Joi, 20 martie, are loc evenimentul: Impozitul minim global de 15%: Cadrul de implementare a Directivei Pillar 2 în România. Participă →
Pedepsirea penală a neplății, în maximum 60 de zile de la scadența legală, a impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă poate să intervină numai în situația în care angajatorul a reținut și n-a plătit taxele salariale la stat. Astfel, spun specialiștii, firma nu poate fi pedepsită dacă nu plătește nici măcar salariul net, darămite taxele aferente. Citește articolul
În contextul în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început, în ultima vreme, să desfășoare noi campanii de verificări, specialiștii recomandă contribuabililor să fie cât mai atenți la începutul acestor vizite la sediu. Concret, trebuie identificat cât mai rapid tipul de control desfășurat, pentru a putea preveni abuzurile prin verificarea respectării etapelor procedurale prevăzute de legislație. Citește articolul
Regulile procedurale pentru funcționarea aplicației e-Popriri se înlocuiesc prin ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Acestea rămân, în esență, aceleași ca până acum. Schimbarea vine ca urmare a unei ajustări operate acum câteva luni la Codul de procedură fiscală. Citește articolul
În contextul în care facilitățile fiscale pentru recapitalizare au început să fie puse în practică, de către plătitorii de impozit pe profit, începând din acest an, e important de precizat cum afectează acestea plățile anticipate trimestriale. Citește articolul
Regulile obligației de a accepta plăți cu cardul bancar de către comercianții de produse și prestatorii de servicii au fost modificate azi, potrivit unei legi care a intrat deja în vigoare. În esență, dacă nu se conformează obligației generale de a accepta plăți cu cardurile bancare, firmele riscă, mai nou, amenzi de până la 50.000 de lei. Însă mai sunt și alte noutăți, printre care obligația de a accepta inclusiv plățile cu carduri preplătite și/sau prin aplicații de plăți electronice. Citește articolul
2022 este primul an în care companiile care-și cresc capitalul propriu pot beneficia de reduceri ale impozitului pe afacere. În acest context, trebuie precizat că reducerile se aplică și dacă o firmă a trecut în timpul anului de la impozit micro la impozit pe profit, dar și dacă o firmă aplică regimul de impozitare mixt (impozit specific și impozit pe profit). Citește articolul
Deși a fost suspendată de Guvern din aprilie 2021, facilitatea fiscală ce permitea scăderea din impozitul pe profit a cheltuielilor cu educația timpurie a apucat să se aplice în primele trei luni ale anului trecut. Astfel, au atras atenția specialiștii, firmele care au avut asemenea cheltuieli înainte de suspendare le pot lua în calcul la determinarea rezultatului fiscal al anului 2021. Citește articolul
e-Transport urmează să fie operaționalizat după ce Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va aproba și oficializa ordinul cu normele de aplicare ale sistemului, au precizat reprezentanții instituției pentru avocatnet.ro, lucru care ar putea fi făcut chiar în această lună. În primă fază, e-Transport va fi opțional, dar se va trece la obligativitate de la 1 iulie 2022. Citește articolul
Lista produselor riscante ce vor trebui declarate în e-Transport a fost publicată aseară în Monitorul Oficial. Conform ordinului oficializat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), lista produselor care vor trebui declarate atunci când sunt transportate pe căile rutiere din România se suprapune doar parțial cu lista stabilită pentru e-Factura (relația B2B). Citește articolul
În urma inspecțiilor fiscale terminate în martie 2022 de către personalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), au fost identificate mai multe probleme la contribuabilii verificați. Printre altele, autoritățile au găsit un angajator care aplica taxele salariale reduse pentru domeniul construcțiilor deși nu desfășura efectiv activitatea pe care o declarase în acte. Practic, firma nu avea dreptul să achite taxe salariale reduse. Citește articolul