urmare a faptului că au existat elemente de subordonare între părți. Persoana fizică era, de fapt, subordonată persoanei juridice în beneficiul căreia desfășura activitățile. Sau în contractele dintre părți erau inserate diverse clauze care erau specifice dreptului muncii, cum ar fi timpul de muncă, concedii, participarea la diverse programe de formare profesională și așa mai departe.

Din punct de vedere fiscal, prin studierea jurisprudenței instanțelor putem să identificăm o serie de elemente care sunt în linie cu acele criterii prevăzute de Codul fiscal. Spre exemplu, elemente cum ar fi relația de continuitate (dacă relația este de lungă durată, ar putea fi un indiciu că ar putea fi o relație dependentă), faptul că persoana fizică utilizează exclusiv capacitatea sa fizică sau intelectuală, fără a aduce niciun aport de capital la desfășurarea acelei activități, sau, spre exemplu, că persoana fizică utilizează baza materială sau infrastructura companiei beneficiare. Toate aceste elemente sunt prevăzute de Codul fiscal și sunt interpretate cam în aceeași direcție și de către instanțele de judecată”, a detaliat specialistul.

Criteriile pentru delimitarea activităților independente de cele dependente sunt stabilite la articolul 7 din Codul fiscal.

O activitate independentă este orice activitate desfășurată de către o persoană fizică, în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin patru dintre următoarele criterii:

persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru; persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți; riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea; activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară; activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității; persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective; persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.

Ce riscuri sunt și cum pot fi evitate

În situațiile în care inspectorii fiscali descoperă activități independente care sunt, de fapt, dependente, principalul risc este recalificarea acestora. Dacă activitatea independentă este considerată una de natură salarială, atunci angajatorului îi sunt impuse sume suplimentare de plată pentru taxele salariale care trebuiau achitate la stat. Desigur, putem vorbi și de obligații fiscale accesorii, pe lângă obligațiile fiscale principale, sau chiar de amenzi.

„Deci, atenție foarte mare asupra acestei încadrări, întrucât consecințele sunt semnificative. Pe de o parte, din perspectiva legislației muncii, vorbim despre o obligație de încheiere a contractelor de muncă sau sancțiuni pentru munca la negru, în cazul în care n-avem contracte de muncă încheiate, ori chiar suspendarea activității la acel punct de lucru unde au fost identificate acele persoane fizice fără contracte de muncă (reglementare încă inaplicabilă - n. red.). Din punct de vedere fiscal, consecințele sunt, din nou, semnificative și ele se răsfrâng doar la nivelul persoanei fizice sau juridice care a beneficiat de serviciile prestatorului. Adică activitatea poate fi reîncadrată ca dependentă, venitul dobândește natură salarială și, implicit, trebuie plătite impozit pe venit și contribuții sociale, plus accesorii aferente acelor venituri care au fost incorect încadrate din punct de vedere fiscal”, a explicat Bogdan Cârpă-veche.

Pentru a evita problemele, companiile care au asemenea colaborări în prezent ar trebui să analizeze atât contractele între părți, cât și felul în care se derulează efectiv aceste colaborări pentru a face ajustările necesare, dacă este cazul. În privința colaborărilor viitoare, specialistul de la PwC spune că ar trebui făcută o analiză înainte de a semna contractele:

„Ce putem face? Având în vedere recentele evoluții din această zonă, este clar că trebuie să ne uităm cu mai multă atenție pe această zonă de contractori, fie că sunt persoane fizice, fie că sunt societăți comerciale, în special cu asociat unic și care n-au alți angajați. Recomandabil este să facem o evaluare a tuturor acestor situații și să vedem dacă ne aflăm într-o situație de independență sau de dependență și, în funcție de aceasta, să luăm decizia corectă.

Pe viitor, această situație trebuie gestionată - recomandarea ar fi ca toate companiile care folosesc astfel de contractori să insereze în regulamentele interne o serie de proceduri care, pe de o parte, să asigure o evaluare a tipului de relație la începutul acesteia, adică să avem un set de criterii pe care să le urmărim ca să ne dăm seama dacă vorbim de o activitate dependentă sau independentă. Și, ulterior, să facem o monitorizare regulată, astfel încât și pe parcursul derulării relației contractuale să fim în siguranță și să nu avem riscuri din partea autorităților fiscale sau de muncă.”