Joi, 20 martie, are loc evenimentul: Impozitul minim global de 15%: Cadrul de implementare a Directivei Pillar 2 în România. Participă →
Companiile trebuie să întocmească și să depună situațiile financiare pentru anul 2021 până pe 31 mai 2022, potrivit unui ordin oficializat de Ministerul Finanțelor (MF) la începutul anului. Dacă bilanțurile nu sunt depuse la termen, firmele riscă, de principiu, amendarea. Însă, dacă întârzierea depășește 60 de zile lucrătoare, atunci intervine riscul desființării companiilor vizate. Citește articolul
Sistemul e-Transport urmează să devină operațional opțional în curând, motiv pentru care Ministerul Finanțelor a publicat azi specificațiile tehnice de care vor avea nevoie firmele ce vor raporta transporturile de bunuri riscante. Citește articolul
Inclusiv cei care au apucat să achite sumele suplimentare, stabilite pentru diurnele reîncadrate în ultimii ani în venituri salariale taxabile, pot beneficia de noua amnistie fiscală dată recent. În acest sens, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat azi în Monitorul Oficial un ordin cu regulile de urmat. De fapt, actul nu reprezintă altceva decât procedura de punere în aplicare a amnistiei, aceasta acoperind atât contribuabilii care și-au plătit datoriile rezultate din recalificări, cât și contribuabilii care n-au apucat să facă asta. Citește articolul
Una dintre condițiile pentru aplicarea facilităților fiscale din domeniul agroalimentar este ca cifra de afaceri a angajatorului, din activitățile specifice, să fie de cel puțin 80% din cifra totală de afaceri. Însă ce reguli avem pentru îndeplinirea acestei condiții? Citește articolul
Legea ce reglementează relațiile comerciale dintre furnizorii și cumpărătorii de produse alimentare și agricole (Legea 82/2022) interzice practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Aceasta are drept scop implementarea unui mecanism de protecție a furnizorilor în fața cumpărătorilor care au o putere de negociere mai mare. Dincolo de aspectele pozitive, legea conține o prevedere importantă care contravine prevederilor Codului Fiscal, și anume interzice cumpărătorului să utilizeze autofacturarea pentru astfel de produse, cu anumite excepții. Citește articolul
Activitatea de soluționare a contestațiilor fiscale a trecut, în sfârșit, de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la Ministerul Finanțelor (MF). Deoarece cadrul legal procedural a fost schimbat de curând pentru a reflecta mutarea, prezentăm azi principalele etape ale noii proceduri. Citește articolul
Neplata, în maximum 60 de zile de la scadența legală, a impozitelor și contribuțiilor reținute la sursă poate fi pedepsită penal, noua regulă fiind în vigoare de la 1 martie 2022. Totuși, în anumite condiții, contribuabilul poate scăpa de pedeapsă dacă prejudiciul statului este acoperit. Citește articolul
Companiile care au declarat anumite sume la stat și au plătit doar o parte din acestea vor primi, în perioada următoare, vizite de la inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat azi șeful instituției. Prin aceste vizite, statul va încerca să afle ce probleme au firmele, iar apoi va încerca să le ajute să revină pe linia de plutire. Citește articolul
Pe modelul angajatorilor din construcții, și cei din agricultură și industria alimentară o să beneficieze de taxe salariale reduse pentru salariații proprii, începând din iunie 2022, conform unei legi recent oficializate. Printre facilități se numără reducerea cotei contribuției asiguratorii pentru muncă (CAM), însă aceasta va fi inaplicabilă în lipsa unei scheme autorizate de ajutor de stat. Citește articolul
Așa cum s-a stabilit recent, angajatorii pot beneficia de o nouă amnistie fiscală pentru diurnele reîncadrate de Fisc, în ultimii ani, în venituri salariale taxabile. Totodată, amnistia poate fi accesată și de cei care deja au apucat să plătească sumele suplimentare stabilite de Fisc, inclusiv dacă au ajuns în faliment. Citește articolul