Contribuabilii ar trebui să se aștepte în 2021 la verificări fiscale în zona taxelor salariale, dar și în zona ajutoarelor date de stat în contextul epidemiei de coronavirus, apreciază specialiștii Deloitte România. Sfatul general valabil pentru contribuabili este să analizeze cu atenție legislația și să fie pregătiți mereu cu documentația justificativă. Citește articolul
Anul trecut au apărut mai multe schimbări cu impact asupra transportatorilor rutieri. Iar cele mai multe sunt modificări făcute la nivel european. În condițiile în care s-au schimbat atât reguli ce țin de organizarea propriu-zisă a activității de transport (inclusiv la sediul firmei), cât și reguli ce vizează activitatea șoferilor și a perioadelor de repaus ale acestora, printre altele, merită prezentate modificările importante. Citește articolul
Cadrul legal privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale șoferilor profesioniști a fost modificat, printr-o ordonanță de urgență apărută în ultima zi din 2020. Schimbarea a fost făcută pentru a reflecta în legislația națională anumite reguli apărute, în luna iulie, în legislația europeană. Totodată, vor apărea modificări și la regulile pentru instalarea și utilizarea tahografelor. Citește articolul
Inspecția Muncii a desfășurat, timp de o săptămână, o campanie națională de control în domeniul transporturilor rutiere, ce a vizat, în principal, relațiile de muncă dintre angajatori și șoferii profesioniști ai acestora. Printre altele, inspectorii au găsit probleme legate de munca nedeclarată și de evidența orelor de muncă. Citește articolul
Guvernul României contestă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) o serie de prevederi cuprinse în pachetul legislativ cu noi reguli pentru transportatorii rutieri și cere anularea acestora. Printre aspectele considerate a fi în dezavantajul firmelor de la noi se numără regulile noi privind repausul șoferilor și aspectele ce țin de detașări. Citește articolul
Deși numele ar părea să sugereze că un transportator de mărfuri sau persoane ar avea nevoie de licență comunitară pentru a desfășura activitate specifică în cadrul Uniunii Europene, legislația românească îi obligă pe toți profesioniștii care vor să desfășoare activitate de transport să dețină o licență comunitară. Mai mult, legislația românească nu pare să excepteze niciun transportator de la această obligație, deși Regulamentul Uniunii Europene (UE) nr. 1.072/2009 - care a introdus obligația de deținere a licenței comunitare - o face. Citește articolul
Angajatorii din domeniul transportului de marfă și de persoane vor beneficia, până în anul 2028, de facilități fiscale (taxe salariale mai mici pentru șoferii angajați), se arată într-o propunere legislativă adoptată azi la Senat. În același timp, pentru acest domeniu de activitate va exista un salariu minim brut diferențiat. Ideea este de a pune pe picior de egalitate domeniul transporturilor cu cel al construcțiilor, pentru care regulile respective se aplică deja. Citește articolul
Un Regulament al Uniunii Europene (1055/2020) va schimba, din 22 februarie 2022, anumite cerințe privitoare la capacitatea financiară pe care trebuie să o aibă o întreprindere de transport românească (de marfă sau de pasageri), pentru a putea exercita activitate specifică. În esență, e vorba de extinderea obligației pentru firmele de transport de a avea constituite rezerve financiare minime și pentru vehiculele între 2,5 și 3,5 tone (t), folosite pentru activitatea specifică, obligație care nu există, acum. Citește articolul
O directivă a Uniunii Europene (UE) ce va trebui transpusă de statul român până în 2 februarie 2022 urmărește să modifice regulile aplicabile controalelor (atât în trafic, cât și la sediile firmelor de transport), în privința detașării transnaționale a șoferilor, pentru a se facilita verificarea conformării firmei de transport cu normele europene privind detașarea. Citește articolul
Din 21 februarie 2022, firmele de transport care vor comite încălcări grave ale legislației fiscale (precum și managerii de transport) nu vor putea să desfășoare activitatea specifică. Schimbarea se va produce din cauza Regulamentului Uniunii Europene (UE) nr. 1055/2020, recent oficializat și care va include, din 2022, încălcările menționate mai sus printre cauzele ce vor afecta buna reputație a unei companii de transport (cerință esențială pentru desfășurarea activității de transport, aplicabilă și acum). Citește articolul